Poetul


Cu pas sprinten, cu o bucurie afișată pe chipul mângâiat de gânduri dragi, cu ochii iscoditori șoptește suav, dar ferm în același timp:
– Stimată domnișoară, ați văzut pe aici o ființă cu părul pădure ruginie și chip de panseluță catifelată? O caut de ceva vreme și i-am pierdut pașii când ne plimbam prin nori.
– Nu cunosc o astfel de fată, ciudat să spui așa….
– Vă mai pot spune că o cheamă Iarnia și este zveltă ca fulgul purtat de boarea caldă a primăverii.
– Tată, dar eu sunt Iarnia! Tu te joci?!
– Tu ești, draga mea?! Eu te văd ca pe o prințesă a ierbii și a zumzetului sublim de aripioare de zână.
– Îmi place când ești așa…artistic, tati! Hai să-ți arăt ce am construit!
Copila dovedise imaginație și pusese ierburi, frunze și crenguțe peste un așternut de mușchi, clădind un safir ce putea să se transforme în orice lucru sub blânda creativitate a unui cunoscător.
– Ai înțeles, tati, ce am adus pe această lume a grădinii poveștii mele?!
– Să-ți spun: aceasta nu este o frunză, ci este o umbră sub care te așezi când nu vrei să ți se vadă emoțiile; acestea nu sunt firicele de iarbă, ci sunt pensulele cu care vrei să dai culoare gândurilor; acestea nu sunt flori, ci sunt emoții scăpate din grădina sufletului tău, aceasta nu e rouă, ci este hidratarea pașilor tăi vii prin universul dintre lumi…Draga mea, dar tu ai construit atâtea metafore!
– Nu prea înțeleg ce vrei să-mi spui, dar îmi place, simt că ești fericit, pentru că-ți strălucesc ochii!
– Prințesă a pașilor lăsați pe pământul simțirii mele, am impresia că mă înțeleg mai bine privindu-te în joaca ta naivă și neatinsă de ipocrizia tăcerii absurde!
Uite, când poetul nu mai este poetul metaforelor, când simte că este previzibil, că este prea mult înțeles, prea mult descifrat….se blochează. Viața lui devine o realitate greu de suportat vrea să-si schimbe cumva cursul destinului.
– Se poate așa ceva, tati, se poate ca cineva să întoarcă curgerea unui râu?
– Da! Tu mi-ai arătat calea: poetul poate să se ducă și dincolo de metaforă, să caute astfel remodelarea, ca un inginer de construcții, ca un tip realist, că tot i se spune ca umblă cu mintea prin litosfera!

– Adică, nu o să mai fii poet?!

– Sentimentele firii romantice le am cu mine ca un bagaj genetic, așa că va fi greu să-mi reneg latura aceasta și nici nu-mi propun. Ceea ce pot face ar fi o DEVIRUSARE EMOȚIONALĂ, cu etape bine definite: înțelegerea pelerinajului din sufletul meu, ca fiind locul pe care îl veneram prin așezarea pe un piedestal a unor emoții ce nu-și mai au corespondent în reciprocitate; acceptarea finalului unei flăcări ce s-a transformat în pâlpâire absurdă; încrederea că se poate construi o nouă fundație chiar dacă substratul ei este tot o proiectare a propriilor aspirații.

Voi fi tot un poet, draga mea, dar într-un alt loc, alt spațiu și poate cu alte versuri legate de sufletul meu reîmprospătat și revigorat!

– Vom avea o nouă poveste!Îmi place, tati!

Cei doi plecară cu bucuria că l-a înțeles pe celălalt: fetița credea că tatăl o să fie alături de ea și la următoarea joacă din frunze, iar tatăl, încă slăbit de zbuciumul interior al unei regăsiri a sinelui, trăia cu speranța ca micuța lui să fii înțeles că poate avea suficiente resurse interioare cât să construiască mereu o poveste din viața ei!

29 thoughts on “Poetul

      • Relatia dintre parinti si copiii lor isi lasa amprenta vie pe maturitatea celor din urma. In functie de aspectele acestei relatii, consider ca, viitorul copil matur va sti sa strabata desisul padurii dintre lumi. Si va intelege ca fiecare dintre noi avem lumea noastra reala, scrisul fiind singurul moment de evadarea in acea padure fermecata. Te asigur ca fiecare avem padurea proprie care nu coincide.

        • Frumoasă perspectivă a modelului uman, dat de părinți. O salut cu aceeași convingere.
          La fel de sigură sunt și de unicitatea ființei umane și de trăirile aferente. Chiar dacă se aseamănă un cadru al vieții, transformarea acesteia în sentimente, este propriu fiecăruia.
          Mă încântă susurul cuvintelor venit din curgerea unui suflet așa viu!

  1. Încantarea este reciproca, sufletul ne defineste pe fiecare in parte, tot ce sper e, ca aceasta curgere de cuvinte, sa nu se opreasca din cauza unor sentimente ce se considera lezate in frumusetea lor.

    • Draga mea doamnă, și mie îmi place micuța din poveste și mă simt onorată pentru comparația făcută, dar vă spun sincer că inspirația (pentru prima parte a textului) a constiuit-o un film pe care l-am vizionat de curând. Concluziile îmi aparțin, recunosc, după îndelungi experiențe cu suflete ce au nevoie de o DEVIRUSARE EMOȚIONALĂ, cel puțin din când în când…

      Cum știți dumneavoastră să mă ungeți cu miere de gânduri!

    • Nivelul la care situăm experiențele vietii în propriul EU, dau măsura personalității noastre. Uneori dăm importanță prea mare unor povești menite să rămână doar trecere, iar alteori ne arătăm nepăsarea față de cele mai sincere trăiri. Balansarea aceasta și așezarea către un taler sau altul reprezintă…o altă poveste!
      Spectatorii vieții noastre vor alege să ne asculte sau nu narațiunile și vor rămâne doar cei care vor găsi compatibilități. De nu, nu ne vom supăra…să devină personaje în alte scenarii (oricât de dureros ar fi pentru noi!) Azi sunt optimistă! Cred în povești!

    • Când simțămitele mele își găsesc ecou cald în înțelegerea cititorilor, mă gândesc în primul rând că mai sunt oameni care apreciază delicatețea sufletului. Vă mulțumesc și vă apreciez pentru curajul de a vă mărturisi astfel sensibilitatea, o calitate care azi este privită cu un aer de superioritate!

  2. Si peste ani, si-a adus aminte de darul ei de a pune pe hartie toata aceasta bogatie de sentimente si de ganduri pentru ca acum sa ne-o impartaseasca, darunindu-ne-o si noua, cu aceeasi delicatete si sensibilitate…

    • Ce bine este să lăsăm copilul din noi să-și zburde joaca poveștilor și ce minunat este să găsească suflete tinere care să i se alăture în simțiri!
      Aprecierile dumneavoastră îmi sunt flori parfumate ce-mi decorează simțurile!

      • A fost o mare onoare pentru mine
        sa jucam impreuna HORA UNIRII,
        chiar daca numai virtual !!!
        La atata DEZBINARE si URA
        bagata de politicienii ipocriti intre romani dupa decembrie 1989,
        HORA UNIRII
        jucata in urma cu 155 de ani de ilustrii nostri inaintasi,
        PATRIOTI ADEVARATI,ar trebui SA NE UNEASCA din nou in cuget si-n simtiri,
        spre binele nostru si-al ROMANIEI !!!
        Week-end placut !
        Cu stima,
        Aliosa.

        • Mesajul de unire pare pentru unii doar declarativ, dar în fapt, avem mare nevoie de o reașezare a pozițiilor în cadrul social, de învățarea prin cooperare, de lucru în echipă. Trăim manipulări la nivel media și chiar în cadrul restrâns, trăim stări tensionate și o dezbinare indusă.
          Vă apreciez pentru faptul că mai credeți în mesajul de unire pe care trebuie să ni-l asumăm, va apreciez pentru sinceritatea și consecvența cu care mai sperați!
          Vă mulțumesc, domnule Alioșa!

  3. floaredecolt spune:

    Daca asa ati hotarat, asa va fi! O noua poveste… Ma bucura ideea unui nou inceput … ca Poetul nu se lasa doborat, caci are atat de multe-a spune … Sufletul sau are o flacara vie arzand inca …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s