Fără îndoială


    Se întâmplă să întâlnești un om frumos și te așezi lângă el. E o chemare a naturii interioare, o forță de atracție ce-ți mijlocește o satisfacție.
Dacă are un glas frumos, îi tot pui întrebări ca să-i auzi melodia sunetelor armonioase. Te trezești sorbindu-i privirea atunci când frumusețea gesturilor calde îți luminează orizontul.

      Vrei să-l iei de mâna…pur si simplu. E acel om care nu se privește pe sine, ci te vede așa cum tu nu te-ai văzut niciodată poate. Te face să simți dincolo de aparențe. Și te lași dus de energia aceasta atât de primitoare, de flexibilă în momentele jucăușe și-ți deschizi orizonturi de umbreluțe-trăiri. Te arăți de după tulpinițele de flori ca într-un joc de ”Cucu-Bau!”, doar-doar îi vei devoala drăgălășenia din zâmbete…

       Aștepți puțin cât să te întrebi dacă frumusețea lui vine din prea plinul darnicei lui firi sau ceva din ceea ce ești îl stimulează spre fâlfâiri de aripi înmuiate în nectar de visare. E posibil să fie o complexitate dintr-un TOT ce însumează experiențe, dar nu-ți mai pasă! E prea bine că să nu rămâi și să te adapi cu sete, cu pofta ce o dă ispita mirării că ai găsit pe cineva în care te simți mai mult decât TU.

Și se întâmplă: te descoperi

un veritabil dependent

de omul frumos!

    Îi storci mult-prea blândețea, îi ceri ca un cerșetor născut să i se ofere din banalități materiale, tot ceea ce-ți lipsește din mult-prea comoda reliefare de sine. Îți lași respirația conectată la tubul său de oxigen, iar întrebările retorice se transformă în iluziile ce te încarcă cu speranță.

    Nu mai este de ajuns, vrei ca rețeaua de prelungiri sentimentale să se conecteze direct în impulsuri ce dau comenzi clare și precise pentru o stare euforică. Acum riști: nu te mai vezi pe tine, nu-l mai vezi nici măcar pe el, te lași influențat de farsa destinului cum că totul este scris să fie așa. Nu mai faci alegeri, îi dai șansa să fie liber lângă tine.

    E atât de bine să te înconjori de oameni calzi, cu soare în priviri și cu fluturi în degetele mângâietoare. Îmbrățișarea lor îți taie respirația pentru a o găsi mai apoi înlăuntrul tău, mult mai curând și mult mai bine cântată.

    Totuși…e o măsură, e un prag de maximă acceptare. De unde știi, cum să poți simți, cine să-ți garanteze această linie de demarcaj emoțional?! Cât de mult te poți apropia fără să sufoci prezența ce deja îți oferă atât de mult? Intuiția îți vorbește, dar o desconsideri când vălul dulcelui îți umezește buzele și ți le pecetluiește.

Azi, chiar azi, te-am auzit

pentru prima dată îndoindu-te:

imbratisare5jpg1

”Omul frumos are și el un alt om frumos?”

 

„Copiii mei”: Cristian Covalciuc ( Doctorul îmbrăţişărilor )


” – Sunteţi supărată, doamna Edu?”

Gândurile îmi sunt readuse la o stare de trezire şi privirea mi se opreşte asupra unui băieţel de nouă ani din Orăşelul D. Cum a reuşit el să-mi descifreze starea?! Mi se pare o schimbare de roluri, pentru că EU sunt cea care trebuie să cunoască copiii, EU trebuie să le vin în întâmpinarea nevoilor, Eu trebuie să le identific neliniştile şi să-i ajut să comunice şi să se echilibreze.

 Să te întrebe acest lucru un copil de nouă ani e ca şi cum o vitetate mică, dar completă în ale simţirilor profunde, ţi se cuibăreşte în suflet, îşi aşază stetoscopul, îţi ascultă zgomotele interioare şi-ţi prescrie direct tratamenul, fără anamneză, fară diagnostic.

*

Mânuţe moi, dar cuprinzătoare, gest gingaş, dar ferm, îmbrăţişare dăruită de Cristian cu toată sinceritatea unei persoane care nu aşteaptă nimic în schimb şi îţi oferă doar medicamentul miraculos.

Îl cunosc pe acest doctor al îmbrăţişărilor de pe vremea când îl aveam sub ocrotire şi pe fratele său, un băiat de o eleganţă şi de o seriozitate cum întâlneşti doar în cazuri de excepţie. Mezinul a avut de înfruntat umbra atât de apreciată a marelui înaintaş. Acum, pot spune că a crescut un vlăstar la fel de special, dar cu o individualitate care îi valorizează personalitatea.

Trubadur al sentimentelor, Cristian bucură populaţia oraşului cu ritmuri optimiste, prieteneşti, dar şi cu jocul actoricesc, care dă expresivitate oricărei lecturi sau oricărui rol interpretat de el. Mărturie ar fi serbările şcolare şi participarea (alături de alţi colegi din clasă), la spectacolul Harap-Alb, jucat cu ocazia încheierii cursurilor de teatru organizat în cadrul Proiectului Pepiniera de talente.

Zilele oraşului sunt în sărbătoare atunci când trece pe la catedra primăriei şi lasă argumentele scrise pentru preocupările de la cabinetul său: Gazeta Matematică, culegeri şi caiete pentru activităţile suplimentare la limba română şi la matematică. De fiecare dată impresionează prin  amploarea şi corectitudinea celor lucrate.

Aşa cum îl vedem prezent în viaţa oraşului, distins şi gentil, în aceeaşi măsură se defineşte în postura de cercetaş al vieţii sub lupă. Realizează portofolii care vorbesc prin imagini şi prin conţinut despre lumea animalelor, dar chiar şi a poveştilor sau a istoriei neamului.

Pinocchio – Curriculum vitae

Copiii oferă lecţia de patriotism sincer

Mărţişoare hand made by Cristi

Călător în lumea animalelor, Cristian

Amintiri din vacanţa de iarnă

Braţele mele îmi şoptesc o dorinţă ce se lasă traversată de fiorul unui gest pe cât de firesc, pe atât de încărcat de sensuri: te îmbrăţişez, Cristi, la rândul meu şi te strâng la piept cu duioşie şi recunoştinţă! Fii doctorul de sentimente, cu ţinuta ta impecabilă şi cu replicile unei gândiri ascuţite (cum se întâmplă pe la ore), fii avocatul celor buni şi drepţi ( aşa cum ne-ai dovedit-o) şi viaţa îţi va oferi căi deschise pentru a fi rege ( aşa cum ai exprimat în filmuleţul de la premiere)!

Florile – fidelități poleite cu sincerități


Dragostea- concept stratificat, dezbătut, trăit, mințit, alintat, adus ca motiv de zboruri săgetate sau de planări euforice. Ne înalță, ne coboară…dar când devine statornicie?! Știu: când se metamorfozează în durere, căci atunci este dureros de sinceră sau când este în extaz, pentru că atunci este divină! Dacă îți vei așeza balerinii vieții pe sârma dintre ele, vei cunoaște echilibrul. Adevărata dragoste va pendula, dar nu va cădea căci ea va privi mereu azurul și va ignora hăul. Până la urmă se va transforma, dar niciodată la fel!

*

Verdict: cea mai sinceră dragoste este aceea a unui copil!

Ei, copiii, aduc cu fețișoarele lor vesele toată cuprinderea inocenței fără a aștepta dovezi. Îți întorc tristețile ca pe niște file, cu degetele lor fine și te îndeamnă să vezi frumusețea vieții, așa cum doar ei știu să o descopere. Îmbrățișările lor nu sunt alterate de gânduri egoiste, iar gesturile de afecțiune sunt transfer de energie pură.

Ce ar putea să rămână după curgerea generațiilor? O veșnică tinerețe marcată în riduri adânci, o veșnică recunoștință ce se va topi pe genele lăsate ale anilor și un suflet –  rețea de vieți inocente. Când dezamăgirile mă usucă încetul cu încetul, când îmi este mai greu, germinez în muguri de flori – fidelități poleite cu sincerități, primind buchetele lor nemuritoare. Doar în brațele copiilor de flori îmi regăsesc interiorul lipit, după ce crăpături de ipocrizii îmi năucesc sinceritatea sentimentelor. Mă las îmbrățișării voastre, copii vlăstari!

IMG_0114 IMG_0119 IMG_0125 IMG_0138 IMG_0112 IMG_0113

IMG_0149 IMG_0143 IMG_0148

Așa a fost începutul, zâmbitor în armură de speranță!

Acum se apropie un alt final! Vă aștept să-mi fiți alături pe 16 iunie 2013, ora 10:10, la Mall Vitan, în sala de cinema, pentru serbarea de premiere a micuților care și-au desăvârșit încă un inel în copacul vieții lor!