Plecând de lângă tine, mă întorc la tine!


Îmi las ochii mari și cuminți să zburde spre suflețelul tău ce grădinărește așteptarea. Ca și atunci, nici acum nu-mi mai întreb cuvintele pe ce braț al tău ar fi bine să-și tatueze povești înmuiate în simțiri. Am înțeles tăcerile tale: sunt alergări prin labirintul acceptării de sine, iar uneori sunt fluturași cu aripi de întrebări tăcute ce-și lasă răspunsurile pe lacrimile vântului.

Am trimis diminețile să te caute, să-mi spună ce mai faci în lipsa mea și te-au găsit mereu în oglindiri de nopți jucăușe, ce pudrau esențe de culori în tușe expresive. Am știut că ești bine…erai încă un copil: zâmbeai la căzături, aplaudai la simplele glume ale vieții și desenai pe asfaltul amintirilor noastre șotronul de râsete nestăvilite. Totuși, știi…eu…existența mea…petale de maci presate într-un op!

Deschide mânuța! Nu o lăsa captivă în universul strâmt al mărginimii căușului degetelor-cupă! Acolo apar muguri în lente povești de viață. Destinul simțirii noastre își trăiește inflorescența într-o simbioză microscopică: celule ce dau o ”formă de conviețuire reciproc avantajoasă între două specii diferite de organisme”…deci, o conexiune!

 Nu-mi descrie pașii plutitori ca pe o fugă, așa cum nici eu nu-ți citesc vreun gest de alungare. Nu căuta sensul împlinirii în imediata răsuflare de gânduri. Privește dincolo de această dependență a obsesivului impuls de a ști totul!

Hai, nu plânge, suflețel de copilaș, nu te cert! Te înțeleg atunci când îmi simți lipsa, iar când nu voi fi lângă tine, tu să-mi trimiți gânduri duioase prin mesagerii ce călătoresc pe curcubeul ce ne leagă pe amândoi. Atunci voi ști că dragostea și-a  găsit în tine desăvârșire de sens în existența-i delirantă.

Plec de lângă tine pentru a lăsa un spațiu personal de căutare interioară…

pentru tine, pentru mine!
 
Emoțiile au nevoie de trăire pentru a-și construi temelii mentale solide…
și atunci se transformă în sentimente. Dă-le timp!
 
Și pentru toate acestea avem nevoie de restul lumii, de amestecul în mulțimea furibundă ce devorează superficialitatea lipsindu-ne de identitate, avem nevoie de acele experiențe în care ne lansăm frenetic ispitele date de curiozități toxice și avem nevoie să ni se amintească că de fapt, tot ceea ce vrem este să fugim de ea (de lumea aceasta) pentru a ne opri în îmbrățișarea plină de reîmprospătări ale iubirii.

Plecând de lângă tine, mă întorc la tine!

*

Blogului meu la ceas aniversar și vouă, cititorilor mei, care-mi existați dându-i conștiință!

 

Happy Anniversary!

You registered on WordPress.com 2 years ago!

Thanks for flying with us. Keep up the good blogging!

*

Anunțuri

Ingrediente


Suntem făcuți din…așteptări!

Avem tot timpul câte o gară în buzunarul de la piept. Din când în când, o desfacem ca pe o carte tridimensională. Ne așezăm în sala de așteptare și privim mersul trenurilor. Macazul se află la inimioară și monitorizează emoțiile: unele vin vesele, altele pleacă triste.

La linia 1, o să gareze așteptarea reușitei, căci dacă nu vom înregistra un succes, ne vom considera neîmpliniți. La linia 2, o să vină o garnitură pentru așteptarea perechii ce-ți completează ființa, dându-i univers de întregire. Aceasta s-ar putea alimenta cu iluzia că noi nu trebuie să avem bilet… Există așteptarea confirmării, așteptarea aprecierii…așteptarea oricărei proiecții privind imaginea de sine.

Suntem făcuți din…amintiri!

La fiecare răsuflare a prezentului, se desprind din aburul realității și părticele de substanțe gazoase ale trecutului. Nu știu cum se face că acestea sunt în amestec continuu și lipsa lor parcă ne-ar duce către un vid. Oare, vom putea respira vreodată fără aerul a ceea ce a fost?!

Suntem făcuți din…cuvinte!

Mă privești în ochii mari și cuminți. Nu-i de ajuns! Vrei ca sunetele să se așeze în hora petalelor și să dea sens din nectarul dulce al gândurilor. Sunt unele cuvinte care dor, iar acestea sunt făcute din țurțuri de spini înmuiați în nepăsarea privind sufletul celuilalt. Mie îmi plac cuvintele ancoră, care mă opresc în locul unde întâlnesc oameni sinceri, îmi plac cuvintele brodate, pentru că ele dau moda emoțiilor bogate și-mi mai plac acele cuvinte care scot din mine părți frumoase de ornamente, care înfrumusețează și viața altora.

Suntem făcuți din…timp!

– Mami, mami, am prins o bulă făcută din secunde! Uite încă una făcută din minute! Aceasta mare are chiar și ore, și zâmbete, și amintiri, și…urme! Pot să le iau acasă? Se vor sparge?

– Sigur că poți să le iei cu tine, dragul meu, sunt chiar bulele timpului tău. Ele vor rezista dacă le dai valoare. De câte ori vei ține în palme un balonaș de timp, să faci ceva important pentru tine și atunci sigur o să reziste cât mai mult. Nu alerga însă după ele, vor pluti atât de sus că nu le vei prinde…lasă-le să se așeze singure în palma ta!

Suntem făcuți din…dor!

Ce treaba are viața cu imaginația, e un răspuns pe care numai dorul îl va aduce. Cele mai teribile lucruri ni se întâmplă însă în imaginație și nu în realitate.

Proiectăm…linii…trasee…unghiuri,

apoi aducem pe ”dacă”, ”poate”, ”probabil”…

și riscăm să nu mai simțim cu adevărat realitatea.

În loc să ne planificăm fobiile, drama, mai bine să ne așteptăm la minuni. Aceasta este adevărata conștientizare: suntem propria noastră profeție!

Suntem făcuți din mii de alte microcosmosuri, dar care este ingredientul care ne face să devenim un miracol al vieții…?!

Și din iubire s-a născut iubirea!

Dincolo de ziduri


A trecut foarte mult timp de când nu am mai părăsit turnul! Aș zice că m-am autoxilat.

Nu este o stare de confort prin neimplicare, nu privi lucrurile în acest mod, te rog! De partea ta, cea a lumii exterioare, pare că statutul meu se orientează după un scenariu al lipsei de curaj, dat de teama de a mă înfrunta cu toate provocările unui spațiu extins spre încercările trăirilor-esență.

Ce parte râvnești: cea în care te aflii dincolo de pereții turnului, care îți oferă curiozitate printr-o contemplare dată de însăși perspectiva pătrunderii unui spațiu închis, dar transparent, sau partea în care poți fi în miezul unei transformări ce urmează cursul unei introspecții ce-ți trimite sufletul spre o călătorie mereu alta, mereu suprinzătoare?!

Lasă-te cuprins de pereții ce-ți limitează teritoriul spre harta sufletului tău și vei simți toată încărcătura dată de întrebări, căutări, echilibrări, dar și de nevoia de apreciere sau de afectivitate. Să-mi spui atunci, ce este mai greu: să te exteriorizezi alături de o lume în care pașii tăi trebuie să se acorde ritmic pentru a păși cumva spre sensul curgerii sau să te lași complexității date de aerul ce se comprimă în așteptări, dar și în picăturile ce îți reflectă chipul, pasiunile, cicatricile sau neliniștile?!

Condensul ce se formează pe pereții reci de sticlă (singurul hotar cu lumea exterioară), amintește de aerul tău cald ca răspuns la respirația ce succede alergării printre gânduri și printre sentimente.

Ai spune că tu simți pământul, că stabilitatea îți este dată de transferul de existențe gravitaționale, cu centrul stabilit prin echilibrul realității palpabile, dar eu simt că nu acesta te ține în viață!

Indiferent de spațiul pe care ți-l alegi, fie un turn ce-ți dă puțină intimitate, fie un spațiu larg al posibilităților de experimentare, gândește-te la perspectiva dată de libertate:

– libertatea din universul vast, închis în propria-ți ființă, și libertatea constrânsă de impuneri ale lumii ce se fălește cu teritorii fără granițe, dar limitate de concepții pur declarative;

– libertatea de afară poate însemna lanțuri, libertatea din turn poate fi deschidere spre propriile alegeri, spre manifestări lipsite de șantaje emoționale sau relaționale.
Libertatea ca termen sau libertatea libertății ca stare și trăire?

Ești tu!


Ești spațiul dintre două brațe mereu deschise în așteptarea cuprinderii!

Ai darul iubirii pure, împlântată până în străfunduri din sinceritatea dăruirii ei. Zâmbetul tău mă înseninează, iar când te văd așa fragil mă înduioșez toată. Pentru tine, viața e culoare, e descoperire și o traversezi în pași țopăiți de dans și cânt. Mă ispitești deseori să mă așez lângă tine pentru a savura clipele cărora tu le dai aripi.

Ești surpinzător de creativ, matur în fantazia cu care potrivești momentele vesele sau triste, ești minunat când îți depășești limite pe care alții le cred trasate de destin. Ești inspirație și sensul devenirii ca persoană în continuă transformare.

Ești candoare,

ești zâmbet,

ești sens și bucurie,

viața însăși!

Ești tu, copile!

1 IUNIE 2014

Să fie inocență și zbor în sufletele voastre, iar copilăria să vă fie fericită!

La mulți ani pentru copiii-flori, pentru copiii din voi, pentru copiii ce vreți să deveniți!

*

Excursia : București-Brașov (o să revin cu amănunte!)

20140529_084354

Și o floare pentru voi, din colecția proprie

20140527_102427

Quilling și emoție


Nu se pot uita momentele în care mânuțele stângace de copil abia venit la școală, își lasă toată încrederea în palma unui învățător ce-l conduce spre liniuțe, bastonașe, primele litere! Se spune că aceasta este profesia lui, dar felul în care mai picură și suflet, dă toată dimensiunea a ceea ce se leagă între un elev și profesorul său.

Să-ți vezi învățăcelul dispus să creeze pentru tine, este o satisfacție ce umple toate nefericitele momente ce mai știrbesc demnitatea unui cadru didactic.

Maria B., ajutată de mama sa, mi-a oferit o parte din suflețelul ei, redat prin tehnica quilling: a pus flori (cu gândul la macii mei dragi), spice de grâu, gărgărițe, fluturaș, albinuță și…multă răbdare, talent, pricepere, picurate cu dulcele glas interior al sentimentelor vii!

Plecăciune, minunate creatoare, vă mulțumesc cu mare încântare!

*

Transmit ”La mulți ani!” tuturor celor care își serbează astăzi ziua onomastică cu prilejul Sfintei sărbători ”Constantin și Elena!”

20140520_214143 20140520_214153 20140520_214201 20140520_214039