Premiile Google – Alexia între primii 15 finalişti


IMG_0062Cinci mii de şcoli din România au participat la concursul „Doodle 4 Google” cu peste 10 000 de lucrări, având tema ” România mea este…”. Desenul Iasminei Maria Răceanu, din clasa a VIII-a B, Colegiul Naţional Petru Rareş din Suceava, a fost desemnat de public drept câştigător. Acesta a devenit logo-ul Google România în ziua de 1 Decembrie. Concursul a fost  organizat de Google România împreună cu Ministerul Educaţiei şi TVR.

Printre finalişti s-a aflat şi talentata noastră, Alexia Magiru,pe care, la vremea respectivă,aţi susţinut-o cu voturile dumneavoastră.  Desenul ei a propulsat-o între primii 15 copii din clasele I – IV desemnaţi să participe la marea finală, care a avut loc pe data de 29.11.2012.

Juriul concursului „Doodle 4 Google România” a fost format din personalităţi din domeniul artistic, media şi educaţie: Nicolae Alexi, Adrian Boţan, Adrian Brăescu, Andreea Esca, Medeea Marinescu, Ioan T. Morar şi Cătălin Ştefănescu. Din juriu a făcut parte şi Sophia Foster-Dimino, membră a echipei care se ocupă de redesenarea logoului Google la aniversările pe care compania le sărbătoreşte la nivel internaţional şi loc

IMG_0064Alături de Alexia şi de familia ei, am participat la acest onorant eveniment care a avut loc la Hotelul JW Marriott din Bucureşti. Micuţa noastră, cu paşii ei delicaţi, dar hotărâţi, s-a purtat cu dezinvoltura artistului demn de creaţia sa impresionând personalităţile prezente. Totuşi, emoţiile au cuprins-o când s-au decernat premiile, dar ea ştie ca pentru noi este o învingătoare!

IMG_0071O atracţie de nerefuzat a fost raiul dulciurilor,care păreau desprinse dintr-un film de desene animate. Erau perfecte: forme simetrice, colorit îmbietor, diversitate uluitoare, drept pentru care toţi copiii erau atraşi instantaneu de acest colţ organizat de Google.

Îţi mulţumim, Alexia, pentru sensibilitatea ta artistică, dar şi pentru sentimentul de patriotism pe care îl oferi ca lecţie pentru mulţi… Felicitări, draga noastră, suntem mândri de tine!

Albumul foto pentru amintiri speciale!

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;Premiile Google – Alexia între primii 15 finalişti&8221;

  1. Iulia Stanuca zice:

    Aceste momente m-au impresionat pana la lacrimi…
    Suntem atat de mandri de tine, draga noastra!
    Sa-ti ajute Dumnezeu sa reusesti si mai mult, pentru ca talentul tau merita rasplatit!
    FELICITARI!!!

  2. Mihaela Benim zice:

    FELICITARI!
    Si noi suntem tare mandri de tine!
    Si sa mai sti ca pentru noi tot desenul tau ramane cel mai frumos.
    Suntem convinsi ca participarile tale la astfel de concursuri vor fi rasplatite asa cum se cuvine avand in vedere sensibilitatea ta deosebita in ale artei.
    Te imbratisam cu drag!

  3. Cornelia Paraschiv zice:

    Multumim pentru atmosfera de poveste din lumea Google de care ne-am bucurat si noi datorita Alexiei si dvs. Felicitari, draga Alexia!

  4. Aprecierile dumneavoastra imi aduc satisfactia unui colectiv unit si ma bucur mult cand va sustineti unul pe celalalt. Corect este sa va spun ca au participat si alti copii din clasa noastra (Dan Marco, Tarnea Ianis, Paraschiv Paul – a adus mai tarziu lucrarea, dar efortul a fost evident) la acest concurs. Au avut si ei lucrari bine realizate si ii felicit pentru straduinta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s