Fără îndoială


    Se întâmplă să întâlnești un om frumos și te așezi lângă el. E o chemare a naturii interioare, o forță de atracție ce-ți mijlocește o satisfacție.
Dacă are un glas frumos, îi tot pui întrebări ca să-i auzi melodia sunetelor armonioase. Te trezești sorbindu-i privirea atunci când frumusețea gesturilor calde îți luminează orizontul.

      Vrei să-l iei de mâna…pur si simplu. E acel om care nu se privește pe sine, ci te vede așa cum tu nu te-ai văzut niciodată poate. Te face să simți dincolo de aparențe. Și te lași dus de energia aceasta atât de primitoare, de flexibilă în momentele jucăușe și-ți deschizi orizonturi de umbreluțe-trăiri. Te arăți de după tulpinițele de flori ca într-un joc de ”Cucu-Bau!”, doar-doar îi vei devoala drăgălășenia din zâmbete…

       Aștepți puțin cât să te întrebi dacă frumusețea lui vine din prea plinul darnicei lui firi sau ceva din ceea ce ești îl stimulează spre fâlfâiri de aripi înmuiate în nectar de visare. E posibil să fie o complexitate dintr-un TOT ce însumează experiențe, dar nu-ți mai pasă! E prea bine că să nu rămâi și să te adapi cu sete, cu pofta ce o dă ispita mirării că ai găsit pe cineva în care te simți mai mult decât TU.

Și se întâmplă: te descoperi

un veritabil dependent

de omul frumos!

    Îi storci mult-prea blândețea, îi ceri ca un cerșetor născut să i se ofere din banalități materiale, tot ceea ce-ți lipsește din mult-prea comoda reliefare de sine. Îți lași respirația conectată la tubul său de oxigen, iar întrebările retorice se transformă în iluziile ce te încarcă cu speranță.

    Nu mai este de ajuns, vrei ca rețeaua de prelungiri sentimentale să se conecteze direct în impulsuri ce dau comenzi clare și precise pentru o stare euforică. Acum riști: nu te mai vezi pe tine, nu-l mai vezi nici măcar pe el, te lași influențat de farsa destinului cum că totul este scris să fie așa. Nu mai faci alegeri, îi dai șansa să fie liber lângă tine.

    E atât de bine să te înconjori de oameni calzi, cu soare în priviri și cu fluturi în degetele mângâietoare. Îmbrățișarea lor îți taie respirația pentru a o găsi mai apoi înlăuntrul tău, mult mai curând și mult mai bine cântată.

    Totuși…e o măsură, e un prag de maximă acceptare. De unde știi, cum să poți simți, cine să-ți garanteze această linie de demarcaj emoțional?! Cât de mult te poți apropia fără să sufoci prezența ce deja îți oferă atât de mult? Intuiția îți vorbește, dar o desconsideri când vălul dulcelui îți umezește buzele și ți le pecetluiește.

Azi, chiar azi, te-am auzit

pentru prima dată îndoindu-te:

imbratisare5jpg1

”Omul frumos are și el un alt om frumos?”

 

Anunțuri

Este râurire


Mă îmbrac într-o iubire imposibilă

Și-mi pun văpaia reciprocității ei

Ca un guler pe inima nudă.

                Sacrilegiu pentru zei!

 

Te lasă aparent inert în imposibilitatea

Gustului ce-n concret vrei să-l aduci

Și mâna caldă ți-o atinge

                  Când vrei cu slove să-l seduci.

 

Ai vrea să simți, ai vrea să dai, ai vrea și dans

În al valului ocean…de gânduri!

Brațe calde, brațe pline și șoptitele suspine

                          În primăveri de muguri.

 

Te lași purtat în idei de utopică chemare,

Dar nu-i rostul ei să lumineze anotimpic?

Un fir din imposibila iubire ce stelei inima îi desenează,

                        Te va distruge-n gesturi  de praf cubic…

 

Și bucăți din tine vor striga din cerul neatins

…de dor! Va pluti și va pieri în amăgitorul nor

C-a fost să fie, c-a fost real de incredibilă

              Acea incandescentă minune…

               Imposibilă!

 * Dedicație pentru toți cei care m-au încurajat să scriu, să revin, să respir… gânduri!

Flori-si-umbreSursa foto: google imagini

Dincolo de inspirație


Spuneți că s-a încheiat încă un an. O limită astrală impusă de o convenție ce determină un ÎNCEPUT să-și vadă orizontul și să se stingă în cel mai îndepărtat punct al său: într-un SFÂRȘIT.

Pot să adun în căușul palmelor zilele de amprente sufletești, zâmbetele uitate în ochii copiilor, mii de pași alergați prin foșnete de anotimpuri, celebrările, interferențele, proiectele, umbrele unor deziluzii, șuvițele mult prea arse-n soare, așteptările tăcute și multe, multe petale de maci. Din toate aș putea face acea construcție numită ”AN”. Va arăta nedefinit la început, apoi forma origami se transformă într-o incredibilă amintire geometrică pentru care contează detaliile. Proiecția sentimentelor deja trăite străpunge interioare ce lasă deschise căi de cunoaștere neconsumată încă.

Există o nevoie de finalitate, de gratificare imediată, iar țintele pe termen lung devin obositoare într-o cultură care celebrează viteza. Rezultatul este un produs al unei așteptări obişnuite şi scuzabile – că eliberarea condiției umane se poate face rapid şi uşor. Multitasking-ul facilitează conectarea la diversitatea fizică, relațională, emoțională și, de ce nu, de perspective. O realitate „fast-food”, care nu mai degustă clipele prin infinitatea lor posibilitate de creație.

Trăiesc într-o continuitate, nu neaparat liniară și nici între granițele unui timp segmentat apriori. Am nevoie de un anumit ”an” pe care să-l modelez atât cât îmi este necesar pentru fiecare sorbire a picăturii trăite. Imaginația are nevoie de un spațiu trasat de însăși emoția ce nu se poate simți deplină în clipele furate ale unui timp pe care îl împărțim din ce în ce mai mult disproporționat.

Anul meu nu s-a încheiat aici, se prelungește până în momentul în care fiecare vis proiectat își atinge maxima conștinetizare, iar părți din mine își găsesc versiunile libere de constrângere și de rețineri. Atunci voi putea recunoaște cu sinceritate fragilitatea și vulnerabilitatea desemnării trecutului ca fiind un sfârșit, iar prezentul ca fiind sâmburele resurselor interioare încă neprobate ce dau viitorul. Nu pot trasa mărginiri așa cum este convențional decis, ci dau liber unui trafic de imaginație și de proiectare dincolo de inspirație, iar acolo voi găsi… cea mai bună versiune a mea!

Am încheiat deja câțiva ani, cei ai unor proiecte deja arhivate și consider că și-au avut timpul lor, așa încât nimic nu va fi comparabil cu ADN-ul lor unic și orice încercare de revenire va fi un trailer nereușit. Îmi recunosc mândria de a finaliza anul generației pe care o voi lansa zborului în vară, cel ce cuprinde patru ani calendaristici, dar și multe fapte, gânduri, emoții, trăiri ce nici măcar aici nu au putut fi cuprinse, așa cum a fost proiectarea acestui blog. Vor fi și ani care abia se deschid orizontului firesc al devenirii sau al transformării și doar poveștile lor vor trasa formulele de început și de încheiere după cum personajele vor mai avea sau nu ceva de spus.

*

Începeți-vă anul când sunteți hotărâți să vă demolați Olimpul zeilor care pretind că vă cunosc, fără a avea vreo teamă că-l veți salva pe cel în care orice vis va fi posibil!

La mulți ani!

10888646_781935631877963_3421254861519869669_nSursa foto: facebook

Plecând de lângă tine, mă întorc la tine!


Îmi las ochii mari și cuminți să zburde spre suflețelul tău ce grădinărește așteptarea. Ca și atunci, nici acum nu-mi mai întreb cuvintele pe ce braț al tău ar fi bine să-și tatueze povești înmuiate în simțiri. Am înțeles tăcerile tale: sunt alergări prin labirintul acceptării de sine, iar uneori sunt fluturași cu aripi de întrebări tăcute ce-și lasă răspunsurile pe lacrimile vântului.

Am trimis diminețile să te caute, să-mi spună ce mai faci în lipsa mea și te-au găsit mereu în oglindiri de nopți jucăușe, ce pudrau esențe de culori în tușe expresive. Am știut că ești bine…erai încă un copil: zâmbeai la căzături, aplaudai la simplele glume ale vieții și desenai pe asfaltul amintirilor noastre șotronul de râsete nestăvilite. Totuși, știi…eu…existența mea…petale de maci presate într-un op!

Deschide mânuța! Nu o lăsa captivă în universul strâmt al mărginimii căușului degetelor-cupă! Acolo apar muguri în lente povești de viață. Destinul simțirii noastre își trăiește inflorescența într-o simbioză microscopică: celule ce dau o ”formă de conviețuire reciproc avantajoasă între două specii diferite de organisme”…deci, o conexiune!

 Nu-mi descrie pașii plutitori ca pe o fugă, așa cum nici eu nu-ți citesc vreun gest de alungare. Nu căuta sensul împlinirii în imediata răsuflare de gânduri. Privește dincolo de această dependență a obsesivului impuls de a ști totul!

Hai, nu plânge, suflețel de copilaș, nu te cert! Te înțeleg atunci când îmi simți lipsa, iar când nu voi fi lângă tine, tu să-mi trimiți gânduri duioase prin mesagerii ce călătoresc pe curcubeul ce ne leagă pe amândoi. Atunci voi ști că dragostea și-a  găsit în tine desăvârșire de sens în existența-i delirantă.

Plec de lângă tine pentru a lăsa un spațiu personal de căutare interioară…

pentru tine, pentru mine!
 
Emoțiile au nevoie de trăire pentru a-și construi temelii mentale solide…
și atunci se transformă în sentimente. Dă-le timp!
 
Și pentru toate acestea avem nevoie de restul lumii, de amestecul în mulțimea furibundă ce devorează superficialitatea lipsindu-ne de identitate, avem nevoie de acele experiențe în care ne lansăm frenetic ispitele date de curiozități toxice și avem nevoie să ni se amintească că de fapt, tot ceea ce vrem este să fugim de ea (de lumea aceasta) pentru a ne opri în îmbrățișarea plină de reîmprospătări ale iubirii.

Plecând de lângă tine, mă întorc la tine!

*

Blogului meu la ceas aniversar și vouă, cititorilor mei, care-mi existați dându-i conștiință!

 

Happy Anniversary!

You registered on WordPress.com 2 years ago!

Thanks for flying with us. Keep up the good blogging!

*

Ingrediente


Suntem făcuți din…așteptări!

Avem tot timpul câte o gară în buzunarul de la piept. Din când în când, o desfacem ca pe o carte tridimensională. Ne așezăm în sala de așteptare și privim mersul trenurilor. Macazul se află la inimioară și monitorizează emoțiile: unele vin vesele, altele pleacă triste.

La linia 1, o să gareze așteptarea reușitei, căci dacă nu vom înregistra un succes, ne vom considera neîmpliniți. La linia 2, o să vină o garnitură pentru așteptarea perechii ce-ți completează ființa, dându-i univers de întregire. Aceasta s-ar putea alimenta cu iluzia că noi nu trebuie să avem bilet… Există așteptarea confirmării, așteptarea aprecierii…așteptarea oricărei proiecții privind imaginea de sine.

Suntem făcuți din…amintiri!

La fiecare răsuflare a prezentului, se desprind din aburul realității și părticele de substanțe gazoase ale trecutului. Nu știu cum se face că acestea sunt în amestec continuu și lipsa lor parcă ne-ar duce către un vid. Oare, vom putea respira vreodată fără aerul a ceea ce a fost?!

Suntem făcuți din…cuvinte!

Mă privești în ochii mari și cuminți. Nu-i de ajuns! Vrei ca sunetele să se așeze în hora petalelor și să dea sens din nectarul dulce al gândurilor. Sunt unele cuvinte care dor, iar acestea sunt făcute din țurțuri de spini înmuiați în nepăsarea privind sufletul celuilalt. Mie îmi plac cuvintele ancoră, care mă opresc în locul unde întâlnesc oameni sinceri, îmi plac cuvintele brodate, pentru că ele dau moda emoțiilor bogate și-mi mai plac acele cuvinte care scot din mine părți frumoase de ornamente, care înfrumusețează și viața altora.

Suntem făcuți din…timp!

– Mami, mami, am prins o bulă făcută din secunde! Uite încă una făcută din minute! Aceasta mare are chiar și ore, și zâmbete, și amintiri, și…urme! Pot să le iau acasă? Se vor sparge?

– Sigur că poți să le iei cu tine, dragul meu, sunt chiar bulele timpului tău. Ele vor rezista dacă le dai valoare. De câte ori vei ține în palme un balonaș de timp, să faci ceva important pentru tine și atunci sigur o să reziste cât mai mult. Nu alerga însă după ele, vor pluti atât de sus că nu le vei prinde…lasă-le să se așeze singure în palma ta!

Suntem făcuți din…dor!

Ce treaba are viața cu imaginația, e un răspuns pe care numai dorul îl va aduce. Cele mai teribile lucruri ni se întâmplă însă în imaginație și nu în realitate.

Proiectăm…linii…trasee…unghiuri,

apoi aducem pe ”dacă”, ”poate”, ”probabil”…

și riscăm să nu mai simțim cu adevărat realitatea.

În loc să ne planificăm fobiile, drama, mai bine să ne așteptăm la minuni. Aceasta este adevărata conștientizare: suntem propria noastră profeție!

Suntem făcuți din mii de alte microcosmosuri, dar care este ingredientul care ne face să devenim un miracol al vieții…?!

Și din iubire s-a născut iubirea!