Miresme tari de rouă înflorită


Dăm semnificații lucrurilor din jurul  nostru,  gesturilor și chiar semenilor nostri, transupunându-le în trăiri sau emoții proprii firii noastre!

Copiii reprezintă un univers nemărginit, pe care eu îl explorez continuu și în care descopăr posibilități infinite ale devenirii umane. De multe ori ne oglindim în ei, ne reflectăm în comportamentul lor, ne regăsim ca transpuneri conștiente sau involuntare: ” Copiii învață ceea ce trăiesc”. Totuși, trebuie priviți ca individualități, care își desăvârșeșesc personalitatea în mod unic, iar dacă au atât modelul cât și susținerea noastră activă prin motivație și dragoste, premisele unei evoluții pozitive sunt deja satisfăcute. Aș mai adăuga și puterea de a impune o CONSECINȚĂ atunci când REGULA este încălcată de către copil și perseverența de a orienta trăsături negative spre atitudini creative.

Se apropie Floriile, sărbătoarea creștină care amintește de intrarea lui Iisus pe porţile Ierusalimului, călare pe un asin. Poporul Îl primeşte ca pe un biruitor, întâmpinându-L cu urale şi fluturând ramuri verzi de finic (curmal). Florile triumfului nostru sunt copiii!

Delfinașii mei au adus miresme tari de rouă înflorită, odată cu catifelarea copăceilor din clasa noastră. La sfârșitul iernii, au promis că îi vor umple cu flori, fluturi, albinuțe și gărgărițe, așa cum v-am prezentat în postarea…de aici!

 Acum a venit timpul destăinuirii: au dat semnificație muncii lor și iată rezultatul: au tocit coate pentru realizarea temelor suplimentare (flori galbene), și-au antrenat gândirea prin concentrare și învățare pentru obținerea calificativelor foarte bune (flori roz), au investit în efortul de a se anunța pentru răspunsurile la oral (gărgărițe), au negociat cu părinții un statut care să le asigure aprecierile lor la sfârșit de săptămână (albinuțe),au mai făcut și năzbâtii pentru care au primit melci, iar în final…m-au determinat prin inocența lor debordantă să le promit un premiu ce se va materializa într-o întâlnire cu distracția în parc!

Pe 11 mai 2013, ne vom întâlni cu toții: copii, părinți, bunici, veri, unchi, mătuși …mulți prieteni și chiar cățeluși de companie (la cerere specială ) în parcul Alexandru Ioan Cuza ( IOR). Vă puteți aduce biciclete, role, mingi și chiar jucării pentru părinți: coarda, găletușa și lopățica pentru nisip…

Îi felicit cu drag pe cei care au reușit să aducă înflorirea copăceilor lor (timp de două luni printr-o  mobilizare impresionantă), iar pe cei care încă i-au lăsat golași, sper ca motivația și efortul să-i regăsească în alte ocazii mult mai prezenți!

Picături de rouă în prezentările foto:

Fotografie0706 Fotografie0707 Fotografie0858

Fotografie0870 Fotografie0869 Fotografie0868 Fotografie0862 Fotografie0861 Fotografie0860

Fotografie0863 Fotografie0864 Fotografie0872 Fotografie0874 Fotografie0875 Fotografie0876

Vă aștept cu interes impresiile despre această acțiune, cum v-ați simțit în urma acestei provocări, ce simboluri au fost cel mai mult câștigate și ce recomandări ați dori să faceți.

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;Miresme tari de rouă înflorită&8221;

  1. Elena Gologan zice:

    Buna ziua, Doamna Invatatoare. Ma bucur ca ne vom duce in parc. De-abia astept sa ne intalnim! La Multi Ani de Florii si multa sanatate! Cu drag, Elena.

      • Florentina Gologan zice:

        Si noi va iubim Doamna Invatatoare! Sunteti un om deosebit care merita toate laudele si cuvintele de bine. Chiar daca Elena a fost mai prompta, vreau si eu sa ma alatur celor dragi dvs, si sa va urez in aceasta zi minunata a Floriilor, toate cele bune si de folos sufletului, sanatate, pace si bucurii. Sa ne alaturam si noi cu ramuri de finic si sa strigam Osana, Fiul lui David! La Multi Ani!!!
        Cum as putea afla daca chestionarul legat de saptamana altfel „Sa stii mai multe sa fii mai bun! ” a fost trimis cu succes? Eu l-am completat pe adresa primita de la dvs. pe e-mail.
        Va pupam!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s