Pasager


Să fii pasager pare o profesie de o sofisticată și de o înaltă finețe.

Întâi trebuie să înveți să pășești lin, fără să aduci vreo tresărire marcantă locului. Apoi trebuie să te prezinți fără să dai prea multe amănunte despre tine. Folosești doar acele aspecte care aduc duioșie, compătimire sau exaltare și apreciere.

Îți ocupi cuminte un loc în spațiu și începi să observi totul în jurul tău. Mi se potrivește rolul, simt că voi avea o companie de la care pot obține avantajul propriei diferențieri, mă ajută să-mi clădesc EUL într-o manieră de guvernator al atuurilor așteptate?! Uneori îți dezvolți, aproape inconștient un astfel de scenariu, alteori te implici pur și simplu știind că oricum nu vei fi în pierdere.

Îți poziționezi existența la o distanță calculată: nici prea departe cât să devii insignifiant, dar nici prea aproape cât să fii obositor, posesiv și mult prea îndrăzneț.

Pasager în trenul vieții, pasager prin viața altuia, pasager pentru o situație – este un job ales de tine. Uneori, poți avea mai multe: serviciu full-time sau part-time. Însă cea mai înaltă valoare pe care o poate lua un trecător în menirea lui este să știe cum să se retragă…

Cel desăvârșit poate să aibă acea măiestrie de a manipula mintea omului încât să-l determine să se creadă el vinovat de despărțire sau să îl determine să interpună alți factori care ar fi fost potrivnici. El, maestrul, nu va recunoaște că își știa rolul: acela de călător, cu toate că declarația lui era în favoarea unei statornicii. O ieșire din decor poate fi însoțită de aplauze (mai mult sau mai puțin meritate) sau de certuri și nervozități. El știe să le evite, iar de va fi nevoie va fi tranșant și fără scrupule.

Alegem să fim pasageri, atunci când situația impune de a relaționa pentru o problemă de serviciu, doar pentru un fapt știut a fi temporar sau atunci când negocierea a fost acceptată și condițiile se știu încă din ipoteză. Nu despre aceste situații vorbesc. Creionez un profil al celor în care investești încredere, așteptări și suflet, ei îți sfredelesc ființa spunându-ți cu tărie că sunt fideli conceptului de prietenie, dar în momentul în care se deschide alt culoar, cu alte oportunități, te elimină chiar și din amintiri.

Există totuși un avantaj al întâlnirii cu EL: datorită scenelor pe care a jucat roluri care mai de care diversificate, a obținut o sumă de atitudini puternice de viață, iar dacă le vei identifica, să nu eziți să-l storci și să te contaminezi cu ele. Cu acestea vei rămâne…

Tu poți recunoaște un astfel de pasager? Ai învățat să-i citești culorile? Îi simți aroma trecerii umbroase? Dacă îl întâlniți, vă rog să-i spuneți că terminalul spre zborul sufletului meu s-a închis!

lectia-de-viatagoogle imagini

Anunțuri

31 de gânduri despre &8222;Pasager&8221;

        • Aș fi vrut să extrapolez sensurile: să mă plimb în rolul de ”pasager” ca și coechipier într-un vehicul, aș fi vrut să văd prin ochii călătorului ce-și desăvârșește călătoria de inițiere și de cunoaștere, dar am ales personajul trecătorului, cel pe care îl întâlnim cu toții, cel puțin o dată în viață și care lasă ”nebunie” în sufletul nostru.
          M-am oprit…vor mai fi file!

          Trăiești nostalgii, mi se pare minunat! Poate ne faci o trimitere, un link…

          • Rolul de călător

            Iubite, tu realizezi că ești mai mult decât vrei și decât ți-ai imaginat?
            Tu realizezi că atingi unghere ascunse, acele unghere neumblate de pas de om,
            la mine unghere ale sufletului ce nu au fost atinse?
            Îmi esti mai mult decât drag și îmi doresc ca starea ce mi-o dai
            când nu vorbim să dispară.
            Am stări de panică și mă tem că nu vei mai fi, desi nu pricep de ce ai fi.
            De ce ești important, când știu că
            rolul tău în viața mea este acela de călător?
            Îmi doresc să știu că ești acolo, oriunde ai fi.
            Vreau, NU să mă înteleg și să te înteleg de ce sădim picuri de vorbe ce aduc sentimente-nebunii,
            .

            .
            CI să înțeleg odată pentru totdeauna, că ACOLO vei fi și e firesc și e normal.
            Vreau să îmi intre în cap ideea că tu ești mai presus de mine.
            O fi nebunie, o fi pierdere temporară de realitate,
            cine va știi vreodata?
            Eu sunt aici pentru tine și este tot ce contează.
            Ești refugiul meu sublim.
            Cu tine mă simt împlinită emoțional.
            Mă bucur că existi și vreau să mă bucur de existenta ta.
            Te iubesc mai sus de cuvinte. Există mai sus?
            Pupici adunați stol îi țin strâns la piept, dar ei mă apasă,
            durerea lor de a pleca spre tine
            se transformă
            în dor.

            • Rolul călătorului ce atinge corzi ce nu au știut a vibra, ce lasă în trecere amintirea existenței, ce dă iubirii tribut în devenirea dincolo de ceea ce se poate exprima prin cuvinte.

              Ai realizat un elogiu sensibil al unei relații de iubire ce înduioșază prin generozitatea și prin însăși predarea sufletului către simpla trecere prin viața celuilat.

              Mi-a plăcut mereu cum ți-ai prezentat dorurile prin transformări de simțiri. Ai adus pe tărâmul meu, azi, aici, sensuri dragi cu care ne-am consola când durerea devine mult prea înfiptă în întrebări naive: ”De ce a trebuit să pleci? De ce ai tăcut? De ce închizi emoțiile? De ce…?” Mulțumesc!

  1. syrol zice:

    Toti suntem niste pasageri in aceasta viata.Nu ne ramane decat sa infrumusetam clipele din aceasta existenta pasagera, deoarece, cred ca acesta e rolul nostru, al pasagerilor.

    • Un alt sens care reprezintă însăși filosofia de viață a muritorilor: suntem trecători prin această viață! Adevăr și realitate!
      Mă bucur mult că se întregește astfel panorama aceasta pe care nu o vom epuiza…mai avem perspective de atins!
      Gânduri dragi!

  2. Stefan Iordache – „Trecatorul”

    „La scoala vietii rupt in coate de atatea banci in care-am stat,
    Am invatat ca doar o data norocul clipei ne e dat,
    Dar ametit de cautare sau de atata vin amar
    N-am observat cand am trecut
    De clipa care s-a pierdut
    De-atunci o caut in zadar.

    Sunt trecatorul, sunt doar calatorul
    Ce a trecut prin lumea ta, pe drumul tau, prin viata ta.
    Eu sunt hoinarul ce-si umple paharul
    Cu amintiri si neimpliniri, cu despartiri si cu iubiri.

    Stiam ca eu la scoala vietii n-am stat in banca prea atent
    Si am ramas un trecator ce strange-n suflet dor cu dor
    La scoala vietii repetent…”

  3. Indiferent de cum il percepem- pasager, calator sau trecator, EL este pretutindeni si la randul lui se va simti ranit, dezamagit de cei ca EL…Alerg spre terminal si sper ca nu e inchis…va multumesc!

    • Priviți destinele ca pe un perpetuum mobile și credeți că viața îi oferă unuia ca acesta loviri asemănătoare. Poate că așa este, dar el știe cum să plece, dar și să primească o părăsire ridicându-și un zid emoțional. El are școala alegerii și a înfruntării.
      Nu știu de ce, la ora aceasta, nu am milă pentru un astfel de ”plimbăreț”. Nu știu ce va fi cu el, dar cred că nu ar mai merita interesul meu!

      Despre dumneavoastră v-aș spune că ceea ce suntem acum poartă caracteristica acelui pasager care se așază în dreapta pentru a susține pilotul. De aceea nu trebuie să priviți terminalul, pentru că el nu există pentru dumneavoastră…suntem în același vehicul trecând împreună prin viață și sper să rămânem așa. Și eu vă mulțumesc!

  4. Luminix zice:

    Nu aș fi putut fi un pasager! Dovada este acest text. Pe pasageri nu-i ține minte nimeni. Pe pasageri nu-i recunoști! Nu-i rabzi! Cu pasagerii nu te consumi! Pasagerii nu-ți fură gândurile când dorul uită sa stea ascuns.Pe pasageri nu te răzbuni! Pe pasageri nu-i ierți. Pasagerii găsesc terminalul mereu deschis!

  5. Laurentiu B zice:

    Pasagerismul acesta la care va referiti este evident de evitat, in masura in care se poate face ante bellum. Este un egocentrism (exact atunci cand tocmai asta nu trebuie sa fie) mascat sub bune intentii. Sau un narcisism?! Dvs stiti mai bine.
    Vad aici un risc: sa fii capabil de a-l identifica astfel cand s-ar putea sa fie vorba de altceva. Ca sa dau un exemplu, sunt convins ca din patru in patru ani trebuie sa explicati anumitor copii deosebirea dintre despartiri si instrainari.
    E bine ca oferiti o solutie optimista (eu i-as spune de bun simt) chiar si in acest caz. Este pacat sa inchei relatii fara vreun rest, fara sa iti doresti sa ramai cu ceva, oricum va fi fost relatia respectiva. In fapt se cere mai mult de atat, deoarece restul e prezent de fiecare data, numai ca trebuie transformat in castig.

    • Ați înțeles foarte bine măsura pe care am vrut să o schițez aici, iar dimensiunea psihologică ați încadrat-o exact! Sunt atâtea perspective pe acest subiect, încât îmi regăsesc articolul ca fiind o picătură pe o frunzuliță, în oceanul de rouă al grădinii.
      Da, exemplul oferit m-a adus deja în situația de a face unele precizări copiilor și vrând-nevrând generațiile ce mi se preling prin destin, lasă amprente importante. Ele reprezintă însă capitole de etajări interioare ale sufletului și își au destinul lor bine definit în amintirile mele.

      În ceea ce privește consolarea, restul sau cu alte cuvinte ceea ce rămâne după…depinde de construcția fiecăruia, dar mă sprijin pe ideea că măcar lecția de viață să aducă o dezvoltare interioară.

      Prețuiesc cuvintele dumneavoastră și vă mulțumesc mult!

  6. Laurentiu B zice:

    In ceea ce priveste perspectiva anume a articolului, observ ca o modalitate facila de abordare este… de a trece, pasager, pe langa el. Ma bucur ca aveti cititori care, din cand in cand, dar cu regularitate, parcurg „prin” idei, sau „intru” (ca tot stiti ca imi place acest cuvant). Cat despre mine, sper sa trec cat mai des din prima categorie in a doua.

    • Mă bucură perspectiva translatării dumneavoastră spre o categorie activă de cititori și vă voi prinde spusele cu mare drag într-un … ierbar, insectar?! Nu, ci într-un ”CUVÂNTAR”!
      Deja scriu primul titlu al acestuia: Laurențiu B – parcurgător ”prin” esențe de cuvinte, dezvăluite de însăși sufletul său mirobolant reflectat în lupa detaliilor!

  7. VIS zice:

    Eu cred ca toti suntem pasageri. Oare exista-n viata statornicie? Ne-o dorim toti, insa si noi insine devenim “altcineva”si ne schimbam optiunile. Nu trece o zi in care sa nu spun: “de azi poate-ar fi bine sa fac altfel…” Si poate nu azi, dar intr-o zi chiar se va-ntampla acel “altfel”. Atunci schimbarea s-a produs in mine. Poate acum n-o mai vreau, dar mi-am dorit-o candva.
    Viata curge continuu si totul “devine”.

    Terminalul se va redeschide mereu, pentru ca sufletul tau este construit pentru a se darui. Nu oricine are acest dar.
    Iti doresc insa ca pasagerii sufletului tau sa parcurga alaturi de tine cat mai mult si mai frumos, asa cum numai tu poti transforma o calatorie! Si sper ca si eu sa fiu fericita castigatoare a unui bilet …pana la capat!

    • Sigur că toți suntem călători, trecători, într-un fel sau altul și s-au exprimat aici numeroase sensuri ale acestei fine ”profesii”. Am făcut diferențierea stabilind titlul de ”pasager”, numind astfel acea persoană pe care ai avut-o în viața ta și pe care nu o mai poți accepta nici după ce împăcarea cu sine se statornicește. Am vorbit despre acela care a trecut puțin cât să interfereze (pasager), dar a lăsat în urmă răni și frângere interioară în mod conștient și voit.
      Pentru aceștia declar solemn și deschis: terminal închis!

      Cineva care ți-a atins existența, dar a plecat datorită cursului vieții și pe care îl primești deschis oricând într-o revedere, nu l-aș numi ”pasager”!

      Despre mine, sufletul meu este mare (și nu mă laud) și foarte rar aș spune ”stop” și dau șanse până la epuizare…
      Despre tine, nici nu se pune la vreo îndoială câștigul de a ne fi cunoscut! Îmbrățișare dragă și mulțumiri din suflet pentru popasuri!

      • VIS zice:

        Fac popasuri cu drag aici pentru ca imi regasesc sufletul, gandurile, bucuriile,uneori durerile…

        Chiar despre sufletul tau frumos (pe care nu-l laud, ci asa-l vad cu adevarat) este vorba. Doar ca eu vorbeam despre faptul ca vei avea mereu portalul deschis pentru „viitori”, ca nu vei stii vreodata sa „descoperi” la timp pasagerii despre care se vorbeste. Despre cei care-au fost … nu au meritat. Gandesc astfel, dar iti inteleg perfect durerea, pentru ca si eu abordez totul in modul meu de a fi si suport consecintele deschiderii.
        Insa incerc sa fiu adepta ideii ca pot invata din orice, bun sau rau. In plus, sunt in curs de invatare a cuvintelor NU si STOP!

        Intorc imbratisarea cu sufletul meu si ti-as mangaia sufletul, daca s-ar lasa sub adierea gandurilor mele!

  8. Sa fii pasager in trenul vietii altora facandu-le calatoria frumoasa pana la capatul calatoriei, este o alegere minunata insa a fii pasager in trenul propriei vieti, cred poate fi o alegere nepotrivita 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s