Când tata își face timp…


DE ALE PĂRINȚILOR – o rubrică adresată părinților care doresc să împărtășească cu noi idei și sentimente

Autor: Laurențiu Benim

Într-una dintre duminicile de august, o coloanӑ de şase maşini umplute pânӑ la refuz cu părinti, copii şi bagaje putea fi vӑzutӑ circulând dinspre Ploiești spre Cheia, trecând rapid pe lângӑ şirul nesfârşit de vehicule de pe contrasens. Organizarea înӑuntrul fiecӑrei maşini era cea uzualӑ: tatӑl la volan, atent la drum, neavând timp pentru nimic altceva, unul pânӑ la patru copii aşezaţi oricum numai fengshui nu pe bancheta din spate şi mama, cu sarcini duble de supraveghere a siguranţei rutiere şi a puietului din interior. Destinaţia lor era Cabana Muntele Roşu, pe care au şi atins-o cu mici peripeţii numai bine pentru ora mesei.

Dupa masӑ, s-au deplasat cu toţii într-una din poieniţe unde s-au întins la petrecut timpul. S-au aşezat pături şi haine pe iarbӑ şi s-a purces la jocuri de table şi cӑrţi, ori de-a binelea la somn. Câţiva taţi şi-au facut o ambiţie din a încӑlzi nişte resturi pe un foc aprins de mâna lor şi au reușit sӑ îşi atingӑ scopul în mai puţin de trei ore. În acest timp, copiii umpluserӑ pӑdurea cu strigӑte şi jocuri. La mare cӑutare s-au aflat crengile uscate, înalte cât doi oameni, adevarate prӑjini, iar fiecare copil pusese stӑpânire pe câte una. Mai gӑsiserӑ şi un copac prӑbuşit, care fӑcea un mic unghi cu orizontala şi pe care copiii urcau pânӑ la ameţitoarea înӑltime de doi metri şi jumӑtate. În acel dans al prӑjinilor în jurul copacului, din când în când rӑzbateau îndemnurile şi atenţionӑrile, puţin luate în seamӑ, ale mamelor cӑtre copii. Taţii (nu cei care fӑceau focul cu crenguţe ude – ceilalţi) ajutau şi ei când erau solicitaţi, însӑ aceastӑ situaţie avea sӑ se schimbe curând pentru unul din ei.

Atras de mai multe mişcari nefireşti în acea vânzolealӑ greu de urmӑrit printre copaci, unul dintre taţi a decis sӑ renunţe la admonestӑrile de la distanţӑ. Nu s-a deplasat el în pӑdure, ci şi-a chemat fata la el pentru lӑmuriri. Aceasta a venit nu foarte convinsӑ, dar, odatӑ ajunsӑ, a pornit precipitatӑ sӑ povesteascӑ cum a vrut sӑ se urce şi ea în copacul în care se aflau chiar atunci doi bӑieţi. Unul din ei, urmând o logicӑ plinӑ de învӑţӑminte, i-ar fi spus cӑ nu o lasӑ sӑ urce decât dacӑ îl pupӑ pe celӑlalt. În acest moment, cu imaginea celor ce vor sӑ vie in minte, tatӑl a simţit brusc nevoia sӑ întrerupӑ relatarea şi, cu pӑrinteascӑ grijӑ, i-a explicat cӑ nu sunt normale aceste lucruri la vârsta aceasta şi cӑ e bine sӑ se fereascӑ de ele ca de exudat. Multe alte argumente au curs în cascadӑ, mult mai relaxate dupӑ ce a reieşit ca opinia era împӑrtӑşitӑ şi copila cuminte. Ea a ascultat în tӑcere tirada, parte din ea greu de urmӑrit şi înţeles, pânӑ când la un moment dat a întrebat inocentӑ şi înfiptӑ în acelaşi timp:

          – Pӑi atunci, când l-am lovit cu prӑjina în copac, de ce m-ai certat?

P.S. Orice asemӑnare cu persoane cunoscute, ba chiar cu realitatea, este, se subînţelege, întâmplӑtoare.”

Această povestioară reprezintă un exemplu de pericol prin care poate să treacă un tată care decide să-și facă timp…Mulțumim, domnule Benim, minunată întâmplare! Vă doresc multă inspirație pentru ce va fi să vină din partea Mariei, eventual…

Aștept și alți tătici să ne împărtășească experiențele pe care le gestionează (sau nu…) alături de copii.

Dragi mămici, ați trecut vreodată printr-o situație de criză?! Nu aștept răspuns, pentru că îl intuiesc, dar  ar fi benefic să ne povestiți despre cum ați rezolvat-o!

2 gânduri despre &8222;Când tata își face timp…&8221;

  1. Cornelia Paraschiv zice:

    Ascultandu-va, caci asa mi se pare, atat de vie e relatarea dvs, imi amintesc si eu de o fetita si de relatia speciala cu tatal ei, bazata pe incredere, sinceritate si prietenie. E atat de important modul in care comunicam cu copiii nostri, sa stim sa ii ascultam si sa ii intelegem, sa le explicam de ce nu suntem intotdeauna de acord cu alegerile lor, sa le cultivam increderea in sine si in propriile decizii…Va multumesc si eu pentru aceasta frumoasa istorioara si pentru amintirile dragi pe care le-ati trezit!

  2. Laurentiu Benim zice:

    Va multumesc.
    Dincolo de intamplarea de mai sus, putina autoironie sau o cura ocazionala de „a la legere” nu cred ca e rea pentru noi, ca parinti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s