Între noi – o urmă de cretă


Trasăm, încadrăm, apoi mărginim!

Trasăm direcții de repere didactice: scriem, citim, explicăm, exersăm, completăm, conceputalizăm etc. Absolut necesare, de altfel!

Încadrăm comportamente, situații, ne încadrăm sentimentele, ne încadrăm pe noi și pe copii în norme și reguli. Cele morale, absolut necesare, de altfel!

Mărginim căutarea, zborul și fantezia; mărginim metafora în cuvinte strâmbe, înnodăm epitetul în ghem de ață monotonă și vrem comparații statice și aglomerate în programe depășite.

Un singur lucru ne desparte de copii: o urmă de cretă! Să-i dăm micuțului o bucățică din albul măcinat de dorința de scriere și va clădi o lume! Pânză țesută cu ochiuri de gânduri, grilaje din flori căutătoare de soare, leagăne din animale dansante…uite, câte vise!

Toate de la urma de cretă lăsată pe hainele mele, pe catedra mea, pe geantă, pe mânerul de la dulap…of! am să strâng toate urmele și am să fac o cretă mare, mare, cu care copiii vor desena în cuvinte explozia de idei. Iată ce au trasat, încadrat,mărginit:

Imagine0460 Imagine0261 Imagine0132

Jocul de rol – Tehnici de comunicare în grup

Faza II

C1: Completează în gândul tău fraza „Dacă aş fi un animal aş fi …” (restul consemnelor merg ca în faza I, înlocuind culoare cu animal)

Elevii s-au grupat astfel:
– PĂSĂRI ( 4 fete ) – 3 flamingo și un uliu
Au făcut această alegere deoarece pasărea doarme într-un picior și pentru că este roz. Consideră că ajută oamenii mâncând insectele dăunătoare.Uliul a fost ales deoarece poate să zboare.
– DELFIN (o elevă ): „Mie îmi place să fiu delfin pentru că pot să stau tot timpul în apă și pentru că sunt blând. Eu ajut pentru înfrumusețarea acvariului.”
– MAMIFERE :
– PISICA ( 6 fete și un băiat ): Au făcut această alegere pentru că: este un animal drăguț, se alinta mereu, este foarte pufoasă, când este mică este adorabilă, are pernițe moi. Pot fi și bune , dar și rele atunci când zgârie. Ajută omul deoarece vânează șoareci, dar și pentru că îi poate face fericiți.
– LEUL (3 băieți) : Au ales să fie lei, deoarece acesta este regele animalelor, mănâncă multe animale și dă exemplu de curaj.
– ALTE ANIMALE: tigru ( deoarece dungile îl ajută să se camufleze), urs ( deoarece este carnivor,omoară lupii), puma (deoarece nu se aude când merge, este foarte rapid și are pielea frumoasă), iepure (pentru că a avut acasă și s-a atașat de el ), ghepard (pentru că este cel mai rapid animal), pantera (pentru că este animal de pradă), câine (pentru că este animalul credincios al omului).

Discuţie finală în plen:

C1: Ce aţi simţit în rolurile pe care le-aţi avut?
„ Mă joc mereu cu animale de pluș, dar acum parcă am devenit unul adevărat. M-am simțit cu adevărat liber ca și animalul sălbatic. M-am simțit puternic și parcă nimic nu-mi stătea în cale. Pentru că am fost animale de casă ne-am simțit ocrotite și alintate. Ne-am bucurat să jucăm aceste roluri.”

C2: Ce aţi aflat despre voi?
„Că sunt la fel de puternic ca și alte…animale.”

C3: Cum se leagă ceea ce aţi aflat acum cu experienţa voastră anterioară?
„Câteva lucruri spuse despre animale le–am aflat acum, altele le știam deja.”

C4: Ce aţi aflat interesant despre colegii din grup?
„ Am aflat că o colegă nu mai are acasă iepurașul și suferă din cauza aceasta. Eu am aflat că un băiat din echipă are acasă multe cărți despre animale.”

C5: Ce alte impresii aţi avut în timpul desfăşurării activităţii?
„E plăcut să vorbim despre animale, poate spunem și curiozități.
M-am simțit bine pentru că toți copiii erau încântați de joc”.

Faza III
C1: Completează în gândul tău fraza: „Dacă aş fi un obiect aş fi …”
(Restul consemnelor ca în faza I, înlocuind culoare cu obiect)

Elevii s-au transpus în rolul unui obiect :
– ceas: „eu ajut oamenii să vadă cât este ora. Aș putea să mă îmbrac în haine”;
– cuier: „aș putea să mă vopsesc și pot ține hainele”;
– perna: „copiii pot dormi relaxați pe ea; are multe modele și desene interesante și ajută oamenii când sunt bolnavi”;
– calculator: „să se joace copiii și să caute curiozități”;
– mingea: „ cu ea copiii se joacă”;
– patine: „ pot patina liber”;
– păpușa: „ face fericiți oamenii; aș putea să cânt și să dansez; nu are pauză – se joacă mereu”
– urs de pluș: „se joacă copiii cu mine, îi fac să râdă”;
– minge de baschet: „mă bat, iar apoi mă arunc în coș” ;
– mașina: „ca să prind 900 la ora; pot să transport oameni; dar fumul pe care-l elimin dăunează mediului”
– tesla : „am trei funcții: tai lemnele, scot cuie, pot să bat cuie”;
– penar: „cu mine merg elevii la școală; își pot căra cu mine rechizite”;
– cartea: „aș putea să fac oamenii mai deștepți decât sunt, din ea înveți mai multe decât știi”;

Discuție finală în plen:

C1: Ce aţi simţit în rolurile pe care le-aţi avut?
„ A fost și de data aceasta distractiv.”

C2: Ce aţi aflat despre voi?
„Că pot fi un lucru necesar oamenilor. Că-mi pot imagina lucruri interesante pornind de la un obiect. Că sunt printre puținii copii care s-au gândit la școală.”

C3: Cum se leagă ceea ce aţi aflat acum cu experienţa voastră anterioară?
„Am auzit astăzi despre teslă, pană acum nu stiam de acest obiect.”

C4: Ce aţi aflat interesant despre colegii din grup?
„Am rămas surprins că un coleg s-a gândit la tâmplărie, pentru că nu prea se discuta despre meseria aceasta. Am aflat că unii colegi vor să fie mașini, probabil sunt obositi.”

C5: Ce alte impresii aţi avut în timpul desfăşurării activităţii?
„Când ne jucăm suntem relaxați și veseli”.

„Dacă ați fi un animal, ați fi …”

„Dacă ați fi un obiect, ați fi …”

Prindeți! V-am aruncat o bucățică de cretă! Trasați o urmă prin imaginație și răspundeți!

14 gânduri despre &8222;Între noi – o urmă de cretă&8221;

  1. @ Buna dimineata Camelia !
    ” Intre noi…………”
    fie vorba, degeaba traseaza binevoitorul profesor
    ” o urma de creta ”
    daca cei ( cele ) ce o vad nu o si urmeaza !!!
    Eu am trasat-o si am vazut ceva deosebit de trainic si frumos :
    la un capat o profesoara plina de altruism si pasiune
    si la celalalt capat o gramada de mogaldete inocente urmarind-o cu ochii lor mici,patrunzatori si mintea mereu la panda !
    Legatura trainica profesor-elevi depinde 99,99% de PROFESOR
    la fel ca cea dintre ofiterul comandant-soldatii veniti sa invete tainele armelor !
    Imi face placere fiecare vizita in casa-ti virtuala !
    Cu deosebit respect,
    Aliosa.

    • Daruirea pentru profesia pe care am imbratisat-o este resimtita de dumneavoastra la nivel apreciativ, pentru ca aveti acele calitati de a distinge intre datorie si pasiune. Ma onoreaza sustinerea dumneavoastra! Va multumesc!

  2. Iulia Stanuca zice:

    Daruirea aceasta o resimtim si noi, copii si parinti, pentru ca pasiunea cu care “jonglati” micile bucurii ale copilariei, combinandu-le in mod eficient cu educatia, nu lasa loc oboselii si plictiselii. Va felicitam din toata inima si fiti sigura de tot respectul nostru pentru devotamentul Dvs.!

  3. Iulia Stanuca zice:

    Daca as fi animal, mi-ar placea sa fiu delfin (vesel, comunicativ si jucaus), iar daca as fi obiect- mi-as dori sa fiu o vaza (pentru a atinge mereu gingasia).
    Niciodata nu ma gandisem ce obiect mi-as dori sa fiu, iar delfinul sper sa fie viitorul meu trup, caci mereu l-am considerat ca fiind animalul sufletului meu!

    • Cat ma bucur ca ati intrat in spiritul jocului! Putem afla atat de multe despre noi, dar si despre ceilalti! Alegerile va caracterizeaza: joviala si sensibila! O sa va trimit un buchet mare de flori ca sa-l tineti la pieptul de vaza!

      • Iulia Stanuca zice:

        Tocmai spuneam ca mi-ar placea sa fiu delfinas (jucaus), deci nu puteam rata ocazia de a participa la joc, oricare ar fi acela!
        Cat despre buchet… il voi pastra in inima! Multumesc!

  4. Dacă aş fi un animal,
    Cred că prin noapte m-aş lupta
    Cu-n munte dur, fenomenal,
    Ce sufletul mi l-ar capta.

    Cu siguranță-aş fi condor,
    O pasare ce vede multe,
    Când pune-n cuib clipa de dor
    Ca Cerul ruga să-i asculte.

    Din bucățica ta de creta
    Aş fi minuscul obiect,
    O pană albă de egretă
    Așternând micul meu defect.

    Sunt doar un om ce împletește
    Rime în timpul prețios,
    Care cu mult drag te citește
    Cum dăruiești suflet frumos.

    • Cate lucruri pretioase ati adus aici! O sa incerc sa cuprind clipa aceasta pentru eternitatea amintirii ei!
      Sunt asa incantata ca jocul v-a adus placerea de a comunica cu noi! Uneori, oamenii mari se cred prea…adulti si chiar daca simt copilul care le striga din interior, aleg cenzura inchinzandu-i fantezia.
      Versurile sunt adorabile, de altfel tot ceea ce scrieti si in casuta dumneavoastra.
      M-a coplesit cu adevarat finalul, care imi aduce atat de multa bucurie,asa ca daruiesc si eu multumiri infinite!

  5. Cornelia Paraschiv zice:

    „Portret chinois” este un joc clasic, bazat pe intrebari, care permite celor mici, dar si celor mari să se cunoasca mai bine, sa traseze ”portretul” personalitatii sale, prin asocierea cu animale, obiecte, sentimente … Seria de intrebari /raspunsuri poate continua: daca AS FI un anotimp, o culoare, un erou, un personaj din desene animate, o personalitate istorica, o melodie/arie muzicala, un compozitor, un cantaret, un pictor, un film sau personaj, o poezie, un peisaj, un fruct, o planeta, o tara, etc…AS FI…

    L-am intrebat pe Paul ce animal ar vrea sa fie si mi-a raspuns fara sa clipeasca -un delfin, ca sa salvez oameni.
    Draga Iulia, se pare ca vei fi inconjurata de multi delfinasi altruisti, veseli si zglobii ca tine!

    Cand l-am intrebat ce obiect si-ar dori sa fie, s-a gandit mai mult, a aruncat o privire in jurul sau si a raspuns prima oara un produs electronic, apoi un balon cu aer ca sa poata zbura si vedea lumea. Cred ca alegerea lui a fost influenta de filmul „Up”, de care nu ne mai saturam.

    http://www.teteamodeler.com/activite/jeu/portrait-chinois.asp
    http://www.dominique-hermier.com/le-questionnaire-de-proust/

    • Multumesc mult pentru interesul acordat articolului, dar si pentru dorinta de cunoastere aprofundata a propriului copil. I-am intrebat si eu pe copiii din clasa despre interpunerile lor cu personaje si am raspunsurile lor la mine. Sunt interesante, iar peste ani vor fi surprinsi de felul in care se vedeau.
      Jocul de rol este preluat in diverse forme, facand parte in alte variante din diferite tehnici. Oricum ar fi reprezentat, aduce beneficii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s