Stiluri parentale – „Ce fel de părinte ești?!”


PĂRINTELE INDULGENT

Stilul indulgent se caracterizează prin faptul ca părintele îi permite copilului să se manifeste cum vrea el, fără să-i impună prea multe restricţii. Filosofia de viaţă a părintelui care adoptă acest stil este: ,,Copiii vor înflori singuri la timpul potrivit”. Pentru el, cea mai mare valoare o reprezintă libertatea de expresie, atât verbală, cât şi artistică.

Stiluri-parentale-stiluri-educationale-288x300

PĂRINTELE AUTORITAR

Părintele care adoptă stilul autoritar se caracterizează prin faptul că îi cere copilului să respecte cu stricteţe, fără să comenteze, regulile existente. Aceste reguli au o valoare absolută, iar cea mai mică greşeală este însoţită de pedeapsă. Filosofia de viaţă a părintelui autoritar: ,,Nimic nu este mai presus de lege”. Din această cauză, părintele nu se simte obligat să ofere explicaţii suplimentare, justificarea fiind formulată prin expresii de tipul: ,,De ce? Pentru că sunt mama/tatăl tău! Nu discutăm!”  Intenţia copilului de a-şi manifesta independenţa este interpretată ca o formă de rebeliune, fapt care reprezintă o sursă importantă a conflictelor copil-părinte.

PĂRINTELE INDIFERENT

Părintele indiferent neglijează copilul, nu este preocupat de realizările lui şi nici nu manifestă frecvent trăiri emoţionale pozitive pentru el. Mai mult chiar, în unele cazuri duse la extrem, lasă de înţeles că acesta este ,,în plus”, reprezintă o povară de care s-ar putea lipsi oricând. Filosofia de viaţă pe care o sugerează este: ,,În viaţă nu te poţi baza pe nimeni altcineva decât pe tine însuţi”.

PĂRINTELE PROTECTOR

Părintele protector este aparent un părinte model: el este extrem de atent la nevoile copilului şi se dedică cu toată fiinţa meseriei de părinte. Prioritatea lui este să-i ofere acestuia securitate, deoarece conştientizează că un copil este o fiinţă foarte fragilă, care are nevoie în permanenţă de sprijin şi de protecţie, educaţia pe care o acordă copilului se clădeşte în jurul ideii că ,,Nu tot ce zboară se manâncă” şi are grijă să îşi înveţe copilul în primul rând să fie precaut şi rezervat faţă de tot ceea ce vine din afara familiei.

PĂRINTELE DEMOCRATIC

Părintele care se comportă democratic are în vedere întotdeauna ca drepturile copilului să fie întotdeauna respectate, fără a omite stabilirea unor reguli care să fie respectate consecvent şi urmate de toţi membrii familiei (cu excepţia situaţiilor în care este imposibil acest lucru). Impunerea de reguli implică o anumită flexibilitate, deoarece pentru el nu legea este cea mai importantă (aşa cum este pentru părintele autoritar), ci omul este pe primul loc. Se ghidează după principiul ,,Toţi suntem egali în faţa lui Dumnezeu” şi este împotriva ideii ,,Unii sunt mai egali decât alţii”.

Fiecare părinte are propriul său stil de educare a copiilor, propriul său stil parental. Dar stilurile parentale nu sunt la fel pentru toată lumea, nu toţi părinţii educă copiii în acelaşi fel. De asemenea, nici stiluri parentale pure nu există în practică. Nu am putea spune că unul dintre părinţi are unul din stilurile parental în proporţie de sută la sută. Există de obicei stiluri parentale predominante, care pun amprenta asupra dezvoltării ulterioare a copilului.

Vă invit la o incursiune asupa acestui subiect pentru a înțelege și efectele asupra copilului, urmărind materialul: Stilul_meu

Sursa: www.didactic.ro

Anunțuri

7 gânduri despre &8222;Stiluri parentale – „Ce fel de părinte ești?!”&8221;

  1. @ Buna dimineata !

    Daca nu-i cu suparare
    am si eu o intrebare :
    – Ce fel de stil parental are acel parinte care in loc sa-si indemne COPILUL sa invete ii spune :
    – Nici X sau Y ” nu s-a dat in vant ” dupa CARTE dar a ajuns mare vedeta de tv, manechin , parlamentar sau chiar presedinte de TARA ???
    Raspunsul nu-i obligatoriu !
    Weekend lacut !
    Cu stima,
    Aliosa.

    • Subiectul incita la discutii ample, pentru ca traim intr-o societate debusolanta privind principiile educatiei in spiritul valorii. Cu toate acestea, este o problema de alegere, iar fiecare isi va asuma consecintele stilului de viata. Eu am ales ca la nivelul microuniversului meu din clasa „sa-mi pese!” si sa ofer copiilor cat mai multe situatii de invatare pe principiul ” Educatia este ceea ce supravietuieste dupa ce… tot ce a fost invatat a fost uitat”, indiferent de factorii negativi care pot intersecta viata unui copil.

  2. Intr-adevar, este un subiect foarte controversat, avand in vedere faptul ca societatea in care traim pune tot mai mult accent pe situatia materiala si nu pe valoarea morala a inividului.Foarte multi dintre cei care ne reprezinta, efectiv nu-s capabili sa lege doua fraze corecte, in schimb, coboara din masini luxoase si locuiesc in adevarate blocuri, in vile a caror numar de camere nici nu-l stiu … Din pacate, acestia reprezinta un exemplu pentru tineretul din ziua de azi. Si, oricat s-ar stradui un parinte sa-si educe copilul intr-un anumit spirit si sa-i insufle adevaratele valori ale vietii… de multe ori esueaza in momentul in care copilul se duce la scoala si isi petrece cateva ore bune alaturi de progeniturile pline de arfe ale unor „gaunosi” din punt de vedere intelectual..

    • Lorena, comentariul pertinent pe care il prezinti ma determina sa recunosc un alt minus al invatamantului romanesc: lucrand dupa o programa depasita, nu este abordata teoria inteligentei practice sau teoria inteligentelor multiple. De multe ori, un copil bine educat, cu preocupari si inclinatii spre studiu, nu are sansa sa se regaseasca intr-un mediu favorizant in functie de aptitudini. Competentele castigate cu truda ajung sa paleasca in fata celor care „au scoala vietii’, deoarece si-au dezvoltat capacitatile de a face fata provocarilor, fiind condusi spre alte perceptii ale vietii.Sunt optimista, totusi, pentru ca am avut parte de generatii cu parinti echilibrati si cred in destinul bun al copiilor lor!

  3. Si, referitor la stilul parental adoptat…nu cred ca ma pot inscrie intr-o categorie anume … am fost o combinatie a acestor categorii si mie mi-a fost usor (si nu intelegcum alti parinti nu reusesc) sa dau societatii doi copii cu o valoare morala si intelectuala de care sunt multumita si cu care ma mandresc.

    • Harta nu este teritoriul! Realizarile mici duc spre maretia implinirii. Ma bucur sincer cand intalnesc parinti multumiti de ceea ce au reusit sa transmita copiilor, astfel incat acestia sa fie suficienti de pregatiti sa nu se lase ispitei frivolitatii sau unei vieti lipsite de consistenta spiritului. Asadar, sa le oferim NOI modele copiilor si sa credem in ei!

  4. Iulia Stanuca zice:

    Si eu cred ca puterea este in mainile noastre!
    Colaborarea parinte – cadru didactic poate face minuni. Si noi ne-am intrebat de multe ori daca este bine cum ne educam copilul. Plus ca si noi gresim, caci nu mereu suntem „online”, sa zic asa. Mi-am pus problema ca va avea de suferit in jungla aceasta in care traim. Si ca scoala nu mai este ce a fost…
    Din fericire, am descoperit, inca o data, ca „omul sfinteste locul”. Scoala este ce a fost numai daca vrei sa vezi munca depusa de un cadru didactic. Ce e drept, eu ma rezum la ce cunosc: la doamna Camelia Edu. Stim ca am avut un mare noroc si ne este clar ca Matei va avea un viitor frumos, pentru ca inca se mai pune baza pe bunul-simt, pe valorile pe care am incercat sa le imprimam si noi, parintii.
    Si, pana la urma, de ce sa-i lasam pe cei <> sa ne sufoce?

    Optimismul Doamnei invatatoare ne incurajeaza, iar puterea spirituala pe care le-o transmite copiilor ii inaripeaza.

    Si totusi… cea mai grea meserie ramane cea de … PARINTE!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s