Tata nu are timp?!


ARTA DE A REPARTIZA ROLURILE

În cartea sa Tata nu are timp, desenatorul Philippe Corentin ironizează nostim repartiția fals egalitară a sarcinilor din sânul unor cupluri:

Cuplul este format în majoritatea cazurilor dintr-un tată și o mamă sau invers.

În general, un tată este mai inteligent, dar mama este cea care face copii, tata nu are timp…

Cel mai adesea, sarcinile sunt împărțite: tata se culcă primul, mama se scoală prima. Dat fiind că mama nu trebuie să se bărbierească, ea poate deci să pregătească micul dejun.

Chiar dacă tata știe cel mai bine să gătească, mama este cea care o face. Din contră, mama știe cel mai bine să spele vasele, deci ea le spală.

Tata știe cel mai bine să citească ziarul: deci, el este cel care îl citește. El nu se pricepe deloc la copii: deci, asta o privește pe ea. Ea nu se pricepe deloc la fotbal, deci el este cel care se uită la meci…

Dacă ne întemeiem o căsnicie este pentru a ne face un bine și pentru a ne îmbunătăți stima de sine. Cel puțin, putem presupune asta. Dar se întâmplă mereu așa? Și este sistematic adevărat pentru cei doi membri ai unei familii? Un cuplu presupune dăruire și renunțări din partea fiecăruia dintre membri. Acestea sunt în principiu mutuale, ceea ce duce la noțiunea de zone de competență ale fiecăruia. În cuplurile care merg bine, acestea sunt repartizate echitabil: unul este considerat ca un cunoscător mai bun a ceea ce este mai bine pentru educația copiilor, altul pentru bani, menaj etc.

*

CUPLUL ȘI COPILUL

Oricine știe că părinții adoră să primească complimente cu privire la copiii lor: aceasta le crește stima de sine.

Când îi întrebăm pe adulți: Care este elementul cel mai important pentru a spune că cineva a reușit în viață?, răspunsul este:

– să ai copii – 45%;

– să reușești în viața profesională – 25%;

– să reușești în viața sentimentală – 25%;

– să câștigi mai mulți bani – 4%.

Pentru aproape jumătate din contemporanii noștri a avea copii ar da un sentiment de plenitudine și de stimă de sine (să reușești în viață).

Dar în ce manieră ne sporesc copiii noștri stima de sine? Să fie doar gratificația narcisistă de a fi creat mici ființe care să ne semene? Sondajul evocat aduce un element de răspuns. Atunci când punem întrebarea: Ce așteaptă astăzi părinții de la copilul lor?, primul dintre răspunsuri este: „Să reușească în viață mai bine decât ei” (53%), „Să aibă spirit de familie” (35%) sau „Să îi iubească” (32%). Doar 4% dintre persoanele chestionate răspund: „Să le semene!”

Astfel, noi ne dorim copii pentru ca ei să reușească acolo unde noi am eșuat?!

*

Bibliografie: Cum să te iubești pe tine pentru a te înțelege mai bine cu ceilalți – autori: Christophe Andre, Francois Lelord, Editura Trei

14 gânduri despre &8222;Tata nu are timp?!&8221;

  1. Fara a fi facut un sondaj de opinie, cu tristete recunosc ca acesta este raspunsul pe care ti l-as fi dat.
    Din pacate niciun parinte nu se gandeste in a pregati pe copilul pentru a fi pregatit pentru viata, indiferent de ce anume i-ar putea rezerva aceasta. Toti vor sa il faca… si aici poti completa cu oricare nume de meserie respectabila sau banoasa doresti. Nimeni nu tine seama de insusirile lui native si care il vor face, de cele mai multe ori, sa isi aleaga orice altceva.
    Despre „cresterea stimei de sine” si dorinta de a primi complimente, a parintilor, pentru modul in care si-au educat copilul… e absurd sa comentez, dar poate ca psihologii pot spune mai multe. Sigur e o problema de psihologie🙂

    • Cât de bine ați punctat necesitatea conștientizării așteptărilor pe care le avem de la copii!
      Nu este greșit să le dorim o viață mult mai bună decât am avut-o noi, dar așteptările trebuie să fie în consonanță cu posibilitășile copilului. El este o personalitate aparte decât suntem noi, chiar dacă moștenește un bagaj genetic important. A fi pregătit pentru viață, a fi pregătit pentru posibilitățile sale este cu adevărat un țel realist comparativ cu umplerea golurilor din viața noastră prin expectațiile pe care le avem de la copil.
      La fel de important este ca el să se dezvolte într-un mediu familal, în care partenerii se stimează și se sprijină. Este un model pe care un copil îl va adopta în viața lui. Stima de sine a cuplului este foarte importantă atât pentru indivizii în sine cât mai ales pentru crearea unui mediu propice de educație.
      Mă bucură implicarea dumneavoastră și vă mulțumesc pentru pertinența comentariilor!

  2. anonimus5 zice:

    Abodand problema prin prisma studiilor facute in stare de hipnoza despre viata dintre vieti, vezi „Calatoria suletelor”, vedem ca nu parintii isi aleg copii ci copii isi aleg parintii. Asadar el vine cu o lectie de invatat si prioritar ar fi atingerea acestui deziderat, dar cum asta este greu de decelat chiar de catre cel in cauza, macar sa-i lasam libertatea de a-si alege singur drumul. Dar ce te faci cand nici el nu stie bine ce vrea. Printre altele poti trage si concluzia ca nu a avut modelul potrivit in familie, insa lucrurile sunt mai complicate chiar decat le „aranjeaza” cei de sus. Si daca este asa, mai intai parintii ar trebui sa-si termine dezvoltarea personala inainte de a avea copii si mai apoi si copilul.

    • Ați prezentat și alte aspecte care derivă din subiectul prezentat. Pentru orientarea profesională și nu numai, un copil este de multe ori în derivă,așa cum spuneați „nu știe bine ce vrea”. Există programe în acest sens desfășurate atât de consilierul școlar, cât și de diriginte sau de instituții care au parteneriate cu școala. Cu toate acestea, acțiunile de acest gen nu sunt suficiente și de aceea rolul părintelui este primordial în sprijinirea copilului.
      Despre o dezvoltare personală a părinților se tot vorbește, ca fiind acea „meserie a părinților”. Din păcate sunt pași mici făcuți în acest sens, iar sedințele de parenting se organizează destul de greu în școli. Remarc totuși o mult mai mare disponibilitate a părinților de a fi deschiși comunicării, iar ultima generație îmi confirmă acest fapt.
      Mulțumesc pentru timpul acordat acestui mesaj și m-aș bucura să vă puteți declina identitatea data viitoare, având în vedere că în acest spațiu se poate discuta deschis cu respectarea fiecărei păreri enunțate în limitele respectului.

    • Este trist atunci când nu sunt reglate aceste raporturi, deoarece este inevitabilă scăderea stimei de sine a partenerului care nu se simte astfel respectat, iar consecințele se răsfrâng și asupra copilului.
      Mă bucur pentru exprimarea acestei impresii și pentru popas! Toate cele bune!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s