Săptămâna altfel


Dragii mei,

Timp de o săptămână (cu zile lucrătoare), copiii mi-au fost lăsați în grijă pentru a o petrece…altfel. Vă rog să vă notați principalele incursiuni, pentru că nu știu dacă micuții au mai avut grai să vă povestească despre cele întâmplate și s-ar putea să vă doriți și dumneavoastră o trecere peste pașii lor!

Luni ne-am făcut mici, mici pentru că am intrat într-o poveste alături de Zâna Oglinjoară și de alaiul ei magic, la Circul Globus: acrobați, comedianți, dresori și balerine. Cele mai apreciate momente au fost cele în care animalele și-au oferit splendoarea în numere deosebite. Caii, cămilele și tigrii ne-au răsfățat primind astfel ropote de aplauze. Le-am simțit chiar și răsuflarea, pentru că am stat chiar în primele rânduri.

Album foto

20140407_085727

Marți am avut deosebita plăcere să ne întâlnim cu câteva reprezentante ale Asociației turcă. Ne-au invitat la un periplu prin țara lor, arătându-ne principalele zone geografice, precum și caracteristicile acestora legate de bogățiile solului și de principalele ocupații ale locuitorilor. Într-un interval relativ scurt ne-au introdus într-o atmosferă specifică deosebit de bogată: ne-au adus costume populare, ne-au îmbrăcat și ne-au învățat pași de joc pe muzică tradițională. Ne-au servit cu dulciuri făcute după rețete autohtone și ne-au prezentat obiecte specifice pentru servirea ceaiului. Ne-au învățat câteva cuvinte și expresii în limba turcă.

La final, copiii au primit jucării și au plecat foarte încântați de această întrevedere.

Album foto

20140408_083034

Miercuri a fost o zi în care ne-am întâlnit cu domnul compozitor Matei Cristian. Cu deosebită răbdare și cu tact pedagogic le-a trezit copiilor interesul pentru un program pe calculator, cu ajutorul căruia se pot compune melodii. Au discutat despre câteva elemente de teorie muzicală, despre compozitori celebrii, dar și despre instrumente. Glasurile acestora s-au auzit la orga cu care domnul Matei Cristian a venit, iar copiii au fost încântați să le identifice.

Daria ne-a interpretat la vioară un fragment dintr-o arie cunoscută, iar Matei S. a încercat să compună pe loc o melodie la nai. Ceilalți copii au mânuit intrumentele aduse special pentru ei, transformându-le rapid în jucării muzicale!

Activitatea s-a încheiat cu o interpretare din partea copiilor a cântecelor cunoscute, fiind acompaniați de domnul compozitor.

Album foto

20140409_090536

Joi a fost cea mai apreciată zi, conform feedback-ului transmis la sfârșitul activităților. Tema a fost una deosebit de plăcută copiilor: ”Vitamina veselă”. După ce am discutat despre piramida alimentației sănătoase și despre respectarea programului de masă, copiii au realizat tartine vesele atât după model dat, dar și în funcție de creativitatea și de materialele pe care le-au avut la dispoziție. Au făcut peștișori, cocoși, palmieri și fel și fel de muțunachi.

Cel mai dulce moment l-a reprezentat cutia magică a Alexiei Magiru, în care se aflau pentru toți copiii brioșe colorate și parfumate. Colegii i-au mulțumit cu plecăciuni și au primit angajamentul că momentul se va reedita. Adorabil desert, Alexia! Bravo!

Micii bucătari s-au întrecut pe ei înșiși în iscusință și am stabilit să preia rolul pentru pregătirea micului dejun acasă.

Album foto

DSCN3997

Vineri am încheiat săptămâna cu încrederea că putem fi oricând de ajutor. Ultima activitate a fost coordonată de doamna asistent șef Dobrică Elena, de la Spitalul ”ALEXANDRU OBREGIA” – București. Dumneaei a trecut în revistă, cu ajutorul unui material complex, principalele sisteme ale organismului uman. Discuția a fost susținută destul de bine de copii, care aveau cunoștințe de la orele de științe. A prezentat apoi câteva filme care descriau modul în care se poate realiza primul ajutor, în diferite situații, precum și rolul serviciului 112.

Partea cea mai captivantă a fost punerea în practică a celor aflate despre felul în care se poate interveni în caz de leșin sau de înec cu resturi alimentare , copiilor plăcându-le să facă atât pe neajutorații, cât și pe salvatorii pricepuți. Au primit diplome și câteva materiale despre folosirea serviciului de urgență.

Album foto

20140411_093802

Încursiunea noastră se încheie aici, fără a epuiza toate aspectele pe care le-am parcurs în Săptămâna altfel – Să știi mai multe, să fii mai bun, dar sper ca  experiența câștigată de copii să se transforme în bucurie și de ce nu, în câștig pentru educația lor.

19 thoughts on “Săptămâna altfel

  1. Ce vremuri frumoase traiesc copiii nostri alaturi de dumneavoastra !
    Saptamana altfel incepe sa se contureze , pe la noi prin clasa !
    Frumos intreg programul !
    Fiecare album foto traieste momentele frumose ale fiecarei zile in parte , iar copiii sunt adorabili !
    Multumim mult !

    • Și eu i-am simțit pe copii încântați de faptul că școala era mult mai relaxantă. Poate ne spune David ce activitate i-a plăcut mai mult și cum s-a simțit.
      Vă mulțumesc pentru aprecieri și vă transmit toate gândurile bune!

    • Minunate gânduri ne transmiteți și în aceste zile, iar armoniile recomandării muzicale le ascult cu drag și acum.
      Vă doresc ca sufletul să vă fie luminat de reînvierea a tot ceea ce poate fi mai frumos!
      Cu respect,
      Camelia

  2. Felicitări, Camelia, pentru activitățile variate și atractive organizate în această săptămână! Ne-au încântat pe noi, ca simpli privitori, îmi imaginez ce au simțit cei care chiar au luat parte la ele.🙂 Sărbătorile cu bucurie și vacanță plăcută!

    • Draga mea, tu știi câtă pregătire presupune astfel de activități, iar proiectul pe care l-am realizat împreună cu o colegă minunată, ne-a luat ceva timp. Așa cum spuneai și tu, satisfacția este dată de bucuria copiilor, așa că voi concluziona: a fost o săptămână reușită!
      Îți mulțumesc pentru mesajul tău și mă bucur că mi-ai dat prilejul de a-ți spune și eu Vacanță plăcută!

  3. Fie ca sfanta sarbatoare a invierii domnului sa-ti aduca cele 4 taine divine: incredere, lumina, iubire, speranta. Clipe de neuitat alaturi de cei dragi si numai realizari! O seara binecuvanata alaturi de familie! http://i1024.photobucket.com/albums/y301/Petilea_Noidoi/1656_sarb_zps1aa10bf9.jpg
    May the holy feast of the Resurrection bring you divine mysteries 4: reliable, light, love, hope. Unforgettable moments with your loved ones and only achievements! An evening with family blessings!

  4. Ai conceput inteligent programul ,,saptamanii altfel, reusind sa completezi armonios laturile personalitatii elevilor tai.Gandind retrospectiv, ma gandesc ce actuale sunt azi spusele lui Einstein….cel mai modest elev de azi stie lucruri pentru care Archimde si-ar fi dat viata ca sa la afle…O vacanta placuta si sarbatori minunate iti doresc!

    • Știința evoluează proporțional cu schimbările societății, dar trebuie să fim mai mult atenți la acele laturi ale personalității care presupun comportament, relaționare, comunicare.
      Ați făcut o observație ce ne flatează, având în vedere faptul că ați observat diversitatea activităților propuse, ceea ce înseamnă și dăruire pe măsură.
      Vă mulțumesc pentru că ne sunteți mereu aproape!

  5. Iulia S. spune:

    A fost o saptamana „pe cinste”, cum ar spune unii… Matei a fost fascinat de fiecare activitate: la circ a invatat ca pentru a fi ceea ce-ti doresti trebuie sa fii bun, de la Asociatia turca a aflat traditii, dansuri si alte informatii despre o tara „altfel”, a trait cu intensitate maxima bucuria muzicii alaturi de dl. Cristian Matei, s-a delectat pregatind sandwich si palmierul de fructe (pe care l-a realizat si acasa pentru noi) si apoi a savurat ceea ce realizase, iar la intalnirea cu doamna Elena Dobrica a fost impresionat de faptul ca si el a putut participa efectiv la acordarea primului ajutor si a invatat ce trebuie sa faca in cazuri de urgenta.
    Felicitari, Doamna, pentru ceea ce ati reusit, si de aceasta data, sa adunati si sa inmultiti in sufletul si mintea acestor copii!
    Sunteti o Doamna ALTFEL!

    Cu admiratie,
    Iulia S.

    • Mi-ați oferit ceea ce așteptam: un feedback de la copii, cu toate că Matei a fost deosebit de conștiincios și mi-a prezentat impresiile lui după fiecare zi. Faptul că ecourile a ceea ce s-a întâmplat au ajuns și la dumneavoastră, înseamnă că ceva a rămas în sufletul copilului.
      Mulțumesc mult pentru felicitările oferite și am să le împart cu copiii, pentru că ei sunt parte din echipa mea!

  6. Mihaela Benim spune:

    Si Mariei i-au placut mult toate activitatile, dar in special spectacolul de circ si „Vitamina vesela”.
    Despre aceste activitati va pot spune si eu ca au fost absolut incredibile, deoarece am participat la ambele.
    La circ m-am simtit ca un copil: am strigat, am aplaudat, am trait niste emotii incredibile alaturi de copii.
    Joi, am dat o mana de ajutor la curatat, taiat, feliat legume si fructe, iar cand am vazut cu cata bucurie si interes au creat copii diverse „opere de arta” nu-mi venea sa cred. Bineinteles ca, la sfarsit, le-au mancat cu aceeasi bucurie.

    M-am simtit excelent alaturi de aceasta echipa minunata!
    Bravo copii! Felicitari, Doamna, pentru alegerile inspirate pe care le faceti pentru fiecare saptamana „alltfel”!
    Sper sa mai am ocazia sa va fiu alaturi si altadata!

    • Mă așteptam cumva la aceste preferințe ale Mariei, pentru că nu se dezice niciodată de dragostea ei pentru animale sau de preferința de a lucra astfel încât să-și pună creativitatea la încercare.
      Am citit cu atenție tot ceea ce ne-a comunicat Maria prin intermediul dumneavoastră, dar m-am bucurat și de faptul că alături de noi ați retrăit momentele frumoase ale copilăriei. Vă mai așteptăm alături de noi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s