16 gânduri despre &8222;A persista în alegere&8221;

  1. @ Buna seara !
    Timp de peste 35 de ani am activat in ARMATA
    de la statutul de elev de liceu militar la cel de ofiter comandant unde,
    STIMA, RESPECTUL , CRITICA si ESECUL ,
    erau la rang de mare cautare !
    Daca Nu stimai colegii si subordonatii in egala masura,
    NU erai stimat !
    Daca NU ii respectai, Nu erai respectat !
    Daca erai CRITICAT si NU te indreptai imediat, erai imediat sanctionat !
    Daca sufereai un ESEC si NU te ” trezeai imediat ” aveai mari probleme !
    Acum se pare ca STIMA,RESPECTU, CRITICA si ESECUL,
    sunt tratate din alte unghiuri de vedere ……
    iar sloganul
    ” Interesul poarta fesul ”
    sunt la ordinea zilei !
    Interesant si foarte instructiv articol !
    Sincere felicitari !
    O seara frumoasa !
    Cu stima,
    Aliosa.

    • Prin natura profesiei dumneavoastra, valorile morale, precum si calitatile personalitatii erau dezvoltate intr-o maniera aparte. Azi ne confruntam cu inadaptari atat la copii, cat si la adulti din cauza scaderii stimei de sine. Constientizarea este un prim pas.
      Aprecierea dumneavoastra imi confirma ca este un subiect de larg interes.
      Toate cele bune va doresc si eu!

  2. Dan zice:

    Acum depinde şi de dimensiunea şi urmările eşecului. Aş fi vrut o definiţie mai precisă a acestuia. Pentru că, la modul firesc, un eşec „mai mic” atrage un comportament emoţional cu un răspuns mai puţin implicat pe când genul de eşec la care nu ai dreptul nici măcar o singură dată în viaţă are urmări greu de cuantificat în plan sufletesc. Şi, ca să mă leg şi eu de profesia „de bază”, ca Alioşa, am să spun că printre marinari circulă o vorbă : „Pe mare poţi greşi o singură dată. Va fi şi ultima greşeală a vieţii tale.” Şi, privind lucrurile din acest punct de vedere (şi la acest nivel, al unui eşec „mare”, de proporţii) evit eşecul chiar cu preţul unor eforturi teribil de susţinute, fără a accepta încadrarea între cei cu un respect de sine scăzut.

    • Este corectă observația privind dimensiunea eșecului. În funcție de urmările conștientizate ale acestuia și de importanța pentru cei din jur, reacția noastră poate fi devastatoare chiar dacă stima de sine este ridicată în general.Totuși, aceasta poate fi diferită: unii aleg să trăiască cu emoții negative sau să-și abroge vina evenimentului pentru multă vreme, alții au o perioadă diminuată a trăirii eșecului, iar alții aleg să se sinucidă. Aici intervine „calitatea” stimei de sine și, în concluzie, alegerea unei decizii privind urmările eșecului.

      Lucrurile nu pot fi tranșate ad litteram privind reacția la critică sau la eșec, depinzând de mulți factori. Articolul pune în evidență faptul că nivelul global al stimei de sine a unei persoane influențează considerabil alegerile din viața sa și stilul său existențial.

      Spuneai despre faptul că marinarii sunt educați spre conștientizarea evitării eșecului, având în vedere domeniul care poate aduce la realitate sintagma „pe viață și pe moarte”. Așadar nu se contrazice acest tip de educație cu ideea valorizării stimei de sine, educarea încrederii deciziționale.

      Consider că educarea încrederii în sine încă de la vârsta mică a școlarității este un mare beneficiu pentru personalitatea ce se află în modelare. Bineînțeles că părinții au rolul modelului, dar și pe cel al factorilor determinanți.

      Mulțumesc pentru interesul acordat temei!

  3. Laurentiu Benim zice:

    Am observat ca articolul este legat de sectiunea „Meseria de parinte”. Banuiesc deci ca se refera, in primul rand cel putin, la stima de sine a copiilor si este adresat parintilor acestora. Daca este asa, sa incep prin a vorbi din nou de norocul nemaipomenit pe care il avem cu o clasa in care copiii se pot desfasura, in limitele respective, potrivit personalitatii si calitatilor lor proprii. Ma voi referi strict la Maria si doar la ce se intampla la scoala. Marturisesc ca nu am avut vreodata impresia ca Maria ar fi impinsa sa creada ca trebuie sa performeze in legatura cu orice si cu orice pret. Cu alte cuvinte, a fi numarul unu ca scop in sine. In general aceasta presupune o impunere quasitotala dinspre exterior a alegerilor. Mai degraba alegerile Mariei sunt (si) ale ei, iar ea le face stiind ca este indrumata, incurajata (sau descurajata daca e nevoie), sprijinita, eventual mangaiata cand da gres. Increderea in celalalt ii da finalmente incredere in sine. Simte ca poate alege, incerca sau evita, reusi sau esua in conditii de siguranta. Adica cam ce ii trebuie unei multimi de calitati, inclusiv stima de sine, sa se dezvolte asa cum trebuie. Ca parinte, nu pot decat sa fiu recunoscator ca gaseste in scoala valori de educatie apropiate de cele de acasa.

    (Sa luati, va rog, aceste randuri cu doza de relativizare aferenta.)

    • Articolul este sub semnul relativizării, deoarece fiecare situație, fiecare subiect își are particularitatea condiționată de mulți factori. Putem vorbi, în schimb, despre tipologii în care se înscriu, în linii mari, trăsăturile noastre de caracter.
      Ați descris un caz particular, cel al Mariei și mă bucur enorm pentru feedback-ul pe care mi-l oferiți, deoarece reprezintă o parte măsurabilă a ceea ce se întâmplă la școală și în special,a felului în care fetița își formează personalitatea.
      Pentru un copil, există patru surse principale de judecăți semnificative, deci patru surse ale stimei de sine: părinții, profesorii, camarazii (copiii din clasa lui sau chiar din școală), prietenii apropiați. Dacă una este deficitară, celelalte o pot suplini: suportă mai bine o neînțelegere cu o profesoară, dacă se știe apreciat de părinții și prietenii săi.Totuși, cele patru surse pot reprezenta patru roluri de presiune asupra copilului.
      De aceea m-am gandit ca trebuie discutat despre stima de sine a părintelui și apoi despre cum se poate dezvolta la copil încrederea în propria-i persoană.
      Ați observat corect încadrarea articolului la capitolul „Meseria de părinte” și vă spun sincer că subiectul este foarte vast și-l putem identifica în variate situații. Mă interesează în special echilibrul adultului ca și părinte, dar mult din ceea ce i se întâmplă în viața de zi cu zi, profesional sau în cuplu, se răsfrânge asupra copilului.
      Fie ca Maria să-și găsească mereu echilibrul în viață și vă mulțumesc pentru participarea la discuție!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s