Și eu am fost la Muzeul Antipa!


MarcoVizita la Muzeul Antipa a fost de fapt o recompensă pentru o provocare lansată aici: la întoarcerea din vacanța de iarnă, copiii au fost invitați să-și scrie impresiile și întâmplările pentru ca mai apoi să la public aici. Pentru acest demers au primit această binemeritată incursiune în lumea faunei.

  ( Ne amintim: https://cameliaedu.wordpress.com/2013/02/17/vizita-la-muzeul-antipa/)

Doar unul…doar Marco nu mi-a trimis materialul său! Faptul că sunt un om de cuvânt, însemna pentru el o …tragedie…da, o tragedie! De ce?! Pentru că nu îndeplinea condițiile de a merge cu noi și nu puteam să-mi încalc principiul.

Cum se întâmplă în multe cazuri, m-am sfătuit cu copiii ce hotărâre să luăm. Concluzia?! Au preferat să-i dăm o șansă, pentru că în felul acesta ar fi mai multe câștiguri: clasa era nedespărțită, iar în plus ar fi realizat o temă asemănătoare, deoarece colegii l-au sfătuit să alcătuiască o compunere despre cele văzute acolo.

Decizia a fost una înțeleaptă, iar Marco s-a ținut de cuvânt. Sub îndrumarea mamei, dar având conținutul a ceea ce el a trăit, ne-a prezentat o frumoasă descriere:

Vineri, după școală, am mers împreună cu doamna învățătoare la spectaculosul Muzeu Național de Istorie Naturală <<Grigore Antipa>>, atât de lăudat de toți românii. La prima vedere, am avut impresia că este o sală de teatru, iar noi, ca spectatori, stăteam în întunericul sălii și animalele în dioramele lor, înconjurați de decoruri și lumini ce păreau a fi actori. Pe pereții sălilor se aflau panouri de sticlă. Exponatele erau vechi, antice și de demult, puse bine în valoare.

După ce am trecut printr-o peșteră, am ajuns în sala dinozaurilor, care…ei, da, era super tare! Exponatele erau pe jos, iar noi mergeam pe un fel de poduri suspendate de sticlă. În sală se afla și o proiecție a unui dinozaur 3D.

Am ajuns în camera cu insecte, unde evoluția speciilor era explicată printr-o diagramă. Apoi am văzut tot felul de animale împăiate și am mers unde era scheletul de mamut, parte a acelei lumi pierdute.

A fost o experiență de neuitat!”

Bravo, Marco, te felicit pentru seriozitatea cu care ți-ai îndeplinit misiunea și mă bucur pentru faptul că ți-a plăcut vizita! Vă felicit și pe voi, copii, deoarece ați ales să fiți responsabili pentru echilibrul grupului, alegând flexibilitatea în soluționarea impasului!

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Și eu am fost la Muzeul Antipa!&8221;

  1. Hi Camelia,

    Da! Bravo Marco…
    El ar trebui să fie mândru al lui
    academice realizare!

    Vă mulțumim pentru partajarea … și te rog iartă-
    mea din engleză în traducere în limba română.

    Iti doresc o Duminica Mare!

    Phil

    • Hi Phil,
      E o placere mesajul tau si apreciez in mod deosebit dorinta ta de a ne scrie in limba romana! Multumesc pentru urare si iti doresc si eu toate cele bune!

      Your message is a pleasure for me and I particularly appreciate your desire to write in Romanian language! Thanks for the „like” and I wish you all the best!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s