Fără îndoială


    Se întâmplă să întâlnești un om frumos și te așezi lângă el. E o chemare a naturii interioare, o forță de atracție ce-ți mijlocește o satisfacție.
Dacă are un glas frumos, îi tot pui întrebări ca să-i auzi melodia sunetelor armonioase. Te trezești sorbindu-i privirea atunci când frumusețea gesturilor calde îți luminează orizontul.

      Vrei să-l iei de mâna…pur si simplu. E acel om care nu se privește pe sine, ci te vede așa cum tu nu te-ai văzut niciodată poate. Te face să simți dincolo de aparențe. Și te lași dus de energia aceasta atât de primitoare, de flexibilă în momentele jucăușe și-ți deschizi orizonturi de umbreluțe-trăiri. Te arăți de după tulpinițele de flori ca într-un joc de ”Cucu-Bau!”, doar-doar îi vei devoala drăgălășenia din zâmbete…

       Aștepți puțin cât să te întrebi dacă frumusețea lui vine din prea plinul darnicei lui firi sau ceva din ceea ce ești îl stimulează spre fâlfâiri de aripi înmuiate în nectar de visare. E posibil să fie o complexitate dintr-un TOT ce însumează experiențe, dar nu-ți mai pasă! E prea bine că să nu rămâi și să te adapi cu sete, cu pofta ce o dă ispita mirării că ai găsit pe cineva în care te simți mai mult decât TU.

Și se întâmplă: te descoperi

un veritabil dependent

de omul frumos!

    Îi storci mult-prea blândețea, îi ceri ca un cerșetor născut să i se ofere din banalități materiale, tot ceea ce-ți lipsește din mult-prea comoda reliefare de sine. Îți lași respirația conectată la tubul său de oxigen, iar întrebările retorice se transformă în iluziile ce te încarcă cu speranță.

    Nu mai este de ajuns, vrei ca rețeaua de prelungiri sentimentale să se conecteze direct în impulsuri ce dau comenzi clare și precise pentru o stare euforică. Acum riști: nu te mai vezi pe tine, nu-l mai vezi nici măcar pe el, te lași influențat de farsa destinului cum că totul este scris să fie așa. Nu mai faci alegeri, îi dai șansa să fie liber lângă tine.

    E atât de bine să te înconjori de oameni calzi, cu soare în priviri și cu fluturi în degetele mângâietoare. Îmbrățișarea lor îți taie respirația pentru a o găsi mai apoi înlăuntrul tău, mult mai curând și mult mai bine cântată.

    Totuși…e o măsură, e un prag de maximă acceptare. De unde știi, cum să poți simți, cine să-ți garanteze această linie de demarcaj emoțional?! Cât de mult te poți apropia fără să sufoci prezența ce deja îți oferă atât de mult? Intuiția îți vorbește, dar o desconsideri când vălul dulcelui îți umezește buzele și ți le pecetluiește.

Azi, chiar azi, te-am auzit

pentru prima dată îndoindu-te:

imbratisare5jpg1

”Omul frumos are și el un alt om frumos?”

 

Anunțuri