Traumele


Stresul acut și stresul posttraumatic sunt stări patologice de răspuns la acțiunea unor factori de o agresiune extremă, care punând în pericol viața sau integritatea fizică și psihică a individului, au un caracter traumatic.

Traumele sunt trăiri emoționale violente care modifică în mod durabil, uneori definitiv, anumite aspecte ale personalității individului, astfel că în situațiile ce amintesc în vreun fel de evenimentul traumatic, acesta nu mai reacționează normal.

Dincolo de anumite nunațe cantitative și calitative, în principiu, simptomatologia stresului acut și a celui posttraumatic este aceiași, diferențele interesând mai ales durata manifestărilor. Acestea constau în următoarele reacții tipice:

retrăirea persistentă a evenimentului traumatic prin: amintiri intrusive (nedorite, nechemate) și recurente (care revin mereu); imagini, gânduri, iluzii, episoade de falshback, vise cu coșmaruri în care evenimentul este rejucat;

evitarea sistematică a stimulilor asociați cu trauma, persoana făcând eforturi deliberate pentru a evita gândurile, sentimentele, discuțiile despre cele întâmplate sau acțiunile, situațiile și persoanele care îi trezesc amintiri legate de ele;

diminuarea reactivității generale la lumea externă (paralizie psihică, anastezie emoțională) manifestată prin: scăderea drastică a interesului și participării la activități agreate anterior, reducerea considerabilă sau absența reactivității emoționale, de unde și trăirile de înstrăinare, detașare, depersonalizare sau sentimentul de viitor îngustat;

simptome persistente de excitație crescută traduse prin: anxietate, dificultăți de adormire, iritabilitate, reacții de tresărire exagerată;

sentimente de culpabilitate, ineficiență, descurajare și lipsă de speranță, senzații de pericol și amenințare permanentă, retragere socială, ostilitate etc.

Stresul acut și stresul posttraumatic pot surveni la orice grupă de vârstă, inclusiv în copilărie. Studiile arată că în majoritatea cazurilor simptomele apar de regulă în primele 3 luni după traumă, deși poate exista și o întârzire de luni și chiar ani până la manifestarea lor.

La copiii mici este greu de identificat un stres posttraumatic pentru că este dificil de apreciat gradul în care aceștia pot analiza și interpreta mental anumite situații. Retrăirea se exprimă mai curând prin joc repetitiv (de exemplu agresiunea suferită de el este aplicată, iar și iar jucăriilor), prin conduite atipice a căror stranietate evocă elemente ale situației traumatice, ca și prin coșmaruri frecvente. Aceste simptome, ca și stările de neliniște motorie sau iritabilitate, trebuie evaluate pe baza observațiilor părinților sau ale altor adulți.

Pe lângă reacțiile orientate asupra realității, în situațiile în care nu are soluții, individul face apel la anumite mecanisme psihice de apărare menite să gestioneze conflictul emoțional și să blocheze efectele distructive ale tensiunii psihice.

Despre reacțiile de apărare ce constau în reevaluări ale realității obiective o să vă vorbesc în articolul următor.

Sursa: Stresul psihic – Tehnici de reglare  a conduitei și de prevenire a tulburărilor de adaptare,

autor:

Irina Tănăsescu, editura: Argument

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s