Exercițiu – joc (2)


Așa cum v-am promis, vă prezint interpretările alegerilor la exercițiul-joc propus în articolul anterior.

Mulțumesc celor ce și-au exprimat punctul de vedere cu privire la felul în care un părinte îi poate fi sprijin copilului atunci când acesta este neacceptat într-un grup. Sunt mesaje atotcuprinzătoare și îmi întărește speranța că aspectele comunicaționale se văd din perspective mai largi, dincolo de stereotipurile cu care generații la rând au fost influențate.

Încă de la început vă pot spune că niciuna dintre variantele propuse în articol nu este cea viabilă pentru a fi de urmat! Un răspuns de încurajare este…

Varianta E : „Asta te întristează pe tine? Bine, povestește-mi. Ce ți-au spus exact? Și tu ce faci?”

Este primul pas de făcut ÎNAINTE de a lua atitudine, cel prin care căutați să înțelegeți cum VEDE COPILUL realitatea. Beneficii pentru stima de sine: simțindu-se important și respectat, copilul va participa la căutarea soluțiilor.

Dacă:

Ați răspuns cu A:

Riscul este că fetița poate ajunge la concluzia că: persoanele care o resping sau o critică nu au nicio valoare, ceea ce presupune un mod artificial de a proteja stima de sine; fără mama sa și fără apărător, ea nu poate fi socialmente recunoscută, ceea ce iarăși nu este bine pentru stima de sine.

Ați răspuns cu B / C:

Sunteți mai degrabă intruziv și interpretativ.  E riscant pentru stima de sine. Dacă interpretările sunt adevărate, copilul va crede că este transparent în fața altora, că părinții sunt atotputernici și că înțeleg mai bine decât el ce se întâmplă și ce este de făcut; și, pentru unii, asta va dura toată viața… Dacă, în schimb, interpretările sunt false, copilul se va simți singur și neînțeles; va considera că nici părinții săi nu se pot apropia de el…

CONCLUZII:

Amintiți-vă că, dacă aceste dialoguri nu au loc în copilărie, este inutil să speri că vor avea loc în adolescență: în acest moment al vieții sale și mai ales dacă se confruntă cu dificultăți mai grave decât atunci când era mic, capacitatea copilului dumneavoastră de a se încrede în dumneavoastră și de a vi se dezvălui sunt, în realitate, mult mai reduse.

Dacă vă decideți să-l ajutați pe copilul dumneavoastră să-și consolideze stima de sine, încercați de asemenea să evitați excesele. Nu vă jucați nici de-a psihologul, dorind să cunoașteți stările sufletești ale vlăstarului dumneavoastră, atunci când el se arată reticent. Este inutil să vă lansați în mod obișnuit în interpretări de genul: Știu bine că ești rău cu noi pentru că ești nefericit. Forțând accesul la îndoielile asupra stimei de sine a copilului, puteți amplifica dorința sa de a nu vă mai spune nimic. Riscați chiar să-i diminuați stima pe care și-o poartă, sentimentul integrității și al autonomiei psihice.

Sursa: Cum să te iubești pe tine, pentru a te înțelege mai bine cu ceilalți – Christophe Andre, Francois Lelord – Ed. Trei

6 thoughts on “Exercițiu – joc (2)

  1. Gabriela Covalciuc spune:

    Mi-a placut verdictul psihologului, cu atat mai mult cu cat simt ca parerea mea, pe care mi-am exprimat-o in articolul precedent, coincide, intr-o mare masura, cu logica specialistului!:) O scurta paralela intre cele doua raspunsuri imi intareste aceasta convingere!:) Solutia recomandata de catre psiholog: Varianta E: “Asta te întristează pe tine? Bine, povestește-mi. Ce ți-au spus exact? Și tu ce faci?” Extras din raspuns meu: „Niciuna dintre cele trei variante ipotetice – A, B, C – nu poate fi primita la nivelul unui sfat parintesc! Este clar ca varianta corecta se regaseste in cadrul raspunsului D, ceea ce presupune ca ramane la latitudinea fiecarui parinte sa identifice solutia optima pentru situatia data. Dar, cel mai important, rezolvarea problemei trebuie sa fie deslusita de catre “parteneriatul parinte-copil.”…” In concluzie,…apreciez ca, inainte de a formula un raspuns menit sa ajute copilul sa procedeze cat mai corect intr-o atare situatie, ar fi absolut necesar sa aflam mai multe indicii, care ar fi putut conduce la crearea unei astfel de imprejurari.”…”si, mai inainte de toate, as incerca sa aflu si parerea fetitei: “de ce considera ea ca s-a ajuns intr-o astfel de stare?”. Cu alte cuvinte, consider ca varianta E se putea regasi si-n cadrul variantei de raspuns D, care oferea posibilitatea formularii unui alt raspuns in afara celor „standardizate” (A, B, C). Interesanta dezbatere! M-a bucurat sa iau parte la ea! Si, intr-adevar, meseria de parinte este cea mai grea, motivat de faptul ca n-o inveti la scoala si nici nu faci pregatiri suplimentare pentru practicarea ei!:) Multumim specialistului!

  2. Așa este, răspunsul dumneavoastră a fost unul ce demonstrează buna înțelegere a universului copilului și îmi permit să spun că datorită acestui fapt, aveți o relație minunată cu copiii dumneavoastră.

    Ați concluzionat așa cum simțim: meseria de părinte este grea. Aș vrea să încercați să extrapolați aceste dialoguri cu copiii spre meseria de cadru didactic, așa cum descria și Alma Nahe în comentariul de la articolul anterior, și să vă gândiți la amploarea gestionării conflictelor în sala de clasă.

    Atunci când ai în fiecare zi, cel puțin un incident asemănător, pe care trebuie să-l mediezi și în plus să ai părinți care expun doar faptele transmise de propriul copil, neluând în seamă cadrul de desfășurare, pot conchide că și meseria de cadru didactic se situează undeva la un nivel ce merită măcar respect! Este una dintre cele mai solicitante, provocatoare și creative profesii și de aceea o iubesc!

    Și eu sunt încântată de intervenția dumneavoastră aici, în blog, deoarece calitatea de părinte dă o măsură valorică aspectelor pe care le avem de învățat continuu. Sunteți unul dintre părinții de la clasă cu care am colaborat deosebit, așa că vă mulțumesc!

    Salutări băieților din partea mea și vacanță plăcută! Le aștept impresiile în măsura în care timpul vă permite să scrieți…

  3. am fost la o conferinta de-a genialului Christophe André – o somitate contemporana aici…🙂 ma bucur ca l-ati citit… revine periodic la Toulouse, urbe de care se simte „legat pe viata”: aici si-a facut teza de doctorat în medicina si „mémoire de psychiatrie”… precursor al terapiei comportementale si cognitive în Franta, a sugerat folosirea meditarii în psihoterapie… presupun ca site-ul lui va e cunoscut:
    http://christopheandre.com/WP/
    * * *
    bonne journée et bonne chance dans toutes vos activités!🙂 amicale gânduri, Mélanie NB

    • Interventia dumneavoastra aduce un plus valoare cărții recomandate, mai ales că ni-l prezentați atât de real pe autor.
      Eu l-am descoperit din dorința de dezvoltare personală și mai puțin de la facultate sau master. Mi-ați trezit curiozitatea de a-l descoperi mai mult, așa că am să caut și alte titluri, sper, traduse la noi.
      Mulțumesc mult pentru vizită, pentru mesaje și vă transmit aceleași gânduri bune!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s