Vacanţa de vară a Mariei


DE ALE PĂRINȚILOR – o rubrică adresată părinților care doresc să împărtășească cu noi idei și sentimente

Autor: eleva Maria Benim (cu supervizarea mamei, Mihaela Benim)

„Am fost cu parintii mei in concediu si de cand m-am intors incerc sa va scriu despre el, dar cum sunt o persoana extrem de ocupata chiar si in vacanta (cursuri de inot, antrenamente de karate, lectii la romana si matematica, citit, jucat) imi este foarte greu sa scriu despre tot concediul doar in cateva randuri. Asa ca m-am decis sa povestesc doar cateva lucruri.

Am plecat intr-o dimineata spre mare impreuna cu prietena mea, Maria. Drumul a fost altul decat cel obisnuit. Am traversat mai intai fluviul Dunarea cu bacul. Pe drum am vizitat doua manastiri, Dervent si Sf. Apostol Andrei (cu pestera unde se crede ca a stat chiar apostolul Andrei) si monumentul de la Adamclisi. Am ajuns intr-un tarziu la mare, la 2 Mai. La vila am intalnit doua pisicute, Pumica si Peticica si un catel pe nume Peticel.
La plaja am facut lucrurile obisnuite: inotam in mare, sapam gropi uriase in nisip, construiam castele din nisip, adunam scoici si pietricele deosebite si faceam roata pe malul marii.
Intr-una din zile a fost vreme urata asa ca am plecat la Constanta la Delfinariu unde am vazut cei doi delfini dresati si multe reptile, printre care doi serpi uriasi, o tarantula dragalasa si multe specii de papagali.
De la mare am plecat la Danes, langa Sighisoara. Acolo am calarit un cal negru, Madona, si un cal pur-sange arab, Calypso. Aici este o mini ferma, si o stana unde gasesc o multime de animale atat de dragi mie: cai, iepe cu manji, gaini, porumbei, porci vietnamezi, capre, oi, vaci scotiene, struti, pauni, fazani, bibilici, iepuri, un cerb si o caprioara, alte capre si oi, gaste, magari si altele. M-am jucat cu ele si le-am hranit mereu cand am putut.
Am vizitat cetatile Sighisoara si Biertan si castelul Bethlen.
De la Danes am plecat la Baia de Fier, unde am vizitat din nou pestera Polovragi din Cheile Oltetului. La vila unde ne-am cazat, m-am jucat cu un caine cat un urs de mare, care chiar asa se numea: Ursu. Te sperii foarte tare cand il vezi, dar este bland si se tranteste langa tine ca sa il mangai si nu mai poti sa il ridici de jos
La intoarcerea spre casa am vizitat si frumoasa Manastire Horezu.
Mi-a placut foarte mult in vacanta mea!”

Dragă Maria, vacanţa ta a fost un periplu minunat şi-ţi mulţumesc pentru ceea ce ai împărtăşit cu noi. Mi-ai făcut o minunată surpriză cu florile pe care mi le-ai lipit de suflet! Cred că ai fi avut mult mai multe de spus, dar şi pozele au povestea lor, aşa că-i invit pe toţi să le urmărească. Te îmbrăţişez cu dor şi-ţi urez o vară minunată!

ALBUMUL FOTO

IMG_0517IMG_0552

 

14 gânduri despre &8222;Vacanţa de vară a Mariei&8221;

  1. Anghelescu Alina zice:

    O vacanta foarte frumoasa, asa cum deja ne-ati obisnuit , cu peisaje minunate, cu un fotograf priceput si protagonisti absolut incantatori !

    • Mihaela Benim zice:

      Multumim. Sa stiti ca avem 2 fotografi extrem de priceputi in familie. Toate pozele in care Maria nu apare sunt facute chiar de ea. A avut de la cine sa mosteneasca aceasta abilitate.

      • Sunt cu adevărat reuşite pozele şi descriu o vacanţă plină, cu atât de multe întâmplări… Totuşi este doar o selecţie, aşa că ne imaginăm câte şi mai câte s-au întâmplat.
        Bine că talentul de fotograf a rămas în familie, iar eu vă asigur că vă voi da posibilitatea să-l susţineţi, prin evenimentele ce vor urma.

  2. Maria Benim zice:

    Multumesc, Doamna, ca mi-ati dat posibilitatea de a-mi arata calitatile de scriitor si de fotograf.
    Va imbratisez cu mult drag si va doresc o tabara distractiva alaturi de noi, copiii Dvs. dragi.

    • Draga mea dragă, ai scris minunat şi ne-ai prezentat un adevărat jurnal de vacanţă. Se vede că iubeşti animalele, natura, dar şi provocările. Mi-au plăcut „muşchii” care ţi-au crescut la mare, dar şi faptul că ai dresat un câine imens. Castelul de nisip este o amintire cu miros de mare, iar ataşamentul pentru cai ţi l-am văzut în toate gesturile.
      Macii m-au surprins foarte plăcut, mai ales că am ştiut că te-ai gândit la mine atunci când i-ai întâlnit.
      O să mai povestim în tabără despre alte întâmplări, iar până atunci îţi doresc vacanţă cât mai plăcută în continuare! Te îmbrăţişez şi-ţi pun un pupic pe obrăjor!

  3. Quanto Amore nella Tua Vita….carissima Camelia!!!
    Quanto affetto per le piccole Anime e i piccoli Cuori dei Tuoi teneri bambini!!!
    Un saluto cordiale !
    Con stima profonda
    Claudio

    • Hai detto una grande verità, Claudio! Questi bambini sono circondati da amore, in modo che essi offrono il loro meglio. Siamo lieti che sono venuti da me a raccontarmi la loro vacanza, quindi siamo felici insieme.
      Grazie per le belle parole! Con stima, Camelia

  4. Iulia Stanuca zice:

    Draga Maria, te rog ca data viitoare sa ne iei si pe noi, pentru ca observ cu placere ca nu sunteti numai mari artisti, ci si geografi! Mi-a placut mult itinerariul vostru si iti multumim ca ai impartasit cu noi bucuriile vacantei tale pe frumoasele meleaguri romanesti!
    Sa ai vacanta placuta in continuare si imbratisari dragi intregii familii!

  5. Mihaela Benim zice:

    Draga Iulia, bineinteles ca va luam cu noi data viitoare. Dupa experienta traita duminica, ma indoiesc ca are cineva ceva impotriva sa mergem impreuna. Numai sa fim pe aceeasi lungime de unda cu perioada de concedii.

    Va dorim sa aveti o saptamana plina de evenimente frumoase, vreme frumoasa si apa calda. Si noi am vrea sa mergem cu voi la mare ca am si uitat cum a fost cand am trecut noi pe acolo. Va asteptam cu impresii de pe litoral si sa te intorci repede sa-ti indeplinesti promisiounea facuta. Crezi ca am uitat de ea?

    Va intoarcem imbratisarea cu mare drag.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s