Articol de regulament: strategia perseverenței


DE ALE PĂRINȚILOR – o rubrică adresată părinților care doresc să împărtășească cu noi idei și sentimente

Autor: Laurențiu Benim

„Cu câteva zile în urmӑ mӑ întorceam de la serviciu într-un vagon ş-aşa, ş-aşa de aglomerat, cum ar spune Maria. La una din staţii au urcat douӑ femei cu câte un copil în braţe. Am realizat repede cӑ nu sunt români, pentru cӑ nu aparţineau realitӑţii noastre. Amândouӑ trecute de prima tinereţe și (în lipsa unui termen potrivit) uşor overweight…

– Cuuum?!
– Aăă, adicӑ nu erau slabe.
– Adicӑ grase?
Mӑriuca, e urât sӑ zici „grase”. Erau puternice. Îţi spun mai târziu ce e ӑla eufemism.

…îmbrӑcate cu haine lejere și cu o atitudine relaxatӑ. Copiii, un bӑiat și o fatӑ de 5-6 ani, aveau cel mai blond pӑr pe care l-am vӑzut vreodatӑ. Mamele au reuşit sa se aşeze într-un spaţiu ceva mai liber și sӑ facӑ rost de un scaun prin bunӑvoinţa unui domn.

Primul lucru pe care l-a fӑcut băieţelul a fost să se întindӑ dupӑ singura jucӑrie pe care pӑreau să o aibӑ și care se odihnise pânӑ atunci în mâna fetei. Nu am reuşit să îmi dau seama ce fel de jucărie era, pӑrea ceva între robot și hipopotam cu aripi. Dupӑ cum am zis, nimic legat de aceste personaje nu era familiar. Fata a dat pur și simplu drumul la jucărie fӑrӑ vreun protest. Apoi s-a ridicat în picioare pe genunchii mamei sale, care se odihnea pe scaunul liber, a prins în mâini douӑ mânere de susţinere de pe barӑ și a început să se balanseze înainte și înapoi precum un gibon.

(„Ce idee!” i-au zâmbit Mariei ochii.)

Febril și cu ochii mӑriţi, băiatul a dorit evident să facӑ acelaşi lucru. S-a adresat fetei într-o limba hârâitӑ…

– Cum adica „hârâitӑ”, tati?
– Știu şi eu? Cred cӑ erau olandezi.

…apoi i-a întins jucӑria. Fata a luat-o şi, având acum o mână ocupatӑ, a trebuit să își întrerupӑ exhibiţia. Băiatul a preluat mânerele rӑmase libere și a purces la legӑnat cu tot cu mama proprie, care, aşa cum îl ţinea în braţe, mi-a evocat un pӑpuşar la început de meserie.

Fata a ales la rândul ei altӑ tacticӑ. A dat drumul jucӑriei direct pe podeaua vagonului. Robopotamul era în mod evident în pericol, şi-o fi zis băiatul, și a cerut cu multӑ volubilitate să fie lӑsat jos din brațe. În timp ce a doua mamӑ se executa, fata s-a urcat din nou în hӑţuri. Băiatul a decis repede cӑ poate sta bine-mersi pe propriile picioare, s-a eliberat de ajutorul mamei sale și s-a aplecat spre jucӑria rӑmasӑ stingherӑ. Imediat metroul a pus o frânӑ iar el s-a prӑvӑlit cât era de lung cu faţa în jos.

(Duce o mână la gurӑ, a sperieturӑ.)

Fata s-a oprit din balans și a dus îngrijoratӑ o mână la gurӑ în timp ce, cocoţatӑ pe maicӑ-sa, se sprijinea de faţa acesteia. La fel de atipicӑ, mama băiatului l-a ridicat liniştitӑ de jos, zâmbind total detaşatӑ de grozӑvia ce era sӑ se întâmple. Singurul care s-a comportat în sfârşit conform uzanţelor a fost băiatul. Din prima secundӑ, a început să plângӑ cu acel atât de familiar plâns cu sughiţuri. Și a ţinut-o tot aşa pânӑ când fata i-a oferit în tӑcere jucӑria. Abia atunci s-a oprit râzând îmbunat. Apoi a fӑcut un lucru tare ciudat.

– …Ce a fӑcut?
– A întins jucӑria unui bӑrbat care tocmai desfӑcea un croissant.”

*

 Articolul îmbogățește experiența oferită de Regulamentul de posesie a jucăriilor, care este mereu adaptat de copii în modul cel mai lipsit de inhibiții. Oare, ce alte regulamente mai circulă printre ei?! Mulțumim, domnule Benim, pentru această incursiune fină în universul minunat al copiilor ce explorează lumea din perspective date de tatonări, încercări și…reușite!

6 thoughts on “Articol de regulament: strategia perseverenței

    • Faptul ca aceasta povestioara v-a trezit un sentiment drag, ma determina sa cred ca aveti un suflet care rezoneaza cu lumea noastra si va multumim mult!
      Parintii sunt inca reticenti in a-si prezenta parti din viata petrecuta alaturi de copii si as face un nou apel privind impartasirea experientelor lor, avand in vedere ca le ofer acest spatiu de desfasurare.
      Va transmitem ganduri de multumire!

  1. Laurentiu Benim spune:

    Va multumesc pentru aprecieri, dar, cum doar am descris ceea ce am vazut… As adresa la randul meu un indemn (in nume propriu) celorlalti parinti sa povesteasca aici la invitatia Doamnei. Aproape la fiecare discutie intre noi se spun o multime de lucruri interesante si este pacat sa nu beneficiem cat mai multi de ele.
    Cat despre intamplarea din metrou, o intalnire cu un parinte se face aproape intotdeauna cu un ochi critic, mai ales daca esti parinte la randul tau. Fata de un copil se incepe cu ceva ce seamana a contemplare. Este firesc si de obicei dureaza pana cand acesta face vreo boacana sau are o reactie comuna oarecare. Atunci intra in sfera familiarului si poate fi potrivit bine intre limitele sale. Ceea ce nu se face, presupun, fara o anumita senzatie de usurare. La urma urmei, copiii sunt de pe alta lume si contactele cu alte lumi au si ele problematica lor.

    • Multumesc pentru indemnul facut! Si eu am observat ca atunci cand stau de vorba cu parintii dincolo de cadrul formal al scolii, acestia au de impartasit o bogata experienta cu copiii. Cred ca ar fi valoros pentru noi expunerea acesteia. Ii astept cu drag in acest spatiu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s