Cu sine


Te trezești într-un moment al vieții pulsând în aventura cunoașterii și ții între degetele răsfirate de uimire întrebări la care vrei deslușiri. Primești un semn. O carte ce ți-a fost hărăzită își deschide filele și te îndeamnă la un joc al descifrării sensului ascuns printre rânduri. Ce poate fi mai viu, mai trăibil, mai supus emoției decât acea căutare, acel joc al înțelegerii de sine, acea aventură a descoperirii rostului din alții și din tine?

Vrei ca lumina să străpungă întunericul (Tu ești o noapte, eu sunt o stea), dar cu fiecare răspuns se ridică noi întrebări și fiecare soluție generează noi probleme. Sporești astfel taina sinelui și deschizi căutări în propria conștiință.

Până unde? Până când?

„Lumea este ca un dialog al sinelui cu sinea, adică al unui cuget uman tot mai pătrunzător, cu o problemă neîncetat adâncită. Dacă însă, la limită, sinele și-ar da el lumea (altă natură, alte realități, unde sinea ar dispărea, ca în tot ce e de ”făcut”), atunci încă sinea proprie ar rămâne o problemă. Ce este într-adevăr în sinea unui sine care dezvăluie și deține astfel toate lumile?

În limba lui Eminescu și a lui Arghezi, gândurile acestea de natură ultimă se traduc simplu, printr-un joc de-a v-ați ascunselea:

– Am să te dezvălui, spune sinele.

– Am să mă ascund, răspunde sinea.

– Am să te găsesc în toate ascunzișurile, spune sinele.

– Caută-mă și mai departe, am să mă ascund în tine, răspunde sinea.”

Cuvânt împreună despre rostirea românească – Constantin Noica

Anunțuri

Este râurire


Mă îmbrac într-o iubire imposibilă

Și-mi pun văpaia reciprocității ei

Ca un guler pe inima nudă.

                Sacrilegiu pentru zei!

 

Te lasă aparent inert în imposibilitatea

Gustului ce-n concret vrei să-l aduci

Și mâna caldă ți-o atinge

                  Când vrei cu slove să-l seduci.

 

Ai vrea să simți, ai vrea să dai, ai vrea și dans

În al valului ocean…de gânduri!

Brațe calde, brațe pline și șoptitele suspine

                          În primăveri de muguri.

 

Te lași purtat în idei de utopică chemare,

Dar nu-i rostul ei să lumineze anotimpic?

Un fir din imposibila iubire ce stelei inima îi desenează,

                        Te va distruge-n gesturi  de praf cubic…

 

Și bucăți din tine vor striga din cerul neatins

…de dor! Va pluti și va pieri în amăgitorul nor

C-a fost să fie, c-a fost real de incredibilă

              Acea incandescentă minune…

               Imposibilă!

 * Dedicație pentru toți cei care m-au încurajat să scriu, să revin, să respir… gânduri!

Flori-si-umbreSursa foto: google imagini

Plecând de lângă tine, mă întorc la tine!


Îmi las ochii mari și cuminți să zburde spre suflețelul tău ce grădinărește așteptarea. Ca și atunci, nici acum nu-mi mai întreb cuvintele pe ce braț al tău ar fi bine să-și tatueze povești înmuiate în simțiri. Am înțeles tăcerile tale: sunt alergări prin labirintul acceptării de sine, iar uneori sunt fluturași cu aripi de întrebări tăcute ce-și lasă răspunsurile pe lacrimile vântului.

Am trimis diminețile să te caute, să-mi spună ce mai faci în lipsa mea și te-au găsit mereu în oglindiri de nopți jucăușe, ce pudrau esențe de culori în tușe expresive. Am știut că ești bine…erai încă un copil: zâmbeai la căzături, aplaudai la simplele glume ale vieții și desenai pe asfaltul amintirilor noastre șotronul de râsete nestăvilite. Totuși, știi…eu…existența mea…petale de maci presate într-un op!

Deschide mânuța! Nu o lăsa captivă în universul strâmt al mărginimii căușului degetelor-cupă! Acolo apar muguri în lente povești de viață. Destinul simțirii noastre își trăiește inflorescența într-o simbioză microscopică: celule ce dau o ”formă de conviețuire reciproc avantajoasă între două specii diferite de organisme”…deci, o conexiune!

 Nu-mi descrie pașii plutitori ca pe o fugă, așa cum nici eu nu-ți citesc vreun gest de alungare. Nu căuta sensul împlinirii în imediata răsuflare de gânduri. Privește dincolo de această dependență a obsesivului impuls de a ști totul!

Hai, nu plânge, suflețel de copilaș, nu te cert! Te înțeleg atunci când îmi simți lipsa, iar când nu voi fi lângă tine, tu să-mi trimiți gânduri duioase prin mesagerii ce călătoresc pe curcubeul ce ne leagă pe amândoi. Atunci voi ști că dragostea și-a  găsit în tine desăvârșire de sens în existența-i delirantă.

Plec de lângă tine pentru a lăsa un spațiu personal de căutare interioară…

pentru tine, pentru mine!
 
Emoțiile au nevoie de trăire pentru a-și construi temelii mentale solide…
și atunci se transformă în sentimente. Dă-le timp!
 
Și pentru toate acestea avem nevoie de restul lumii, de amestecul în mulțimea furibundă ce devorează superficialitatea lipsindu-ne de identitate, avem nevoie de acele experiențe în care ne lansăm frenetic ispitele date de curiozități toxice și avem nevoie să ni se amintească că de fapt, tot ceea ce vrem este să fugim de ea (de lumea aceasta) pentru a ne opri în îmbrățișarea plină de reîmprospătări ale iubirii.

Plecând de lângă tine, mă întorc la tine!

*

Blogului meu la ceas aniversar și vouă, cititorilor mei, care-mi existați dându-i conștiință!

 

Happy Anniversary!

You registered on WordPress.com 2 years ago!

Thanks for flying with us. Keep up the good blogging!

*

Ingrediente


Suntem făcuți din…așteptări!

Avem tot timpul câte o gară în buzunarul de la piept. Din când în când, o desfacem ca pe o carte tridimensională. Ne așezăm în sala de așteptare și privim mersul trenurilor. Macazul se află la inimioară și monitorizează emoțiile: unele vin vesele, altele pleacă triste.

La linia 1, o să gareze așteptarea reușitei, căci dacă nu vom înregistra un succes, ne vom considera neîmpliniți. La linia 2, o să vină o garnitură pentru așteptarea perechii ce-ți completează ființa, dându-i univers de întregire. Aceasta s-ar putea alimenta cu iluzia că noi nu trebuie să avem bilet… Există așteptarea confirmării, așteptarea aprecierii…așteptarea oricărei proiecții privind imaginea de sine.

Suntem făcuți din…amintiri!

La fiecare răsuflare a prezentului, se desprind din aburul realității și părticele de substanțe gazoase ale trecutului. Nu știu cum se face că acestea sunt în amestec continuu și lipsa lor parcă ne-ar duce către un vid. Oare, vom putea respira vreodată fără aerul a ceea ce a fost?!

Suntem făcuți din…cuvinte!

Mă privești în ochii mari și cuminți. Nu-i de ajuns! Vrei ca sunetele să se așeze în hora petalelor și să dea sens din nectarul dulce al gândurilor. Sunt unele cuvinte care dor, iar acestea sunt făcute din țurțuri de spini înmuiați în nepăsarea privind sufletul celuilalt. Mie îmi plac cuvintele ancoră, care mă opresc în locul unde întâlnesc oameni sinceri, îmi plac cuvintele brodate, pentru că ele dau moda emoțiilor bogate și-mi mai plac acele cuvinte care scot din mine părți frumoase de ornamente, care înfrumusețează și viața altora.

Suntem făcuți din…timp!

– Mami, mami, am prins o bulă făcută din secunde! Uite încă una făcută din minute! Aceasta mare are chiar și ore, și zâmbete, și amintiri, și…urme! Pot să le iau acasă? Se vor sparge?

– Sigur că poți să le iei cu tine, dragul meu, sunt chiar bulele timpului tău. Ele vor rezista dacă le dai valoare. De câte ori vei ține în palme un balonaș de timp, să faci ceva important pentru tine și atunci sigur o să reziste cât mai mult. Nu alerga însă după ele, vor pluti atât de sus că nu le vei prinde…lasă-le să se așeze singure în palma ta!

Suntem făcuți din…dor!

Ce treaba are viața cu imaginația, e un răspuns pe care numai dorul îl va aduce. Cele mai teribile lucruri ni se întâmplă însă în imaginație și nu în realitate.

Proiectăm…linii…trasee…unghiuri,

apoi aducem pe ”dacă”, ”poate”, ”probabil”…

și riscăm să nu mai simțim cu adevărat realitatea.

În loc să ne planificăm fobiile, drama, mai bine să ne așteptăm la minuni. Aceasta este adevărata conștientizare: suntem propria noastră profeție!

Suntem făcuți din mii de alte microcosmosuri, dar care este ingredientul care ne face să devenim un miracol al vieții…?!

Și din iubire s-a născut iubirea!

Dincolo de ziduri


A trecut foarte mult timp de când nu am mai părăsit turnul! Aș zice că m-am autoxilat.

Nu este o stare de confort prin neimplicare, nu privi lucrurile în acest mod, te rog! De partea ta, cea a lumii exterioare, pare că statutul meu se orientează după un scenariu al lipsei de curaj, dat de teama de a mă înfrunta cu toate provocările unui spațiu extins spre încercările trăirilor-esență.

Ce parte râvnești: cea în care te aflii dincolo de pereții turnului, care îți oferă curiozitate printr-o contemplare dată de însăși perspectiva pătrunderii unui spațiu închis, dar transparent, sau partea în care poți fi în miezul unei transformări ce urmează cursul unei introspecții ce-ți trimite sufletul spre o călătorie mereu alta, mereu suprinzătoare?!

Lasă-te cuprins de pereții ce-ți limitează teritoriul spre harta sufletului tău și vei simți toată încărcătura dată de întrebări, căutări, echilibrări, dar și de nevoia de apreciere sau de afectivitate. Să-mi spui atunci, ce este mai greu: să te exteriorizezi alături de o lume în care pașii tăi trebuie să se acorde ritmic pentru a păși cumva spre sensul curgerii sau să te lași complexității date de aerul ce se comprimă în așteptări, dar și în picăturile ce îți reflectă chipul, pasiunile, cicatricile sau neliniștile?!

Condensul ce se formează pe pereții reci de sticlă (singurul hotar cu lumea exterioară), amintește de aerul tău cald ca răspuns la respirația ce succede alergării printre gânduri și printre sentimente.

Ai spune că tu simți pământul, că stabilitatea îți este dată de transferul de existențe gravitaționale, cu centrul stabilit prin echilibrul realității palpabile, dar eu simt că nu acesta te ține în viață!

Indiferent de spațiul pe care ți-l alegi, fie un turn ce-ți dă puțină intimitate, fie un spațiu larg al posibilităților de experimentare, gândește-te la perspectiva dată de libertate:

– libertatea din universul vast, închis în propria-ți ființă, și libertatea constrânsă de impuneri ale lumii ce se fălește cu teritorii fără granițe, dar limitate de concepții pur declarative;

– libertatea de afară poate însemna lanțuri, libertatea din turn poate fi deschidere spre propriile alegeri, spre manifestări lipsite de șantaje emoționale sau relaționale.
Libertatea ca termen sau libertatea libertății ca stare și trăire?