„Copiii mei”: Maria Benim (Fluturaşul cu cingătoare de luptă)


În Orăşelul D,  acalmia pudrează năsucurile copiilor cu praf stelar de vacanţă. După o perioadă frământată, în care neastâmpărul lor a buimăcit natura – ntreagă, valuri de calmitate pun stăpânire pe fiinţele drăgălaşe.Vă invitam la o vizită şi consider ca astăzi este momentul cel mai potrivit să purcedem. Îi vom putea vedea pe locuitori în deplinătatea unor detalii ce nu puteau fi reliefate în tumultul vieţii lor de şcolar.

*

Inspiraţi de trei ori clinchet de râset de copil şi expiraţi arome de zburdălnicie, fiţi pregătiţi de un bombardament cu ironii jucăuşe, căci intrăm în lumea Mariei B. Când a păşit prima dată în orăşelul nostru, în clasa I, nu se despărţea de părinţii ei (stăteau pe la uşi sau în curtea şcolii). Cum am reuşit să ne împrietenim o să vă spun altădată, dar acum, fetiţa noastră nici nu vrea să audă că ar putea fi însoţită de mama sau de tata în vreo excursie măcar!

Căsuţa ei este un cartier al animalelor. Este atât de pasionată, încât acestea vin cu petiţii la ea ştiind cât de imparţială este, o cheamă la joacă, îi vorbesc despre problemele lor etc. Pereţii interiori sunt tapetaţi chiar de ea, cu desene ce redau admirabil animalele preferate ( Maria, desenezi atât de viu, de clar, încât suntem puţin invidioşi pe animăluţele cărora le dai astfel viaţă!).

Îi place să citească, aşa încât, în serile cu lună românească este chemată mereu pentru lecturarea poveştilor la prima vedere. Datorită cursivităţii exprimării, auditoriul este captivat imediat.

Uşa de la intrare este sub forma unui copac înflorit: e plin de floricelele câştigate de pe urma muncii suplimentare, a calificativelor de FB, a participării la concursuri (cu rezultate excelente ce o fac mereu premiantă!!!). Tot ceea ce face înfloreşte în performanţă: lucrează pe fişe, culegeri, pe caiete suplimentare, cu mare dăruire şi se plictiseşte atunci când nu are vreo sarcină de îndeplinit.

Maria Benim este o fetiţă frumoasă, cu trăsături feminine, dar îşi desăvârşeşte feminitatea participând la cursuri de karate, aşa încât gesturile ei sunt ferme şi nu lipsite de graţie… Şi aici concursurile au desemnat-o campioană. Fluturaşul cu cingătoare de luptă aduce polenul de energie, dar şi laurii (câştigaţi la atâtea concursuri) cu care numele Orăşelului D este rostit cu atâta preţuire.

Razele, ce îşi desfac aripi de călătorie prin ferestrele căsuţei Mariei, vă invită să plutiţi spre alte momente de poveste ce descriu o fetiţă minunată:

Zâmbet, fandare…medalie!

Jurnalul de vacanţă al Mariei

De prin vacanţă adunate

Maria – centura portocalie la karate

Maria, îţi transmit gânduri de apreciere ce şi-ar dori să se cuibărească în inima ta. Fiecare moment din filmuleţul de la premiere să-ţi amintească de tot ceea ce am trăit împreună şi să nu uiţi că fiecare clipă îşi are locul ei în fiinţa ta ce înfloreşte aşa de frumos!

Îţi mulţumesc că ne-ai primit în căsuţa ta, iar dacă nu este completă descrierea făcută, te rog să ne conduci tu prin încăperile sufletului tău.

Anunțuri

29 de gânduri despre &8222;„Copiii mei”: Maria Benim (Fluturaşul cu cingătoare de luptă)&8221;

  1. Laurentiu Benim zice:

    Doamna invatatoare, nici nu stiu ce ar fi de spus citind aceste si printre aceste randuri. Lasati-ne va rugam bucuria de a fi recunoscatori fara cuvinte, care, de-ar fi, ar suna atat de prozaic.

    Cred ca o sa ne amintim mereu imaginea Dvs. despre Maria („fluturas cu cingatoare de lupta”) alaturi de mai vechiul „Benimioara” al unei cunostinte.

    (Cu astfel de imagini de copii, uneori suprinzatori pentru proprii parinti, trebuie sa fie tare interesant de locuit in oraselul cu pricina.)

    • Va doresc sanatate tuturor, aceeasi implicare alaturi de Maria si fie ca eforturile pe care le faceti sa va aduca realizarile meritate! Cresteti un copil frumos si sufleteste si ma bucur pentru echilibrul pe care il aduceti in viata ei.

      • Maria Benim zice:

        Va multumesc pentru cuvintele frumoase pe care le-ati scris despre mine.

        Intr-adevar imi place foarte mult sa citesc. Deja am terminat „Tezaurul cu povesti” primita ca premiu si in seara aceasta termin si cartea „Din lumea celor care nu cuvanta” de Emil Garleanu.

        Imi doresc foarte mult sa am un animalut de companie cu care sa ma joc si de care sa am grija. Stiu ca imi intelegeti dragostea pentru animale pentru ca si Dvs. le iubiti foarte mult.

        Imi este foarte dor de Dvs. Abia astept sa plecam in tabara impreuna cu colegii.

        Imi doresc sa inceapa si scoala cat mai repede ca sa pot lua laptic pentru cateii mei dragi de la bloc.

        Va imbratisez cu drag!

  2. maricica zice:

    atat de frumos…
    ctind aceste randuri am ajuns repede intr-o lume ireal de frumoasa.
    este lumea copiilor si suntem norocosi pentru ca facem parte din ea!
    le multumesc acestor copii pentru ca sunt in viata noastra si multumesc doamnei invatatoare pentru ca este asa cum este!

    • Simtiti aceasta lume „ireal de frumoasa”, pentru ca va identificati cu tot ceea ce este gingas. Va stiu reactiile in fata copiilor,asa ca pe mine nu ma surprinde. Stiti cum sa captati in vizorul adulmecator atat trasaturile pozitive, cat si pe cele pe care le avem de modelat. Stiti cum sa vorbiti si sa va lasati purata in lumea celor mici, deci ca va invitam sa ne stati alaturi asa cum am vazut ca o puteti deja face!
      Multumesc pentru sprijinul oferit, de care eu nu am uitat!

    • Domnule Dragostin, va multumesc si eu pentru cuvintele incurajatoare si va reafirm ideea conform careia, un oras nu se dezvolta daca nu are sponsori plini de omenie. Va multumesc ca sunteti unul dintre cei fara de care energia grupului nu ar fi aceeasi!

  3. Cornelia zice:

    Iti trimitem si noi pretuirea noastra, FLUTURAS gratios, strop de frumusete si incantare, ce culegi cu harnicie nectarul cunoasterii din potirele Oraselului D! Paul si mami

  4. Iulia Stanuca zice:

    Acest suflet sensibil si jucaus mi-a prezentat cu atata dragoste si bucurie in privire cainii pe care-i ingrijeste si mi i-a descris pe fiecare cu atata patos…O priveam uimita cu cata degajare vorbea cu ei si-i mangaia.
    Sufletul ei – o petala, un fulg, o picatura de roua, insa forta ei este de… tigru, asa cum ea insasi s-a descris!
    Cred ca are multe pasiuni, dar natura… natura e ea,Maria!
    Iti dorim ca viata sa-ti duca pasii “in galop” catre implinirea viselor, draga noastra “cowboy”!

    Te imbratisam cu drag si iti dorim sa ai vacanta asa cum iti doresti!

    • Mihaela Benim zice:

      Multumesc pentru cuvintele frumoase. Il astept si pe Matei sa-i fac cunostinta cu cateii mei.
      Va imbratisez si eu si ii doresc lui Matei vacanta placuta la bunici!

      • Iulia Stanuca zice:

        Cuvintele sunt pornite din suflet, doar ca eu nu stiu sa exprim prin cuvinte atat de multe pe cat as vrea. Cel mai bine ma exprim prin fapte, asa ca TE ROG, lasa-ma sa te prind la pupici!!!

        I-am transmis lui Matei salutarile tale si s-a bucurat mult. Asadar iti transmit si tie urari de bine din partea lui! Iar cu prima ocazie promit sa-l aduc in vizita pentru a-ti cunoaste prietenii!

        Va imbratisam pe toti cu drag!

  5. monica radu zice:

    Mariuca mea draga,savureaza vacanta si pregateste-te pentru tabara.Vom aduna toate vietuitoarele posibile,spre disperarea colegilor mai putin indragostiti de soparlite,serpisori,gandacei si buburuze…promit sa-ti fiu alaturi…daca nu lesin…:)Te pupacesc cu drag,Monica.

    • Maria Benim zice:

      Ha, ha, ha! Abia astept sa plecam! Cred ca vor fi un pic cam disperati, dar va trebui sa se obisnuiasca pentru ca eu nu voi renunta sa explorez fiecare coltisor vizitat ca sa descopar toate vietuitoarele posibile.
      Multumesc pentru intelegere si sper sa nu lesinati pentru ca trebuie sa impart si eu cu cineva bucuria de a ma imprieteni cu aceste vietuitoare adorabile.
      Sper sa fie si Doamna alaturi de noi in aceasta aventura, pentru a ne bucura impreuna. Pe colegi sigur ii voi convinge mai greu, dar sper sa reusesc pana la urma.

      Va doresc vacanta placuta!

      • Ce faceti aici?! Deja complotati provocarile pentru tabara? O sa-mi iau doza de odihna pentru ca inteleg ca voi avea nevoie de multa energie si mai ales de mult curaj. Ma determinati sa ma gandesc la provocari speciale,asa incat sa nu va dau timp de expeditii in lumea celor destinati insectarului!

    • EU?! Nu am auzit nimic…nu am vazut nimic…inca! Sunt doar in alerta! Cand esti printre copii trebuie sa fii pregatit pentru cele mai neauzite si mai nevazute nazbatii! Si…doamna Monica, aveti asa un suflet tanar ca va stiu capabila sa complotati cu cei mici! Voi fi cu simturile la cote cote maxime! Ce tabara pe cinste va fi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s