Competențe în comunicare – validare emoțională (1)


Una dintre cauzele care provoacă dificultăţi în comunicare este reprezentată de inabilitatea cadrului didactic de recunoaştere şi exprimare a emoţiilor. A comunica eficient presupune a şti să îţi exprimi emoţiile. Fiecare dintre noi am trăit momente în care cineva, ignorând modul în care ne simţeam, încerca să ne spună ce să facem pentru a depăşi situaţia respectivă. În acele momente, am simţit că respectiva persoană nu ne înţelege sau nu ne ascultă. Acelaşi lucru îl simte şi un copil. Pentru ca el să audă ceea ce îi spune cadrul didatic, copilul are nevoie să ştie că acesta l‐a ascultat.

Cum să construim şi să comunicăm mesaje de validare a emoţiilor de disconfort pe care le manifestă copiii în situaţiile cotidiene? Validarea emoţională se face sub forma traducerii în cuvinte a stării emoţionale citite pe faţa sau din acţiunile copilului. Mesajele trebuie să sublinieze faptul că înţelegeţi şi acceptaţi ceea ce simte copilul.

Școlaritatea mică (7-‐10 ani) Exemplul de învăţare :

Un copil îşi loveşte cu palma colegul care i­‐a luat pixul de pe bancă. Învăţătoarea observă incidentul.

Cum interpretează adultul comportamentul copilului?

Învăţătoarea interpetează comportamentul copilului ca un indicator al autoeficacităţii sale ca educator. Astfel îi pot veni în minte gânduri de genul: „Copilul asta nu mă respectă, cum îşi permite să lovească în prezenţa mea”;

Cum se simte adultul?
Acest tip de interpretare declanşează emoţii de furie şi iritare.

Cum reacţionează adultul?
Învăţătoarea poate să:

-certe sau critice elevul (Nu e frumos ce faci! Nu ţi­‐e ruşine!);

-utilizeze un ton ridicat;

-lovescă copilul pentru a vedea şi el cum este;

-pedepseasă(să pună copilul să stea în picioare la oră timp de câteva minute)
Răspunsul învăţătoarei apare în această situaţie ca răspuns la emoţia resimţită (o modalitate de autoreglare emoţională).

Ce învaţă copilul din această experienţă?

Să-­şi manifeste furia prin comportament agresiv în situaţiile viitoare

Ce învaţă adultul din această experinţă?

Răspunsul său stopează pe moment comportamentul nepotrivit al copilului ceea ce‐i confirmă faptul că această reacţie funcționează.Ca urmare a acestui fapt, învăţătoarea va tinde să folosească acest tip de răspuns şi în situaţiile viitoare. Deşi  reacţia învăţătoarei poate stopa pe moment comportamentul nepotrivit al copilului ea nu are eficienţă pe termen lung deoarece nu învaţă copilul un comportament altervativ acceptabil care să înlocuiască comportamentul agresiv(ce să facă în situaţia viitoare când va fi furios). În consecinţă, într-­o situaţie similară viitoare, când copilul va fi furios, va adopta acelaşi tip de comportament.

Cum poate să răspundă cadrul didactic în acord cu obiectivele de învăţare?

-observă şi traduce în cuvinte emoţia copilului (observ că eşti trist!);

– relaţionează emoţia cu contextul (ce s‐a întâmplat?);

-facilitează exprimarea emoţională (spune-­i lui… cum te simţi pentru că te‐a lovit),

– se raportează în egală măsură la experienţa celuilalt copil (care a lovit);

– traduce în cuvinte emoţia celuilalt copil (observ că eşti furios);

– relaţionează emoţia cu contextul (ce s‐a întâmplat?);

– face apel la regulă (regula este ca atunci când doreşti să iei un lucru care nu este al tău să ceri permisiunea, regula este ca atunci când eşti furios să spui în cuvinte cum te simţi);

– aplică consecinţe logice pentru încălcarea regulilor (3 min în timpul de liniştire);

– identifică soluţii pentru situaţiile viitoare (cum putem rezolva altfel situaţia? ce poţi să faci diferit când eşti furios în loc să loveşti: să spui în cuvinte cum te simţi, să îţi iei distanţă, să soliciţi ajutorul adultului dacă nu poţi rezolva problema singur; ce poţi să faci când doreşti să iei ceva ce nu este al tău: să ceri permisiunea).

Ce învaţă copiii din această situaţie?

Să îşi exprime în mod adecvat emoţiile; să privească lucurile din prespectiva celuilalt; să folosească comportamente care să faciliteaze interacţiunea socială (exprimarea emoţiilor în cuvinte, solicitarea permisiunii); să îşi gestioneze în mod adecvat emoţia de furie.

Bibliografie: Suportul de curs al Modului de psihologie din cadrul cursului Competențe în comunicare – Performanță în educație, Sorina Petrică, Mugur Ciumăgeanu

Aspectele prezentate își au corespondent și în gestionarea de către părinți a conflictelor ivite între copii, deoarece validarea emoțională trebuie să se facă de orice adult dispus să comunice eficient cu aceștia. Vor urma și alte exemple, care ar putea să ne schimbe perspectiva a ceea ce noi credeam comunicare deschisă și, de ce nu, eficientă.

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Competențe în comunicare – validare emoțională (1)&8221;

  1. maricica zice:

    am citit din perspectiva unui psiholog format in psihoterapie cognitiv-comportamentala si pot spune ca articolul este adaptat la situatie excelent. felicitari dna edu. foarte „profi” !!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s