Modele de teste pentru Evaluarea Națională


Dragii mei,

Vă pot anunța că au fost scoase de la tipar auxiliarele cu modele de teste pentru EVALUAREA NAȚIONALĂ – clasele  a II-a, a IV-a, a VI-a, a VIII-a.

Din colectivul de autori pentru cartea de clasa a IV-a, fac parte și eu.

Mulțumesc EDITURII GABRIEL și colegelor cu care am colaborat minunat, pentru ca aceste auxiliare să apară în timp util și la o calitate deosebită.

Sper să vă fie de folos atât pentru testarea ce va avea loc anul acesta, dar și pentru o pregătire suplimentară individuală!

coperta4coperta2coperta3

Anunțuri

„Copiii mei”: Radu Turneanu (Arborele Mamut)


Ne aflăm la liziera pădurilor ce mărginesc tărâmul Orăşelului D, unde orice vis poate deveni realitate. Aici, copiii – fidelităţi poleite cu sincerităţi – îşi transferă fiinţa în creaţii ce le definesc personalităţile.

Uneori avem nevoie de un vârf, unul în care să te aflii pentru a cuprinde toată perspectiva realului, dar şi a proiecţiei oferite de mintea ta. Haideţi să urcăm în Sequoia, o creaţie măreaţă a naturii, pe care îl identificăm ca fiind copacul unei dualităţi complementare: pe cât de impunător este ca statură, pe atât este de ataşat trăsăturilor de fineţe şi de blândeţe. Aţi văzut vreodată un sequoia cântând la chitară?!

*

Vorbim despre el, Arborele Mamut – Radu Turneanu. Ne invită să-l atingem, să-l parcurgem ca pe un drum ascendent al scoarţei tinere, care îşi îndrumă seva spre permanentă cunoaştere.

Să fii acolo, sus, în vârful celui mai înalt copac, este un act de curaj! În primul rând trebuie să vrei, să ai motivaţie, iar cea mai stăruitoare mobilizare este cea interioară.  Trebuie să înfrunţi urcuşul drumului luptând cu propria neîncredere. Radu a reuşit! A venit mai târziu în orăşelul nostru, cu toate că seminţele lui fuseseră plantate demult în pământul lui „D” şi a fost îndrăgit imediat, fiind ales de colegi ca „şef al clasei”.

În al doilea rând, odată ce vrei să fii la înălţime trebuie să accepţi că vei întâlni obstacole nebănuite şi trebuie să dai dovadă de maturitate pentru înfruntarea lor. Pentru Radu, adaptarea la mediul unei clase ambiţioase nu a constituit un efort, dar asta pentru că a muncit enorm! Ramurile lui au trecut prin încercările concursurilor, frunzele şi-au lăsat nervurile în zecile de pagini lucrate din culegeri, rădăcinile şi-au consolidat perseverenţa zi de zi printr-o pregătire exemplară pentru lecţiile şcolare şi, sper, şi pentru cele ale vieţii.

În al treilea rând, după munca asiduă, atunci când idealul ţi se transpune în reuşită, important este să stii să faci faţă beţiei împlinirii. Radu a ajuns sus şi poate să o facă în continuare, cel puţin la fel de mult. A fost reprezentantul clasei (alături de alţi câţiva colegi) la etapele naţionale ale concursurilor de limba română şi de matematică, unde a avut rezultate minunate. Nu lipsit de importanţă este şi procesul de fotosinteză a clorofilei picurate pe testele de la toate disciplinele şcolare, prin care s-a eliberat oxigen sub formă de calificative de „Foarte Bine”, la care se adăugau felicitările pentru  imaculata rezolvare a problemelor sau acurateţea gândirii.

„Arborele Mamut” al clasei noastre, Radu, ne priveşte „de sus” cu modestie şi pe cât de înalt este în plan fizic, pe atât de măreţ este interior prin sesibilitate, prietenie, talent artistic. Este un sequoia care cântă la chitară, recită încântător şi relaţionează cu copiii ca un foşnet blând. Un singur lucru îi trădează vârsta încă fragedă în ascensiunea unui înalt ce se vrea şi mai sus: este lipit de mama lui, pe care o divinizează. Sunt convinsă că-i va putea demonstra independenţa şi maturitatea în acceptarea responsabilităţii atunci când va alerga după norii plini de ambiţii!

Amintiri din vacanţa de iarnă

Din dragoste pentru animale

La braţ cu Messi

Dragul meu Radu, mă încântă înălţimea la care ne-ai adus şi-ţi spun cu toată deschiderea: „Sunt mândră de tine!” şi concluzionez: „Eşti măreţ, cavalere al Ordinului Arborilor Mamut!”

Aţi încăput cu privirea tot peisajul? Cred că nu…Nu aţi văzut „Copacul cu capul in jos”! Să vă povestesc…

„Copiii mei”: Cristian Covalciuc ( Doctorul îmbrăţişărilor )


” – Sunteţi supărată, doamna Edu?”

Gândurile îmi sunt readuse la o stare de trezire şi privirea mi se opreşte asupra unui băieţel de nouă ani din Orăşelul D. Cum a reuşit el să-mi descifreze starea?! Mi se pare o schimbare de roluri, pentru că EU sunt cea care trebuie să cunoască copiii, EU trebuie să le vin în întâmpinarea nevoilor, Eu trebuie să le identific neliniştile şi să-i ajut să comunice şi să se echilibreze.

 Să te întrebe acest lucru un copil de nouă ani e ca şi cum o vitetate mică, dar completă în ale simţirilor profunde, ţi se cuibăreşte în suflet, îşi aşază stetoscopul, îţi ascultă zgomotele interioare şi-ţi prescrie direct tratamenul, fără anamneză, fară diagnostic.

*

Mânuţe moi, dar cuprinzătoare, gest gingaş, dar ferm, îmbrăţişare dăruită de Cristian cu toată sinceritatea unei persoane care nu aşteaptă nimic în schimb şi îţi oferă doar medicamentul miraculos.

Îl cunosc pe acest doctor al îmbrăţişărilor de pe vremea când îl aveam sub ocrotire şi pe fratele său, un băiat de o eleganţă şi de o seriozitate cum întâlneşti doar în cazuri de excepţie. Mezinul a avut de înfruntat umbra atât de apreciată a marelui înaintaş. Acum, pot spune că a crescut un vlăstar la fel de special, dar cu o individualitate care îi valorizează personalitatea.

Trubadur al sentimentelor, Cristian bucură populaţia oraşului cu ritmuri optimiste, prieteneşti, dar şi cu jocul actoricesc, care dă expresivitate oricărei lecturi sau oricărui rol interpretat de el. Mărturie ar fi serbările şcolare şi participarea (alături de alţi colegi din clasă), la spectacolul Harap-Alb, jucat cu ocazia încheierii cursurilor de teatru organizat în cadrul Proiectului Pepiniera de talente.

Zilele oraşului sunt în sărbătoare atunci când trece pe la catedra primăriei şi lasă argumentele scrise pentru preocupările de la cabinetul său: Gazeta Matematică, culegeri şi caiete pentru activităţile suplimentare la limba română şi la matematică. De fiecare dată impresionează prin  amploarea şi corectitudinea celor lucrate.

Aşa cum îl vedem prezent în viaţa oraşului, distins şi gentil, în aceeaşi măsură se defineşte în postura de cercetaş al vieţii sub lupă. Realizează portofolii care vorbesc prin imagini şi prin conţinut despre lumea animalelor, dar chiar şi a poveştilor sau a istoriei neamului.

Pinocchio – Curriculum vitae

Copiii oferă lecţia de patriotism sincer

Mărţişoare hand made by Cristi

Călător în lumea animalelor, Cristian

Amintiri din vacanţa de iarnă

Braţele mele îmi şoptesc o dorinţă ce se lasă traversată de fiorul unui gest pe cât de firesc, pe atât de încărcat de sensuri: te îmbrăţişez, Cristi, la rândul meu şi te strâng la piept cu duioşie şi recunoştinţă! Fii doctorul de sentimente, cu ţinuta ta impecabilă şi cu replicile unei gândiri ascuţite (cum se întâmplă pe la ore), fii avocatul celor buni şi drepţi ( aşa cum ne-ai dovedit-o) şi viaţa îţi va oferi căi deschise pentru a fi rege ( aşa cum ai exprimat în filmuleţul de la premiere)!

Premiere LuminaMath


DSCN0922Răzbind printr-un viscol pe care nu-l gustasem în această iarnă, am petrecut sâmbătă o oră de satisfacţie la înălţimea unei premieri binemeritate, alături de un băiat special! Când am primit invitaţia lui, cu toate că formal o aveam şi de la organizatori, am simţit savoarea unui respect, care pe cât este de aclamat la nivel declarativ, pe atât este de rănit în faptele de zi cu zi.

Pentru mine, un cadru didactic iubitor de profesie, a avut o conotaţie personală gestul lui David Dragostin. El, premiantul, mi-a transmis aprecierea pentru tandemul avut în pregatirea lui. Şi-a dorit foarte mult să fiu şi eu atunci când va trăi satisfacţia unui moment aşteptat de toţi cei care participă la competiţii.

David a obţinut Premiul I la Concursul Lumina Math – etapa naţională, având o poziţie de apreciat la nivelul mediilor pe Bucureşti. Ca să ajung lângă micul meu matematician, a fost nevoie de mare răbdare din partea mea, fiind obligată să trec prin masa de oameni nervoşi datorită organizării precare a evenimentului. Sala era plină, iar eu am rămas blocată chiar la uşă. Vă spun acest amănunt pentru că mi-a rămas lipită de suflet imaginea când i-am surprins privirea iscoditoare a lui David, care îşi tot căuta „doamna”, în speranţa că va fi alături de el. Ne-am regăsit şi bucuria a fost reciprocă. Ne-am dăruit momentului şi am strâns legătura învăţător-elev ca să o avem o viaţă întreagă! Te felicit, David, sunt mândră de tine!

Dragii mei delfinaşi, vă ştiu sufletul generos şi sunt convinsă că o să-l apreciaţi pe colegul vostru aşa cum se cuvine, dar vreau să vă transmit şi vouă un mesaj: acum a fost momentul lui David, dar şi voi aveţi un potenţial minunat, chiar am mai publicat aici realizările unora dintre voi. Alţii aţi fost foarte aproape de aceleaşi performanţe, iar ocazii ca să vă confruntaţi cu competiţia, o să mai fie. Aşa că mi-aş dori să vă văd motivaţi, implicaţi şi perseverenţi în pregătire. Pentru mine, sunteţi cu toţii premianţii de zi cu zi, deoarece simt cum înfloriţi la fiecare adiere de învăţare.

Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului şi vă prezentăm trări imortalizate în fotografii:

DSCN0910 DSCN0911 DSCN0912 DSCN0913 DSCN0914 DSCN0916 DSCN0917 DSCN0918 DSCN0919 DSCN0920 DSCN0921

Concursul COMPER – rezultate


Concursul şcolar naţional de COMPETENŢĂ şi PERFORMANŢĂ „COMPER” şi-a desfăşurat ediţia I a anului şcolar 2012 – 2013 în luna decembrie 2013. Rezultatele sunt pe măsura efortului elevilor şi încununează atribute legate de perseverenţă, seriozitate în pregătire, concentrare, atenţie şi competenţe în comunicare şi în matematică.

Vă felicit, dragii mei copii, pentru satisfacţia sufletească pe care doar voi mi-o puteţi oferi prin roadele pe care le pârguiţi prin efortul vostru, al nostru…

SUBIECTE – editia I, anul scolar 2012 – 2013

COMPER -Matematica_EtapaI_12-13_clasaII

COMPER-barem_mate_etapaI_clsII

COMPER-barem_romana_etapaI_clsII

COMPER-LimbaRomana_EtapaI_12-13_clasaII

REZULTATELE: Comunicare / Matematică

Rezultate ComPer ed I 2012-2013