1 Iunie – Pe tărâmul lui Harap – Alb


„Amu cică era odată într-o țară un crai, care avea trei feciori. Și craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă țară, mai depărtată. Și împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; și împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulți ani trecură la mijloc de când acești frați nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului și fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei […]
Amu cică împăratul acela, aproape de bătrânețe, căzând la zăcare, a scris către frăține-său craiului, să-i trimită grabnic pe cel mai vrednic dintre nepoți, ca să-l lase împărat în locul său după moartea sa. Craiul, primind cartea, îndată chemă tustrei feciorii înaintea sa și le zise:…”

(Ion Creangă – „Harap – Alb”)

*

…să fie destoinici de a împărăți peste o țară bogată.

Și uite așa, au ajuns copiii mei, să purceadă în ținutul de dincolo de lume (Parcul Alexandru Ioan Cuza), la amiază ( 1 Iunie), când soarele nu se mai speria de Zmeul Zmeilor. Nu mică le-a fost mirarea, când au fost întâmpinați chiar de Harap – Alb și de eroii pe care doar povestea mai putea să-i mai încapă: Setilă, Flămânzilă, Ochilă etc. Copiii nu au iertat pe nimeni: le-au cerut să facă poze, s-au jucat împreună, au aflat ce mai este prin împărăție (erau ateliere tematice, unde se puteau juca în voie) etc.

Ați dorit vreodată să gustați o poveste în poveste?! Elevii mei au avut parte de un desert actoricesc: cei care au urmat cursurile de teatru din cadrul proiectului Pepiniera de talente, au prezentat o parte din povestea amintită, pe scena aplaudată de reprezentați din toate școlile sectorului 3.

I-am privit cu admirație și le-am sorbit dăruirea fină de talent abia născut. Totuși, într-o margine de tufiș, maestrul – profesorul/actor Alexandru Frânceanu – își frământa gândurile într-o senzație de neputință: microfoanele erau fixe și mult prea departe de copiii care aveau în scenariu joc larg de scenă. Nu prea s-au auzit replicile și mâhnirea părea să umbrească o muncă realmente susținută.

Când părea că se spulberă un vis, eu și părinții am aruncat asupra lor petale strânse din încurajări, deoarece toată reprezentația a curs lin și expresiv. Ceea ce am văzut a fost dincolo de cuvinte: copii frumoși, talentați, care au învățat să dăruiască din sufletul lor, dar și un profesor care s-a lipit de crezul că poate transforma o poveste în plămadă de copil împlinit.

Vă invit să urmăriți albumul foto care vă va spune el însuși povestea din… basmul Harap – Alb.

DSCN2160 DSCN2194 DSCN2214 20130601_165013 20130601_165139 DSCN2143

Anunțuri

17 gânduri despre &8222;1 Iunie – Pe tărâmul lui Harap – Alb&8221;

  1. A fost o atmosfera foarte frumoasa de 1 Iunie, in Parcul Al. Ioan Cuza, albumul foto arata bucuria evenimentului bine organizat de Primaria Sectorului 3. Frumoasa prezentarea facuta de doamna noastra, va multumim ! Copii, sunteti mandria noastra !

    • Adevarul este ca a fost o atmosfera mult mai diversa decat am putut eu sa postez. Faptul ca au fost amenajate ateliere de lucru si de distractii a dat evenimentului un plus valoare.
      Va multumesc pentru aprecieri, dar si pentru faptul ca ne sunteti de ajutor si ne sustineti de fiecare data.

  2. Iulia Stanuca zice:

    Felicitari, copii! Ati fost minunati!
    Stiti ca ti fost cei mai buni, nu?
    Suntem mandri de voi! Ne-ati introdus intr-o lume fascinanta!
    Doamna, ati descris atat de frumos lumea creata de cei mici cu ajutorul domnului profesor!
    Multumim tuturor!

    • Le-am aratat copiilor azi, la scoala, pozele de la eveniment si s-au bucurat. A fost o altfel de poveste, dar cuvantul mult mai este, asa ca vom mai purcede si spre alte taramuri.
      Ma simt onorata de aprecierile dumneavoastra!

  3. Super, super de 1000 de ori super. Ce pot face doua maini dibace si niste copii minunati. Felicitari! Pot sa spun ca o sa invat cu mai mult drag ” Povestea lui Harap Alb” pentru BAC, gandindu-ma la voi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s