…băiatul firav cu cârlionți rebeli


(a II-a parte a poveștii ”Fetița cu codițe”)

Avusese curaj să deschidă cutia cu bijuterii, iar cartea poștală îi amintea de băiatul firav cu cârlionți rebeli. De când devenise o domnișoară respectabilă, el i-a scris de câteva ori, scurt și doar cât să-i răspundă mesajelor ei disperate. O lăsase de fiecare dată să ia decizii singură, iar puținele cuvinte transmise se refereau la faptul că el este bine, doar că e puțin…singur.

Degeaba a încercat ea să-i fie alături, să-i spună că singurătatea e doar o stare, ca ea poate fi lângă el oricând pentru a i-o alunga, căci singurele răspunsuri pe care le putea citi erau înfășurate în papirusuri de tăceri și de atitudini de ignorare. Avea nevoie să înțeleagă, de ce nu puteau comunica verbal, de ce era atât de ascuns într-o carapace pe care nu i-o credea proprie! Doar el fusese cel care o învățase să alerge dincolo de lan, să se urce în copaci, să prindă puful insectelor!

El se prezenta la fel de copil, de vesel, de sprinten și de rebel în amintirile ei. Acestea deveniseră doruri presate pe imaginile ce încă își derulau filmul unei copilării ce traversa trepte ale devenirii.

EL…

Băiatul a intrat curajos în perioada tinereții, acea stare care nu are vârstă, dar care are la purtător un geamantan magic din care poți scoate oricând dramul de nebunie, bucata de curaj, jumătăți de pahar pline cu optimism, muzică de dans pe scările centrale ale unui muzeu.

O iubise mult pe fetița cu codițe și părea că aceasta ar fi steaua care-i pulsa destinul. De cum a văzut-o a simțit chemarea brațelor care doreau să o sprijine, frământarea ochilor care doreau să o cuprindă și iureșul gândurilor care doreau să se desăvârșească în comunicarea cu ființa ei. Și azi recunoștea că așa a fost sau poate încă este…

– Văd că ai multe prietene și ești deosebit de încurajator cu ele, de unde ai atâta generozitate? l-a întrebat într-o zi Sari, colega de serviciu. Lași alături de tine suflete în căutare de regăsire, persoane din cele mai îndepărtate colțuri cu care reușești apropieri, comunici atât de firesc și atât de cald, încât ai zice că toate au loc în inima ta.

– Povestea a început într-un lan de smarald, când am întâlnit-o pe ea. Felul în care m-a lăsat să o ajut, felul în care și-a domesticit voința neîncrezătoare lăsându-se curgere în pașii mei, m-a uimit. Am îndrăgit-o atât de mult încât am lăsat-o liberă! Am învățat-o că în viață trebuie să-și înfigă picioarele pe propriile ei tălpi și să nu se desprindă decât atunci când echilibrul îl poate împărți cu cineva ca ea.

– Nu înțeleg, tu nu ești acel cineva cu care s-ar putea afla la polul atragerii reciproce?

– Eu am fost cel lângă care a înțeles ce înseamnă încrederea, iar dacă aș fi rămas cu ea, ar fi devenit dependentă de lumina mea. Nu ar fi putut să vadă în întuneric sclipirea licuriciului ce viu sălășuiește în interiorul ei.

– Ai întrebat-o ce-și dorește, ce simte, mai sunteți prieteni?

– Pui atâtea întrebări, draga mea colegă, și nu este deloc simplu să răspund. Cuvintele sunt menite să lase auzului doar câteva decriptări ale sensurilor trăirilor, dar ști că ele sunt îmbrăcate de sentimente, iar eu nu sunt cel mai în măsură să știu ce se mai poartă în materie de vestimentație.

– Să înțeleg că tu ajuți aceste personaje care apar în viața ta, dar nu te interesează prea mult ce se întâmplă cu emoțiile lor?!

– Nu te lași, vrei să continuăm povestea… Îți pot spune că… este atât de greu să mă dezvălui, dar fie: recunosc, sunt un manipulator de suflete!

– Cum poți să spui așa ceva?! Nu cred că este adevărat! Toate fetele se simt bine în preajma ta, le-ai determinat să-și găsească inspirația, să se deschidă și chiar să scrie! Tu nu ești așa! Ce portret privești tu acum?

– Eu…mă privesc pe mine! Fetița cu codițe mi-a acceptat sprijinul și de atunci am căpătat în mine un alt fel de încredere. Ceva ce nu mai simțisem până atunci. Din dorința de a o întări pe ea cu provocările vieții, de fapt mi-am câștigat o altă perspectivă în ceea ce mă privește. Nu eram așa încrezător cum mă simțea ea, dar nu am vrut să-i arăt. Practic m-am folosit de fragilitatea ei, ca să scap de a mea. Crede-mă, eram destul de nesigur, iar labilitatea psihică am transformat-o într-o joacă. Acum sunt suficient de narcisit încât să mă văd frumos și puternic într-o relaționare. Știu ce să ofer ca să primesc și, iată: chiar mi se deschid aceste arome! Mă fac să mă simt oricând capabil de aventuri.

– Dragul meu, îți vorbesc ca unui prieten. Eu nu simt că ești fericit, ai o stare de om singur, care tot caută și caută. De fapt, cred că te-ai deșirat pentru că nu ai avut încrederea că va fi bine lângă fetița copilăriei tale. Nu o scăpa, doar lângă ea vei înțelege ce este cu tine. Cred că o iubești!

– Ce-mi faci?! Alergam pe un drum interesant. Căutam noutatea, nu mă opream prea mult, apoi deschideam o altă cale. În timpul acesta mi se arăta de fiecare dată încredere, admirație chiar! Da, sunt singur, dar ofer atât de mult!

– E o iluzie să spui că oferi. Dacă ceea ce dai se transformă în regrete ulterioare, efectul este devastator pentru cele cu care te-ai intersectat. Ah, am uitat, pe tine nu te interesează moda sentimentelor! Hai, lasă joaca! Du-te la fetița ce ți-a deschis sufletul și fii sincer alături de ea. Cel puțin, singurătatea ta își va găsi răspuns.

Ocolise demult cuvântul acesta SINGURĂTATE, pentru că suna atât de impersonal în sufletul lui. I s-a propus o confruntare și el știa că luase în calcul de multe ori această variantă. Nu a putut să-i vorbească, nu  a putut să-i arate cine a fost, pentru că o câștigase prin acea putere interioară cu care se dezvăluise. Cum ar mai fi putut fata învăța de la el, cel care în realitate se manifesta așa cum se vedea însăși fetița?!

*

Mersul cu mașina îl relaxa. Peisajul era desprins din poveste. Se gândea prea mult la copilărie?! Pe melodii nostalgice, gândurile se amestecau nedeslușit. Dar cât de clar îi răsunau îndemnurile pe care le făcea: ”Ai încredere în tine, du-te și confruntă-te! Ce se poate întâmpla mai rău?!”!

Azi se va întâlni cu ea, fetița cu două codițe.

Va urma

baiatulSursa foto: internet

Anunțuri

13 gânduri despre &8222;…băiatul firav cu cârlionți rebeli&8221;

    • Te referi la întâlnirea dintre cei doi, acesta să fie momentul magic?
      Privește cu atenție cele două tipologii, magia poate fi dincolo de o confruntare. Transformările interioare în funcție de felul în care se percepe în sufletul celuilat, dau misterul a ceea ce pot deveni ca și relație.
      Tu ai dreptate cu privire la așteptări…prea le luăm ca dorințe ce dau punctul fericirii, dar până acolo, ce devenim?! Cum ne va găsi momentul acela: descătușați de neliniști sau prea obosiți de așteptare?!

    • O carte în bibliotecă! Să o poți citi și reciti când vrei, să-i atingi relieful sensurilor gândindu-te la degetele scriitorului, la mintea lui cuprinsă de fiorul trăirii interioare, ar fi o…poveste. Îmi plac provocările, așa că poate voi veni vreodată să vă spun că m-am lăsat lor.
      Până atunci, mă hrănesc din plin cu mesajele pe care mi le lăsați și care mă încântă foarte mult. Ele îmi dovedesc faptul că mă citiți cu implicare și că există o rezonanță în sufletul dumneavoastră! Acum, e ceea ce-mi doresc cel mai mult!
      Recunoștință vă transmit!

  1. syrol zice:

    Pana la intalnirea cu IUBIREA, viata noastra e o cautare si o neliniste, cu toate ca ,de multe ori, ni le ascundem in spatele unei „masti”. Iar atunci ,cand am intalnit-o, suntem „dezarmati’ si recunoastem ca abia atunci suntem cu adevarat fericiti.
    Felicitari pentru scriitura-ti sensibila!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s