Pasager


Să fii pasager pare o profesie de o sofisticată și de o înaltă finețe.

Întâi trebuie să înveți să pășești lin, fără să aduci vreo tresărire marcantă locului. Apoi trebuie să te prezinți fără să dai prea multe amănunte despre tine. Folosești doar acele aspecte care aduc duioșie, compătimire sau exaltare și apreciere.

Îți ocupi cuminte un loc în spațiu și începi să observi totul în jurul tău. Mi se potrivește rolul, simt că voi avea o companie de la care pot obține avantajul propriei diferențieri, mă ajută să-mi clădesc EUL într-o manieră de guvernator al atuurilor așteptate?! Uneori îți dezvolți, aproape inconștient un astfel de scenariu, alteori te implici pur și simplu știind că oricum nu vei fi în pierdere.

Îți poziționezi existența la o distanță calculată: nici prea departe cât să devii insignifiant, dar nici prea aproape cât să fii obositor, posesiv și mult prea îndrăzneț.

Pasager în trenul vieții, pasager prin viața altuia, pasager pentru o situație – este un job ales de tine. Uneori, poți avea mai multe: serviciu full-time sau part-time. Însă cea mai înaltă valoare pe care o poate lua un trecător în menirea lui este să știe cum să se retragă…

Cel desăvârșit poate să aibă acea măiestrie de a manipula mintea omului încât să-l determine să se creadă el vinovat de despărțire sau să îl determine să interpună alți factori care ar fi fost potrivnici. El, maestrul, nu va recunoaște că își știa rolul: acela de călător, cu toate că declarația lui era în favoarea unei statornicii. O ieșire din decor poate fi însoțită de aplauze (mai mult sau mai puțin meritate) sau de certuri și nervozități. El știe să le evite, iar de va fi nevoie va fi tranșant și fără scrupule.

Alegem să fim pasageri, atunci când situația impune de a relaționa pentru o problemă de serviciu, doar pentru un fapt știut a fi temporar sau atunci când negocierea a fost acceptată și condițiile se știu încă din ipoteză. Nu despre aceste situații vorbesc. Creionez un profil al celor în care investești încredere, așteptări și suflet, ei îți sfredelesc ființa spunându-ți cu tărie că sunt fideli conceptului de prietenie, dar în momentul în care se deschide alt culoar, cu alte oportunități, te elimină chiar și din amintiri.

Există totuși un avantaj al întâlnirii cu EL: datorită scenelor pe care a jucat roluri care mai de care diversificate, a obținut o sumă de atitudini puternice de viață, iar dacă le vei identifica, să nu eziți să-l storci și să te contaminezi cu ele. Cu acestea vei rămâne…

Tu poți recunoaște un astfel de pasager? Ai învățat să-i citești culorile? Îi simți aroma trecerii umbroase? Dacă îl întâlniți, vă rog să-i spuneți că terminalul spre zborul sufletului meu s-a închis!

lectia-de-viatagoogle imagini

Durerea este inevitabilă, suferința este o opțiune


Nucleu de senzație puternică, dureroasă în trăire, care transcede ființa – dezamăgire!

Existența ei este dată de două brațe lungi articulate cu noduri de suspine, ce ar putea găsi echilibrul doar dacă prelungirea lor ajunge într-o îmbrățișare!

Primul braț este REGRETUL, acela care îți spune că ai fost neinspirat, că ai procedat greșit și că poate nu suferi de ajuns cât să dai proporție eșecului.

Al doilea braț este SPERANȚA, ideea că celui care ți-a greșit o să-i vină mintea la cap și va înțelege cum suferi tu, că lucrurile se vor rezolva cumva și totul va putea fi o reînnodare a începutului.

Între cele două există un scurt circuit dat de otrava emoțională, care te trimite într-o așteptare ridicolă de rezolvări și de miracole. Începi să te tângui și să te târgui, doar-doar vei găsi portițe de oportunități în suprimarea suferinței.

Dai timpului o atemporalitate, prelungindu-ți agonia într-o virusare de imagine. Frica îți invadează trupul, ființa, conștiința că nu vei mai găsi vreodată sublimul a ceea ce ai trăit!

Greșit! Ai resurse!

Mintea va avea capacitatea de a uita de măreția pe care o ai sub privirile amețite, va avea măiestria de a-ți dezvălui adevărata fațetă a relației pe care o credeai perfectă. Tot ea te învață că atunci când un răspuns nu-ți este oferit, înseamnă că atât este limita pe care trebuie să o accepți. Nu pune întrebări, nu aștepta răspunsuri…ia ca atare ceea ce ai primit. A vrea justificări e ca și cum ai avea nevoie de alte motive ca să ignori…realitatea!

Timpul dat răbdării va avea efecte balsamice pentru că te va ajuta să te împaci cu tine, să-ți revizuiești atitudinea și să elimini autoînvinovățirea. Îți va deschide alte porți, astfel încât va asigura postulatul: orice dezamăgire oricât de mare a fost, va trece.

Când?

Depinde de tine: mai devreme sau mai târziu. Ce alegi?

Dă brațelor îmbrățișare pentru a restabili echilibrul,

lasă lumina interioară să-ți primenească sufletul!

Durerea este inevitabilă, dar suferința este o opțiune!

femeie cu trandafirisursa foto: google imagini

Corpul îți aude gândurile


 – Să stăm de vorbă: TU și cu mine! Îmi transmiți semnale pe care nu le înțeleg la dimensiunea manifestării lor. Suntem nedespărțiți, suntem părți dintr-un întreg ce nu-și poate manifesta frânturi de existență fără implicarea celuilalt…

– Pe mine mă caracterizează intensitatea gândurilor și a sentimentelor. Energia abstractizării emoționale îmi este neobosită. Fac scenarii, emit ipoteze, dau verdicte și trăiesc într-o lume a fanteziei cuceririi fericirii. Sunt MINTEA și sunt implicată în susținerea la înălțime a multor mecanisme psihice: atenție, memorie, optimism etc.

– Eu, CORPUL, duc manifestările fizice ale acestei vieți abstracte, care trebuie să fie controlate și ghidate. Intensitatea trăirilor unui om, atunci când simte mult și mai ales contradictoriu, cere, cu strigăte aproape, să își găsească forma de expresie fizică.

MINTEA: E un adevăr pe care îl exprim ca atare: toată această muncă mentală, mai ales când concluziile și rezultatele nu sunt cele scontate – și inevitabil, nu vor fi întotdeauna –  creează tensiune: tensiunea așteptării, a fricii de eșec, a vinovăției, a responsabilității. Toate sunt procese abstracte aflate sub judecata unei morale nedeslușite care te face să fii o ființă incertă.

CORPUL: Eu îți aud gândurile…dă-mi o voce și vei simți cum activitatea fizică intensă îți va pune în ordine mecanismele biochimice din tine, îți va permite să îți defulezi tensiunea și haosul din tine, te va face să te simți viu.

MINTEA: Aș avea nevoie de o pauză, abstractul din mine trebuie exorcizat, pentru că intesitatea gândurilor îmi amplifică anxietatea și-mi dăruiește insomnii.

CORPUL: Calea nu este să scotocești întunericul din tine, lasă totul pe seama psihanalizei, care se va opri la constatări și explicații. Alege calea amplificării luminii, cu endorfinele unor atingeri fizice sau cu exprimări artistice liber consimțite. Aleargă, fă sport, cațără-te, dansează, pictează, puneți corpul să ardă focul din tine!

Controlul real al gândurilor începe cu disciplina și efortul biologicului. Spovedește-ți dorurile, regretele și speranțele în pași de dans, în dinamismul sportului, pe aleile parcurilor ce-ți așteaptă pașii.

Ganduri-pozitive-2

Sursa foto: internet

Mecanismele de apărare


Conflictele latente nerezolvate se exteriorizează adesea în maniere deformate, prin tablouri simptomatice caracteristice unor dezordini ale caracterului și conduitei – apatie și inerție, indecizie și inconsecvență, izolare etc. A trăi conflictele conștient, deși este dureros, poate fi un avantaj inestimabil, înfruntarea lor prin soluții raționale fiind aducătoare de libertate interioară și putere (Karen Horney, 1998)

Reacțiile de apărare constau în reevaluări ale realității obiective prin care situația problematică este resemnificată dintr-o perspectivă acceptabilă pentru subiect, menită să-l protejeze de consecințele destabilizatoare ale unui stres excesiv. Mecanismele de apărare sunt procese psihice inconștiente sau semiconștiente care protejează individul de anxietate, constituind mediatori ai reacției sale la conflictele emoționale și la factorii de stres interni sau externi (DSM -IV).

Reacții defensive:

anularea (retroactivă) – persoana rezolvă conflictul intern, frustrarea sau stresul prin negarea  sau corectarea în mod simbolic (mental) a unor atitudini, conduite, afirmații produse efectiv;

compensarea – persoana rezolvă conflictul intern, frustrarea sau stresul mascând o slăbiciune prin accentuarea altei trăsături sau înlocuind nesatisfacerea unei dorințe cu suprasatisfacerea alteia;

fantazarea – persoana rezolvă conflictul intern, frustrarea sau stresul prin realizarea dorințelor în plan imaginar;

identificarea – persoana rezolvă conflictul intern, frustrarea sau stresul amplificându-și sentimentul valorii proprii prin asimilarea cu o persoană sau cu o instituție de prestigiu;

introiecția – persoana rezolvă conflictul intern, frustrarea sau stresul prin încorporarea în structura EULUI a unor valori externe care contravin convingerilor sale, astfel încât acestea să fie resimțite ca fiindu-i proprii și nu impuse din afară;

izolarea afectului – persoana rezolvă conflictul intern, frustrarea sau stresul prin separarea ideilor de trăirile emoționale asociate lor și inhibarea celor din urmă. Ea rămâne conștientă de elementele cognitive ale situației, dar pierde contactul cu sentimentele negative produse de aceasta;

proiecția – persoana rezolvă conflictul intern, frustrarea sau stresul prin atribuirea în mod fals a propriilor dorințe, sentimente sau gânduri interzise, altora, sau prin punerea eronată a nereușitei sale pe seama altcuiva;

refularea – persoana rezolvă conflictul intern, frustrarea sau stresul interzicând reprezentărilor jenante sau insuportabile accesul în conștiință și dirijându-le spre inconștient;

regresia – persoana rezolvă conflictul intern, frustrarea sau stresul prin întoarcerea la conduite mai simple, care țin de un stadiu anterior al dezvoltării psihice;

repararea răului – persoana rezolvă conflictul intern, frustrarea sau stresul răscumpărând actele și dorințele imorale prin autopedepsire și suferință;

reprimarea – persoana rezolvă conflictul intern, frustrarea sau stresul prin îndepărtarea impulsurilor, ideilor, simțămintelor dureroase, inacceptabile sau periculoase din conștiință;

sublimarea – persoana rezolvă conflictul intern, frustrarea sau stresul satisfăcându-și dorințele frustrate prin activități substitutive;

supracomensarea – persoana rezolvă conflictul intern, frustrarea sau stresul obținând performanțe, prin eforturi deosebite, în direcțiile în care inițial era deficitară;

suprimarea – persoana rezolvă conflictul intern, frustrarea sau stresul evitând în mod intenționat să se gândească la o situație neplăcută sau la dorințele sale nerealizabile.

Pentru zona profundă de funcționare a psihismului au fost identificate și alte mecanisme față de cele teoretizate inițial: acuzarea refuzării ajutorului, agresiunea pasivă, anticiparea, devalorizarea, disocierea, idealizarea, refuzul realității, omnipotența, retragerea apatică, scindarea (ori0-ori), umorul.

În ansamblul lor, reacțiile adaptative de stres reduc conflictul prin stăpânirea pericolelor interne și externe sau, cel puțin, protejează temporar individul de anxietatea produsă de factorii agresivi.

Vă regăsiți?

Sursa: Stresul psihic – Tehnici de reglare  a conduitei și de prevenire a tulburărilor de adaptare,

autor:

Irina Tănăsescu, editura: Argument

Traumele


Stresul acut și stresul posttraumatic sunt stări patologice de răspuns la acțiunea unor factori de o agresiune extremă, care punând în pericol viața sau integritatea fizică și psihică a individului, au un caracter traumatic.

Traumele sunt trăiri emoționale violente care modifică în mod durabil, uneori definitiv, anumite aspecte ale personalității individului, astfel că în situațiile ce amintesc în vreun fel de evenimentul traumatic, acesta nu mai reacționează normal.

Dincolo de anumite nunațe cantitative și calitative, în principiu, simptomatologia stresului acut și a celui posttraumatic este aceiași, diferențele interesând mai ales durata manifestărilor. Acestea constau în următoarele reacții tipice:

retrăirea persistentă a evenimentului traumatic prin: amintiri intrusive (nedorite, nechemate) și recurente (care revin mereu); imagini, gânduri, iluzii, episoade de falshback, vise cu coșmaruri în care evenimentul este rejucat;

evitarea sistematică a stimulilor asociați cu trauma, persoana făcând eforturi deliberate pentru a evita gândurile, sentimentele, discuțiile despre cele întâmplate sau acțiunile, situațiile și persoanele care îi trezesc amintiri legate de ele;

diminuarea reactivității generale la lumea externă (paralizie psihică, anastezie emoțională) manifestată prin: scăderea drastică a interesului și participării la activități agreate anterior, reducerea considerabilă sau absența reactivității emoționale, de unde și trăirile de înstrăinare, detașare, depersonalizare sau sentimentul de viitor îngustat;

simptome persistente de excitație crescută traduse prin: anxietate, dificultăți de adormire, iritabilitate, reacții de tresărire exagerată;

sentimente de culpabilitate, ineficiență, descurajare și lipsă de speranță, senzații de pericol și amenințare permanentă, retragere socială, ostilitate etc.

Stresul acut și stresul posttraumatic pot surveni la orice grupă de vârstă, inclusiv în copilărie. Studiile arată că în majoritatea cazurilor simptomele apar de regulă în primele 3 luni după traumă, deși poate exista și o întârzire de luni și chiar ani până la manifestarea lor.

La copiii mici este greu de identificat un stres posttraumatic pentru că este dificil de apreciat gradul în care aceștia pot analiza și interpreta mental anumite situații. Retrăirea se exprimă mai curând prin joc repetitiv (de exemplu agresiunea suferită de el este aplicată, iar și iar jucăriilor), prin conduite atipice a căror stranietate evocă elemente ale situației traumatice, ca și prin coșmaruri frecvente. Aceste simptome, ca și stările de neliniște motorie sau iritabilitate, trebuie evaluate pe baza observațiilor părinților sau ale altor adulți.

Pe lângă reacțiile orientate asupra realității, în situațiile în care nu are soluții, individul face apel la anumite mecanisme psihice de apărare menite să gestioneze conflictul emoțional și să blocheze efectele distructive ale tensiunii psihice.

Despre reacțiile de apărare ce constau în reevaluări ale realității obiective o să vă vorbesc în articolul următor.

Sursa: Stresul psihic – Tehnici de reglare  a conduitei și de prevenire a tulburărilor de adaptare,

autor:

Irina Tănăsescu, editura: Argument