(Re)creație


Chipuri angelice, obraji proaspeți, zâmbete încolțite din gesturi simple și candide, o libertate ludică ce cuprinde sufletele vesele: recreația mare! Percepția unei stări ce-ți cuprinde realitatea în ritm galopant: libertateee! Copiii se bucură mereu de această pauză, iar mie, copil fiind în pătrimea sufletului meu (celelalte părți fiind ocupate de stări ale unei femei ajunse la maturitate!) îmi este, prin consecință, proprie această întrerupere a unei continuități ce risca să devină plictisitor de obișnuită.

O (re)scriere când nu mai ai perspective de conotații pertinent înțelese, o (re)organizare când n-ai niciun pic de timp liber, o (re)creație când trebuie să dai ”refresh”,  pare a fi foarte complicat!

Să simplific: mă duc să joc șotronul și nici măcar nu contează că nu știu cu exactitate regulile urmate de copii…mă joc în felul meu! Cel mai mult mă amuză (e doar o mască!) când descopăr pe cei mici într-o harță veritabilă și totul pleacă de la faptul că fiecare știe o altă variantă de joc.

Uite, arunc pietricica în pătratul cu numărul 1 al șotronului. Dacă sar într-un picior, risc să-i supăr pe cei care doresc să o facă cu ambele picioare; dacă sar peste pătrat, risc să intru în conflict cu cei care aleg să-l parcurgă tot prin săritură. Ah! Am uitat să stabilim regulile de joc! Ei, lasă, nu-i nimic, nu mă mai gândesc la consecințe și trec mergând pur și simplu mai departe. Mă simt bine…mă joc!

De la capătul celălalt vine primul reproș: ”V-ați schimbat, doamna!”

Mă gândesc o secundă apoi îmi dau seama că am uitat să spun de la început care sunt condițiile de participare: jocul depinde de experiența participanților (dacă au mai trecut sau nu prin această experiență), de așteptările pe care și le stabilesc de la început (performanță sau menținere la un nivel minim acceptat), de flexibilitatea celor cu care interacționezi (au ei capacitatea de a accepta faptul că pe parcurs trebuie să înveți să te adaptezi schimbărilor care apar inevitabil?), de capacitatea de a primi adevărul oricât de dureros ar fi, acela că ai putea greși (cu deschiderea că odată acceptându-l, te poți mobiliza pentru o nouă strategie de repliere).

Nu încerc vreun răspuns…De unde știu că ce am a spune e mai frumos, mai bun decât tăcerea?

Arunc o altă pietricică, e ultima și poate încheia jocul. Mă uit cu mândrie: voi încheia astfel încă o generație! Aleg să mă întorc la primul pătrățel al șotronului țopăind într-un picior. 8, 7, 6 … număr  și rememorez ceea ce știu eu cel mai bine să fac…să iubesc copiii! Pare simplu, nu?! De ce nu ar fi?! Sunt copiii mei de aproape patru ani, ne petrecem diminețile privindu-ne lung și absorbindu-ne gândurile, ne sprijinim la fiecare încercare, ne întristăm ca mai apoi să aducem soarele, ne impunem competiție ca mai apoi să gustăm rezultatele. Mă împart zilnic pentru 23 de suflete ce așteaptă apa ființei mele, însetați fiind de cunoaștere și devenire.

Și totuși…e mai complicat de atât!

Pe margine, fiind foarte atente la detalii, sunt acele priviri parentale, care dau verdicte extrăgându-se uneori din rolul primordial de entitate familială cu responsabilitate și care își lăsă propriile frustrări pe umerii altcuiva, cineva care poate să ducă poveri…și cine cred ei că ar fi cel mai potrivit în rolul acesta? Evident, persoana mea…

Eu, mă întorc la copii, pentru că doar o clipă am fost distrasă, iar ei au nevoie de mine, mă întreabă cine este la rând la șotron. Așteaptă într-o provocare sfredelitoare să mergem mai departe…iar noi, sărim într-un picior și facem ce știm mai bine: ne luăm o porție de (re)creație și facem din fiecare zi un alt basm. Copii, nu s-a schimbat nimic: vă iubesc la fel de mult, iar restul e doar conturul unui alt șotron în care nu a mai încăput jocul nostru.

Ca orice început, ne aducem aminte de visul ce l-a creat: prima zi de școala, clasa a IV-a – ALBUM FOTO Cadrele mă uimesc continuu prin încărcătura sufletească a unor ființe mici ce dau universuri atât de mari, dincolo de ”micismele” noastre posibilități de explorare!

DSC_4238 DSC_4242 DSC_4249 DSC_4252 DSC_4256 DSC_4263 DSC_4267 DSC_4275DSC_4216

Epilog! Pentru cei care nu cred…

DSC_4182

 

Anunțuri

Prima zi de școală – o poveste dragă!


A fost odată ca niciodată că de n-ar fi nu s-ar povesti…

Da, e o poveste! Te lași copleșit de firul ei și te transpui vrând-nevrând într-un timp și într-un spațiu dimensionate atipic. Nu este ușor să pui binele în continuă luptă cu răul, nu este ușor să traversezi încercări ce par supraomenști, nu este ușor să faci față numerelor fatidice, să simți pulsiuni ce trec din real în fantastic, să obții o poțiune magică și să desăvârșești astfel un final al unei narațiuni ce dăinuie prin optimism.

Pentru mine, zâna ce aduce primenire sufletescă, ce face povestea … poveste, este Toamna. O știm: lungă, slabă, zăludă… dar și strălucitor de bogată în colorit copt, în așteptări țesute la început de an și devenite acum covor de roade. Toamna este un tot: este un final al celor semănate, dar și un început pentru tot ceea ce înseamnă povești – copii! A venit mândră, pe 16 septembrie 2013, aducând cu ea un potir de ambrozie, acea hrană aromată a zeilor ce dă nemurire și tinerețe veșnică.

Simt că întineresc an de an, odată cu începerea școlii, chiar dacă foștii elevi au acum copii la rândul lor! Este magic! Este vibrare și renaștere! Este o poveste…

Începutul: urme care cer a fi umplute de aer viu suflat de copii veseli…ultimele pregătiri înainte de marea întâlnire:

20130916_080929 20130916_080817 20130916_080723

Momentul de intensitate maximă: revederea! Curtea școlii plină de suflete ce bat la poarta unui nou început.

DSC_2269

Intimitatea clasei: buchete de flori desprinse din inimă, îmbrățișări, priviri ce ocupă tot spațiul dintre noi, amintiri din vacanță, auxiliare noi dornice de a fi răsfoite, vizita unor buburuze de grupa pregătitoare, dar și bomboane, ziua de naștere a Dariei, sărbătoriri, speranțe și zâmbete năucitor de dragi!

DSCN3229 DSCN3255 DSCN3277

O poveste ce ne reînnoiește speranța an de an, ce scoate binele triumfător, ce dă suflu nou bucuriei și sună din clopoțelul cu ecou de cunoaștere.

Dragii mei elevi, am trăit cu emoție deplină reîntâlnirea cu voi și am fost impresionată de dorința voastră de a veni din nou la școală. Fie ca tot ceea ce am petrecut împreună să rămână o poveste veșnic tânără, de neuitat, iar noul an școlar să vă deschidă drum drept către învățătură, cultură și educație!

Bine ai venit școală, bine ai venit clasa a III-a D!

Povestea pe tărâmuri de fotografie….

ALBUM FOTO 1

Chipuri surprinse în clipe de trăiri intense…

ALBUM FOTO 2

Prima zi de scoala – clasa a II-a D/ 2012


Am intrat cu bucurie in freamatul din curtea scolii si ne cautam din priviri cu totii: cadre didactice,parinti, copii. Am reusit sa ne cuprindem in emotia revederii, iar cu micutii mei delfinasi am facut chiar si o „imbratisare de grup”. Erau nerabdatori sa-si povesteasca despre intamplarile vacantei si cu greu s-au stapanit la intonarea imnului Romaniei. Impresionant a fost momentul intrarii in scoala a copiilor de clasa pregatitoare si de clasa I, care au trecut emotionati prin tunelul de flori, facut de elevii mai mari.

Curtea scolii parea neincapatoare pentru toate sufletele Scolii nr. 149 si totusi, simteam cum noi, cei din clasa a II-a D pulsam intr-o singura inima. M-a sensibilizat momentul cand la intrarea in sala noastra de clasa parintii ne-au facut si noua un pod de flori, ne-au cantat „La multi ani!” si ne-au transmis prin zambetele lor toata disponibilitatea de a fi alaturi de noi cu incurajari si cu implicare!

In clasa ne-am regasit noi, cei care eram si anul trecut,dar putin mai mari si chiar cu promisiuni ca totul va fi si mai bine. Fie ca sperantele noastre sa-si aiba implinirea in rezultate frumoase si caractere educate!

Albumul foto 1 ( oferit de Anghelescu Alexia)

Albumul foto 2 (oferit de Benim Maria)

Albumul foto 3 (oferit de Dragostin David)

Albumul foto 4 (oferit de Covalciuc Cristian)

Albumul claselor pregatitoare si al claselor I (oferit de Benim Maria)