Cuplul tată-fiică


Copilul nu se situează pe o axă tată-fiică sau mamă-fiu. El trăiește, în primul rând, într-un triunghi tată-mamă-copil și participă cu toată ființa sa la relația familială. Trăiește într-o simbioză extrem de puternică cu cuplul parental, încât se poate simți răspunzător de toate neînțelegerile și momentele de separare ale acestuia.

Drama multor copii contemporani de aici vine: sunt lipsiți de repere. Când amândoi părinții lucrează de dimineața până seara, nu mai au timp de energia necesară să-și petreacă ceva vreme cu copiii lor. Aceștia cresc într-un fel de vid, iar imaginile parentale pozitive nici măcar nu mai au șansa să apară. Identitatea masculină sau feminină a copilului rămâne nedefinită.

Tipurile de relație părinte-copil, care își pun amprenta asupra formării identității psihosexuale a adolescenților – punctul de vedere al unui renumit analist jungian, profesor la universitatea din Quebec, Gabriel Lavallee (1993) – autor, Elena Anghel

Cuplul tată-fiică

Relația cu un tată absent facilitează idealizarea acestuia de către fiica sa și determină formarea unei femei care încearcă cu toată ființa ei să se facă plăcută, să fie în centrul atenției tuturor. De timpuriu fetița ajunge să creadă că tatăl ei nu-i vorbește pentru că nu este destul de frumoasă sau de inteligentă sau destul de bună pentru a fi iubită. Ajunge să se simtă vinovată de tăcerea tatălui și începe să se submineze.

Tatăl incestuos este cel care determină, de asemenea, mari probleme în asumarea și manifestarea rolurilor adolescentelor. Când o fiică este victima unui incest, integritatea ei corporală este extrem de afectată, încât riscul de a se oferi oricărui bărbat este foarte mare. Pentru că nu au fost respectate, nu izbutesc nici ele însele să se respecte.

Tatăl puritan este motivat de aceeași dorință incestuoasă. În marea majoritate a cazurilor, tatăl nu-și atinge fiica sa adolescentă. Această răceală și mai ales tăcerea care o însoțește au efecte nefaste asupra fiicei sale. Printr-un astfel de comportament, tatăl îi poate provoaca fetei sale adolescente prima și cea mai mare suferință din iubire. Când ea începe să devină femeie, când e mândră că în sfârșit seamănă mamei, un bărbat, prin tăcerea lui, îi spune că atributele ei par periculoase.

Două tipuri de reacții ale fetei putem înregistra în acest caz: fie își pune farmecele în evidență pentru a atrage atenția, fie, dimpotrivă, încearcă să refuze diferența sexuală, purtând veșminte suficient de largi pentru a-și acoperi rotunjimile și a-și ascunde, în felul acesta, feminitatea.

Tatăl tiranic sau despotic este cel care își terorizează fiicele prin rigiditatea regulilor pe care le impune adolescentelor, din nevoia de a-și exercita controlul absolut asupra lor, gândindu-se că în felul acesta le poate proteja mai mult. Nu reușeșete însă decât să-și alimenteze orgoliul de a stăpâni și de a sădi în inima fiicelor puternice sentimente de ură și dorință de răzbunare. Adevărate amazoane, ele vor lupta cu stoicism cu toți bărbații din viața lor, nereușind să se împlinească ca femei lângă nici unul dintre ei.

Psihanalista americană Linda Shierse-Leonard, în cartea sa Fiica tatălui său, surprinde o serie de atitudini pe care femeile le adoptă ca reacție la traumele provocate de tată. Din perspectiva autoarei fetele pot rămâne eterne adolescente sau pot deveni amazoane.

Eterne adolescente:

1. păpușica dulce – deși pare foarte sigură pe ea, trăiește o permanentă teamă de abandon;

2. fata de sticlă – cea care se refugiază în cărți sau în lumi imaginare, invocând pretextul fragilității și hipersensibilității, devenind în felul acesta o fantomă a celei care este;

3. seducătoarea – fata care trăiește din plin bucuria momentului prezent, refuzând orice fel de responsabilitate și de obligații, devenind astfel varianta feminină a lui Don Juan;

4. marginala – cea care se identifică cu un tată ajuns obiect de rușine, care s-a revoltat împotriva societății sau a fost respins de aceasta. Fetița a fost mișcată de drama tatălui și a rămas prinsă în ea. În orice situație, ea va simți nevoia să critice și să-și afirme diferența, fiind combativă, dar niciodată nu va acționa în consecință.

Amazoanele Lindei Shierse-Leonard sunt:

1. femeia superstar – este cea care încearcă să reușească în toate, cu riscul de a pierde orice contact cu emoțiile sale sub povara responsabilităților și a oboselii și de a cădea în depresie. De cele mai multe ori, a avut un tată care o trata ca pe un băiat și care a investit în ea propriile ambiții.

2. fata ascultătoare – este femeia datoriei și a principiilor, cea care a pierdut orice contact cu spontaneitatea și originalitatea ei.

3. femeia martir – cea care se devotează total soțului și copiilor, unei cauze sau unei religii, ca și când nu ar avea dreptul să se gândească la sine. Toate nevoile refulate găsesc căi ocolite de exprimare: suspine, toane, tăceri.

4. regina războinică – este cea care se opune cu forță și hotărâre iraționalității tatălui, pe care îl consideră un degenerat; ea își va renega orice tentativă de sensibilitate și-și va interzice chiar să iubească.

Concluzia ar fi că rolul părinților este deosebit de important în construirea tipului de relație pe care adolescentul, apoi adultul, o poate cristaliza în cuplu.

Urmează Cuplul mamă-fiică și mamă-fiu

tata si fiica

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Cuplul tată-fiică&8221;

  1. maricica zice:

    in psihanaliza au fost de multe ori dezbatute aceste teme si este foarte important sa fie cunoscute. este bine ca le scrieti si le postati. dvs prezentati pe scurt si foarte clar. din punctul meu de vedere parintii, bunicii si apoi cei care lucreaza in educatie ar trebui sa cunoasca si sa inteleaga aceste lucruri pe care le prezentati dvs. va felicit si va respect interesul cu care abordati educatia copiilor si a noastra, a parintilor. multumesc!

    • De-am fi mai receptivi la temele psihologiei familiei!
      Și etapa adolescenței aduce modelări ale tânărului ce țin în primul rând de relaționarea cu familia și mai ales cu membrul de sex opus. Ulterior apar atâtea tulburări de personalitate, aparent fără cauze explicite.
      Prevenția ține de fiecare și felul în care noi acordăm atenție dezvoltării personale, poate să conducă la o relaționare mult mai bună cu copiii.

      Vă mulțumesc pentru precizările făcute și pentru aprecierea cu care conștientizați că astfel de teme trebuie susținute.

  2. adelinagabriela zice:

    Foarte interesant! Tatal meu este plecat in strainatate de cand aveam 15 ani.
    Acum am 21. Ii simt mult lipsa, insa are o relatie acolo si nu vine in tara decat foarte rar.
    Nu l-am vazut de 2 ani si de sunat, ma suna foarte rar.
    Inca nu pot accepta relatia asta dintre noi, avand in vedere ca inainte eram cei mai buni prieteni.
    Simt ca ceva din mine s-a rupt. Si de multe ori ma gandesc: Oare ce as fi facut daca ar fi plecat in copilaria mea?
    Si pentru faptul ca nu mai este cu mama mea, dupa 18 ani de mariaj, ma face sa nu mai am incredere in casatorie si in barbatul de langa mine, chiar daca acesta nu imi da motive pentru care sa fiu ingrijorata.
    Felicitari pentru articole…foarte interesante si educative! ❤

    • Mă bucur mult când vizitatorii aduc cazuri concrete potrivite articolelor ce par doar teorie distanțată cumva de realitate.Este dovada că în viață trebuie să facem față multor din aceste probleme psihologice.

      Într-o familie se pot identifica câteva axe de interacțiune, iar ceea ce s-a întâmplat cu părinții tăi este o situație a lor, de cuplu. Este vorba despre trăirile lor, despre felul în care și-au manageriat neînțelegerile, este vorba despre sentimentele lor, care de cele mai multe ori nu au legătură directă cu fiica/fiul.
      Problema intervine când copilului nu-i este comunicat acest aspect și se ajunge la distanțări, dar și la nașterea unor conflicte interioare.
      Spuneai că ai avut o legătură frumoasă cu tatăl tău, pe care o resimți acum rece și departe. Poate că tot comunicarea vă va ajuta să vă înțelegeți frustrările: poate că el se simte vinovat față de tine și îi este greu să-ți vorbească sau poate crede că ești bine, că nu resimți distanță, că ești la o maturitate care te face să fii în regulă. Uneori, copiii pot trece mult mai ușor peste orgoliul primului pas, așa că poate ar fi bine să iei inițiativa încât să primești răspunsuri, dar și să te apropii tu de tatăl tău.
      În privința căsătoriei, cred că modelul familial influențează modul de gândire al copiilor, dar sper că vei putea privi perspectivele din prisma ta și a faptului că nu vei fi în câștig să-ți duci în spate patternurile generației anterioare din neamul tău.

      Faptul că ai vorbit atât de deschis, arată că ai mintea flexibilă pentru a te consilia și sper să o poți face, dacă nu într-un cadru specializat (adică vorbind cu cineva pregătit să evalueze situația), cel puțin citind articole de specialitate ce duc la o bună dezvoltare personală.

      Îți mulțumesc pentru încrederea confesiunii și te rog să mă scuzi pentru răspunsul întârziat! Te aștept cu drag oricând, în această căsuță virtuală!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s