Plecând de lângă tine, mă întorc la tine!


Îmi las ochii mari și cuminți să zburde spre suflețelul tău ce grădinărește așteptarea. Ca și atunci, nici acum nu-mi mai întreb cuvintele pe ce braț al tău ar fi bine să-și tatueze povești înmuiate în simțiri. Am înțeles tăcerile tale: sunt alergări prin labirintul acceptării de sine, iar uneori sunt fluturași cu aripi de întrebări tăcute ce-și lasă răspunsurile pe lacrimile vântului.

Am trimis diminețile să te caute, să-mi spună ce mai faci în lipsa mea și te-au găsit mereu în oglindiri de nopți jucăușe, ce pudrau esențe de culori în tușe expresive. Am știut că ești bine…erai încă un copil: zâmbeai la căzături, aplaudai la simplele glume ale vieții și desenai pe asfaltul amintirilor noastre șotronul de râsete nestăvilite. Totuși, știi…eu…existența mea…petale de maci presate într-un op!

Deschide mânuța! Nu o lăsa captivă în universul strâmt al mărginimii căușului degetelor-cupă! Acolo apar muguri în lente povești de viață. Destinul simțirii noastre își trăiește inflorescența într-o simbioză microscopică: celule ce dau o ”formă de conviețuire reciproc avantajoasă între două specii diferite de organisme”…deci, o conexiune!

 Nu-mi descrie pașii plutitori ca pe o fugă, așa cum nici eu nu-ți citesc vreun gest de alungare. Nu căuta sensul împlinirii în imediata răsuflare de gânduri. Privește dincolo de această dependență a obsesivului impuls de a ști totul!

Hai, nu plânge, suflețel de copilaș, nu te cert! Te înțeleg atunci când îmi simți lipsa, iar când nu voi fi lângă tine, tu să-mi trimiți gânduri duioase prin mesagerii ce călătoresc pe curcubeul ce ne leagă pe amândoi. Atunci voi ști că dragostea și-a  găsit în tine desăvârșire de sens în existența-i delirantă.

Plec de lângă tine pentru a lăsa un spațiu personal de căutare interioară…

pentru tine, pentru mine!
 
Emoțiile au nevoie de trăire pentru a-și construi temelii mentale solide…
și atunci se transformă în sentimente. Dă-le timp!
 
Și pentru toate acestea avem nevoie de restul lumii, de amestecul în mulțimea furibundă ce devorează superficialitatea lipsindu-ne de identitate, avem nevoie de acele experiențe în care ne lansăm frenetic ispitele date de curiozități toxice și avem nevoie să ni se amintească că de fapt, tot ceea ce vrem este să fugim de ea (de lumea aceasta) pentru a ne opri în îmbrățișarea plină de reîmprospătări ale iubirii.

Plecând de lângă tine, mă întorc la tine!

*

Blogului meu la ceas aniversar și vouă, cititorilor mei, care-mi existați dându-i conștiință!

 

Happy Anniversary!

You registered on WordPress.com 2 years ago!

Thanks for flying with us. Keep up the good blogging!

*