Copiii inventează viitorul


Disciplina: EDUCAȚIE CIVICĂ

Unitatea de învățare: NOI ȘI LUCRURILE

Sarcina de lucru a temei: Desenați obiecte pe care ați vrea să le creeze oamenii. Specificați ce utilitate pot avea aceste obiecte

Copiii își imaginează:

1. Colivia pentru papagali: știe când trebuie spălată sau când e nevoie să-i dea păsării de mâncare și apă.

2.Rochia-cameleon: își schimbă culoarea în ce-i comanzi tu. Este utilă femeilor care nu se decid ce rochie să-și ia. Pentru schimbarea culorii, trebuie să apeși pe curea.

3. Robo 5000: ar putea recicla foarte ușor toate gunoaiele din toată lumea în câteva zile, făcând astfel o lume mai curată.

4. Telefonul vorbitor: ar putea fi creat pentru oamenii mai timizi.

5. Mașina care îți face unghiile perfecte: te ajută să-ți faci mai repede unghiile când te grăbești, apăsând pe un buton.

6. Holograma 6000: face ca oamenii să se vadă și să se audă când doresc, dar există și ceva neplăcut: vezi în negru. În timp ce părinții sunt la muncă, ei pot auzi ceea ce spui.

7. Super robotul 3000: este compus din două aspiratoare și din fier. Vă poate face casa lună în 50 de secunde. El vă poate ajuta să gătiți, să spălați și poate avea grijă de copii. Este gri.

8. Super creionul scrie singur și gândește în același timp. Scrie temele copiilor și se poate folosi pe post de lanternă. Poate să facă lumină când este o pană de curent.

9. Eu aș dori să inventez o capsulă, care să vindece orice boală și să regenereze corpul, organele sau membrele pierdute în accident.

10. Roboțica este invenția mea. Cu ea nu trebuie să stai ore la birou. Îți mai bați capul cu probleme grele sau la metode? Ea ți le bagă în cap!

Așa că nu mai sta pe gânduri și cumpără una la prețul uimitor de numai 9000 de euro! Doar astăzi poți primi una la 6000 de euro!

11. Mașina timpului este folositoare omului, deoarece îl teleportează în timpul trecut, prezent, viitor, la ziua dorită, ora dorită, anul dorit prin ceasul mecanic. Se face o plasmă albastră, în pereții portalului, astfel se creează conexiune între cele două lumi. Poți trece foarte simplu dintr-o dimensiune în alta. Este extraordinară această mașină a timpului!

12. Ochelarii foto: te ajută să surprinzi toate momentele importante din viața de zi cu zi. Pe rama ochelarilor există un microcip unde se salvează toate pozele. Pentru a realiza o poză trebuie doar să dai click pe butonul situat pe rama ochelarilor.

13. Creionul zburător: ușurează munca oricărui elev scriindu-i temele. De fiecare dată când ai nevoie de el, trebuie doar sa-l strigi și el va veni zburând.

14. Jetpack: este un rucsac cu propulsie, care de îndată te propulsează dintr-un loc în altul, la comanda gândului.

15. Magic pen: este un stilou ce conține un cip, care în momentul în care ai greșit te avertizează printr-un piuit.

16. Fierul de călcat: el calcă singur în timp ce sunteți la cumpărături. Nu-i nevoie decât de o programare.

17. Mașina care: poate merge pe apă sau pe stradă. Dacă te grăbești și nu ai găsit loc de parcare, trebuie doar să vorbești cu ea, să apeși pe telecomandă spunându-i: PARCHEAZĂ! Dacă ieșiți din casă și mașina este parcată prea departe poți spune: VINO! iar ea va veni imediat. Cu ea economisești mai mult timp.

Puteți să o achiziționați acum numai la 200 000 euro. sunați la 07 10 10 10!

Imaginația copiilor reprezintă o recompunere a realității. Dincolo de jocul creativ, identific și preocupări legate de viața lor, de felul în care adulții își prezintă așteptările la care copiii iau parte prin disponibilitatea de a fi părtași la unele realizări.

V-ați ales vreo invenție dintre cele prezentate?

Dragi copii, ne vom întâlni cumva într-un viitor în care visele voastre ar putea deveni realitate. Nici măcar atunci, să nu vă opriți din joaca combinării ideilor, din dorința de a găsi cele mai utile lucruri pentru om și să nu uitați că sentimentele umane trebuie puse la adăpostul sufletului, astfel încât nicio mașinărie să nu le înlocuiască în trăirea lor divină!

20140219_102232 20140219_101808 20140219_101830 20140219_102003 20140219_102018 20140219_102046 20140219_102056 20140219_102214 20140219_102141

51 de gânduri despre &8222;Copiii inventează viitorul&8221;

    • Suntem încântați de felul în care ne primești! Dincolo de componentele inginerești, oferim și sentimentele picurate: bucurie, entuziasm, încredere, dăruire. Care invenție ai dori să-ți devină viitor pulsat de copil? Ai dreptul sa-ți alegi ce vrei, pentru că ne-ai dăruit o vitrină și un cuvânt încurajator!

      • Pot alege orice? Eu, hihi, eu as alege o ciorna mata, pe care sa scriu trecut cu brate, brate lungi. Si-as mai vrea un creion cu lanterna, dar il doresc verde deschis. Doua, mai bine, ca poate il pierd sau mi-l cumpara cineva. E scump sau e cadou?!

        • Ești cu adevărat modest! Ciorna va fi și ea reinventată pentru că scrisul trebuie să fie vizibil și din trecut și din viitor. Se va rezolva la prima îmbinare de soluție bazică. Despre creionul lanternă o să vorbesc cu fetița-inventator, S-ar putea să fie adaptat și pentru o pană de idei, nu numai de curent!
          Ai să vezi că este cea mai bună alegere și investiție! Patricia va fi încântată de comanda pe care i-ai făcut-o încât nu-ți va lua niciun ban. Oricum, va testa pe tine prototipul ei.
          Chiar acum mă duc să o anunț; e în laborator, dar își va face timp pentru tine!
          Mulțumesc mult! (Nu o spun eu, ci un roboțel al lui Ianis, care preia din atribuțiuni!)

          • Mi-ar placea si un robotel si un bucatar micut care sa gateasca micul dejun, si o robotica ce sa imi puna in cap tot felul de idei… Cat despre ciorna mata… acum am scos-o de la presa! Felicitari copiilor!

  1. july zice:

    Eu aleg rochia-cameleon, holograma si capsula . Adica as vrea sa castig lupta cu timpul . Buna dimineata si o zi superba micilor inventatori si tie ! Multumesc pentru inventii !

  2. maricica zice:

    felicitari dragi copii! ce inventii minunate! mi-am luat portia de psihoterapie de dimineata. am zambit…si am ales rochia pe care mi-am dorit-o toata viata! minunat!

  3. Mariana Radulescu zice:

    buna dimineata! va rog frumos sa-mi spuneti daca pot cumpara de la scoala 2 culegeri de teste nationale de cls a II-a si una de clasa a IV-a. o prietena de-a mea care are copiii la scoala 82 a vazut culegerea noastra, a intrebat la scoala fetelor ei unde nu auzisera inca de „fenomen”. isi doreste mult sa le cumpere. multumesc anticipat si ma scuzati… mariana radulescu

    • Consider că Maria trebuie să-și patenteze ideea, pentru că invenția este genială și nu aș vrea să o regăsim pe alte meleaguri. Acum mă gândesc să-i propun și o idee legată de cămașa cameleon: să-și schimbe culoarea în funcție de dispoziția bărbatului…poate așa îl vom înțelege mai bine!
      Dane, ești pe lista noastră cu această comandă!

    • Ai știut tu, draga mea, ce să alegi! Deocamdată sunt ai mei și nu îi dau! Totuși, îți pot oferi un card de vizitator pe viață, iar în viitorul copiilor vei avea oricând calea deschisă.
      Toți îți vor trimite pupici dragi, pentru gândul tău atât de atotcuprinzător!

  4. VIS zice:

    Un orasel de inventatori!
    Greu sa te hotarasti asupra vreuneia dintre idei… Mie cred ca mi-ar fi foarte utile… toate!
    Felicitari, dragi copii! Niste super-inventii pe care mi le-as dori in preajma, fara discutie. Poate vom trai sa apucam si noi beneficiile promise de voi!

  5. Laurentiu B zice:

    Este foarte instructiv sa vezi cat de usor exulta imaginatia unui copil odata amorsata. Si colivia, si rochia nu au avut nevoie decat de niste observatii foarte vagi ca ele sa prinda contur in mintea Mariei. Iar detaliile sunt un deliciu pentru cunoscatori, vorba unui prieten. Inca o tema pe care am petrecut-o razand din postura de spectator.

    • Mașina de la punctul 17 este invenția lui Ianis. Sigur va aduce și alte îmbunătățiri până când va veni timpul să pună în practică toate ideile. Atunci, o să vă chemăm pentru a vă oferi prototipul! Vă îmbrățișez cu mare drag!

  6. :)) Taari sunt toate ! Copiii sunt neprețuiți, și plini de imaginație !
    Unele invenții sunt chiar realizabile – cum ar fi ochelarii-foto, sau mașina programabilă vocal. Poate chiar și mașina timpului…

    • Sunt de acord: e atât de vie imaginația copiilor și atât de liberă!
      Importantă este deschiderea lor și sper ca joaca noastră să devină motivație pentru un viitor al creației lor.
      Vă mulțumesc mult pentru vizită și pentru aceste gânduri încurajatoare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s