Perpetuum mobile în oceanul vieții


  Am fost o picătură puțin plecată… A fost de ajuns doar o adiere de vânticel de târzie vară, ca să mă poarte într-o călătorie ce dublează existența.  De cele mai multe ori, îmi trimit sufletul spre comunicare și descrieri de sentimente, dar uneori e nevoie de detașare pentru o perspectivă obiectivă, dar și pentru o odihnă a cuvântului.

Aici tăcere, iar dincolo EUL trăibil.

Având spirit de picătură  translucidă am hidratat marea, nisipul, valurile, soarele, florile, apoi muntele, defileul, pietrele vii, brazii. Am îmbrățișat copiii pe care i-am purtat în călătorii și le-am trezit zâmbete de vacanță. Mi-am rostogolit interiorul în vârtej de simțuri ce au cunoscut natura și am reflectat astfel însăși viața.

În pelegrinările mele mi-am văzut oceanul, iar ideea că sunt doar o moleculă într-un univers nemărginit a trezit un sentiment al epuizării resurselor, un sentiment de stoarcere interioară. A conștientiza locul și rolul pe care îl ai într-un spațiu fără limite este o mare încercare.

Am găsit în INBOX mii de mesaje privind publicările făcute în lumea online cât timp am lipsit, un perpetuum mobile al vieții care se desfășoară dincolo de existența mea. Este aici o energie inepuizabilă: oamenii scriu, trăiesc, se exprimă, se deschid, își postează lumea interioară, pasiuni, impresii, opinii. Dacă renunță cineva descoperi apariția altuia…o mișcare continuă dată de o energie a personalității umane. Se nasc întrebările: Care este locul meu?! Care este utilitatea prezenței într-un spațiu în care identitatea se poate pierde printr-un click?!

Aici este triumful picăturii din ocean: să simți unda pe care aceasta o propagă spre alte picături ce se pun astfel în mișcare datorită ei. La rândul lor, emană energie pentru altele, iar viața își urmează cursul. Indiferent care este motivul pentru care scrieți, știți că ceva din personalitatea dumneavoastră se identifică cu acest demers și vă determină structuri interioare pe care vi le descoperiți neașteptat de bogate.

Continuați să fiți particule într-un univers ce vă lasă totuși spațiul unei identități ce vă definește personalitatea cu un ADN unic!

*

Am revenit! O parte din timpul definit ca fiind tăcere aici, dar trăire dincolo o să vi-l prezint pe axa dinamicii cu o avanpremieră: colaj de fotografii din tabăra Straja – Petroșani. Poveștile o să vi le pun pe caier cât de curând și sper să vă găsesc alături de mine!

20130903_172928 20130902_165559 20130902_162442 20130902_124230 20130901_162348 20130901_154649 20130903_165312 20130903_093809 20130902_163812 20130901_154731 20130901_144748 20130901_133312 20130903_175957 20130903_173933 20130903_115308 20130902_163422 20130903_170851 20130903_133749 20130902_162319 20130901_134036 20130901_114134

15 thoughts on “Perpetuum mobile în oceanul vieții

  1. Stiu ca SAMSUNG GT-I9100 are un procesor dual-core si o camera de 8MP si ca face niste fotografii excelente, dar nu trebuie sa le postezi direct si trebuie sa le micsorezi rezolutia, altfel in scurt timp nu ai sa mai ai loc pe blog pentru postari 🙂

    • Bun venit!
      Ce sfat minunat imi oferiti!

      Aveti dreptate: inserez multe poze si tot verific spatiul pe care il mai am pentru postari.
      Am in Google+ peste 50 de albume si, in general,acolo le stochez, iar aici trimit doar link-ul respectiv.
      Azi nu am rezistat tentatiei de a oferi ochiului asa, la usoara vedere, cateva fotografii.
      Urmeaza sa descarc miile de poze obtinute intr-un sejur de tabara, sa selectez ceea ce este sugestiv, sa le micsorez, sa le incarc in Google + si apoi sa le postez pentru ca stiu nerabdarea copiilor, in primul rand.
      Va multumesc pentru vizita, pentru grija gandului! Sa aveti o zi frumoasa!

    • Cât de multe ați cuprins în această expresie! Și pentru această tabără am stors fiecare picătură de energie, de responsabilitate și de voie bună,așa că am adus acasă copii îmbogățiți cu sentimente frumoase și cu amintiri deosebite. Mă bucur pentru ceea ce am putut să trăiesc alături de ei!

      Vă mulțumesc nespus de mult pentru oprirea în lumea noastră!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s