Ce mai fac copiii în ziua de azi?! (2)


Acum este momentul pentru muzica gândurilor scrise, pentru acea călătorie interioară dată de sensul celor citite, acum este momentul fanteziei și a călătoriei visului posibil…acum este momentul pentru lectură!

Copiii nu citesc! Auzim des această constatare. Este nevoie de motivație, de modele familiale sau din alt context ori pur și simplu de…o chemare interioară!

Acum, aici – la clasa a II-a, am adus ( invitația fiind o continuare a unui eveniment similar de anul trecut) o picătură de suflu literar prin participarea la Proiectul Cartea, avand drept colaborator pe domnul scriitor Petre Crăciun. Elevii mei îndrăgesc cărțile dumnealui și le-au citit cu mare interes. Ce i-a motivat?! Însăși întâlnirea ( din 21.02.2013, la biblioteca școlii noastre) cu cel care le-a recitat din scrierile proprii (Taina ghemului de ață) sau le-a povestit pe scurt din „Floarea înțelepciunii și iarba puterii”.

Un articol despre acest eveniment se află și în site-ul www. optimalmedia.

Este momentul să vă reamintesc despre Teoria inteligențelor multiple și în special despre INTELIGENȚA LINGVISTICĂ

Matei Stănuca: memorează versuri cu deosebită ușurință și are o înclinație evidentă spre lectură, istorie, curiozități din natură, având o efervescentă nesecată în a povesti despre toate acestea. A fost invitat de scriitorul Petre Crăciun la o acțiune desfășurată la Librăria Mihai Eminescu, din București, unde a recitat multe poezii, printre care și Taina ghemului de ață – 20 de strofe, scrisă de acest autor. Singur, dar și în tandem cu actrița Olivia Niță, a impresionat valoroasa audiență fiind aplaudat și acompaniat de zâmbete generoase !

Mai multe amănunte puteți afla citind …aici!

Felicitări, Matei și fie ca preocupările tale legate de lectură să-ți dezvolte latura sensibilității cuvântului și a imaginației creatoare!

Dragii mei elevi! Fiecare dintre voi aveți o anumită înclinație pe care ați descoperit-o deja sau care este în curs de a se contura. O să încerc să postez despre fiecare aspecte care cred eu că vă caracterizează. Vă rog să-mi trimiteti materiale în acest sens, chiar dacă pentru unii dintre voi deja am articole în așteptare.

Sunt încântată că voi aveți și alte preocupări, nu numai joaca la calculator sau urmărirea televizorului ore nesupravegheate!

Proiectul „Dezvoltarea COMPEteNţelor personalului Didactic şi didactic auxiliar de conducere din sistemul de învaţământ preUniversitar – COMPENDIU”


735205_10151292647588025_571855444_nÎn perioada 19 noiembrie 2012 – 17 ianuarie 2013 am participat la acest Proiect POSDRU, care promovează aplicarea de metode activ-participative în învăţământul preuniversitar, atât la nivelul educaţional, cât şi la nivelul managerial din domeniu şi care are drept obiectiv îmbunătăţirea managementului şi a calităţii programelor de formare continuă.

Proiectul Compendiu – ID 63650 şi-a propus, încă din faza de elaborare a cererii de finanţare, să fie un proiect inovativ, diferit de celelalte din aceeaşi categorie, să aducă în sistemul de educaţie românesc o mică infuzie de metode şi instrumente moderne, din domeniul TIC, pentru facilitarea accesului la educaţie şi pentru demonstrarea că învăţământul online (sau la distanţă) este cel puţin de aceeaşi calitate ca şi cel tradiţional. Managementul acestui proiect este asigurat de o echipă de management şi implementare de peste 40 membrii, angajaţi ai Concept Electronics SRL şi ai Casei Corpului Didactic Braşov.”

Joi, 17.01.2013, am susţinut evaluarea, care a constat în realizarea unui portofoliu pe baza unor teme date, precum şi susţinerea unui proiect ce se încadra opţionalului „Managementul de proiect”. Activitatea pe platforma e-learning a condus la o evaluare continuă, realizată la distanţă. Finalizarea a fost pozitivă şi trebuie să-i mulţumesc formatorului, Profesor Doctor, Gabriela Dirloman, care a condus cursurile într-o manieră flexibilă şi activă.

 Utilizarea platformei-manual cursant-draft

ghid utilizare portal

Didactica bazata pe evidente-manual cursant_v1

activitati portofoliu modul II-1

activitati portofoliu modul II-2

activitati portofoliu- evaluare finala- module 1_2_3

portofoliu de evaluare finala

„Învăţarea pe tot parcursul vieţii” mă are adept, deoarece îmbrăţişez ideea dezvoltării orizontului personal, dar şi pentru că reprezintă un proces prin care pot fi în pas cu schimbările sau evoluţiile care apar într-un ritm alert în societatea noastră. Consideraţi actual şi necesar acest dicton?!

Proiectul „Green Bee”


Avem nazuinte, avem dorinte si incercam sa ne proiectam destinul. De multe ori ramane doar calea, doar drumul pe care dorim sa-l parcurgem pana a ajunge in varf si uneori ne oprim la stadiul acesta. Pentru copii, insa, orice vis poate deveni realitate pentru ca fantezia lor este traita nemasurat pentru intelegerea unui adult.

Delfinasii clasei a II-a D au participat in cadrul Proiectului „Green Bee”, la o incursiune in spatiul cosmic, calatorind in timp alaturi de Capitanul Raxo si Secundul Noni One. Cum adultii nu au avut acces la naveta spatiala, nu va pot povesti despre ceea ce au gasit copiii in calatoria lor, asa ca am cerut ajutorul participantilor.

Micul astronaut, Matei Stanuca a fost impresionat de misiunea pe care a avut-o de indeplinit, iar mama lui ne trimite acest mesaj: „Pentru ca <<aveti atata incredere in ce va va povesti Matei>>, am reusit sa-l conving sa spuna ce s-a intamplat acolo. Dar pentru ca a inteles ca daca nareaza mult trebuie sa si scrie mult, a redus povestirea la minim. Aceasta lucrare ii apartine in intregime! Doar la final l-am intrebat care era mesajul si a scris el ce a inteles”.

Aflam de la Matei in ce a constat actiunea, citind aici…Naveta spatiala

La aceasta activitate au participat si fratii si surorile mai mari, asa ca echipajul a fost impartit in doua grupe. In timp ce ii asteptam pe unii dintre ei, ceilalti au luat cu asalt Parcul Tineretului. Va invit sa vizionati albumul foto (oferit de domnul Dragostin Zinel)

Activitati extrascolare si extracurriculare – anunturi


Dragi copii, vi se pregateste ceva!

Toamna cea darnica in colorit si in miresme, in gustoase roade si dulci melancolii v-a pregatit un program special de activitati, pe care mi-as dori sa nu-l ratati!

1. Concursul „Evaluare in educatie”:

limba romana: 13 0ctombrie 2012 – puteti accesa adresa aici…

matematica: 20 octombrie 2012 – puteti accesa adresa aici…

Va urez inspiratie, atentie si mult succes!

2. Teatrul Tandarica – „Frumoasa si Bestia”

Vineri, 12 octombrie 2012, va invit sa vizionam impreuna un spectacol de teatru de o frumusete vizuala subtila, cu papusi ingenios confectionate, cu o impecabila punere in scena de la decor, la costumatii, dar si la solutiile neasteptate, prezentate intr-un mod hazliu.

„A fost odată o fată bună şi cuminte, care nu visa averi, precum surorile ei. Îşi dorea aventură. Ceea ce a şi găsit. Pentru a-şi salva tatăl, ea a trăit o perioadă într-un castel magic cu o fiară misterioasă. După această experienţă şi-a descoperit propriul ei suflet, sensul prieteniei şi al dragostei.”…asa incepe descrierea spectacolului.

Pentru a afla distributia, dar si alte amanunte legate de spectacol, vizitati adresa.

3. Participarea la Proiectul „Green Bee” 13 octombrie 2012

Ati visat misiuni spatiale?! Acum poate deveni realitate zborul in spatiul cosmic. Organizatorii acestui proiect va invita sa participati in calitate de cadeti ai Programului spatial la un experiment in urma caruia veti invata lucruri noi despre calatoria in timp, despre sistemul solar si despre protejarea mediului. Alaturi de voi se va afla Capitanul Raxo Williams si Secundul Noni One. Va voi astepta sa mergem impreuna la nava spatiala, sambata la intrarea Sincai – Parcul Tineretului, la ora 15:45.

Pentru mai multe detalii, accesati adresa

4. Excursia Bucuresti – Pitesti – Pietrosani – Corbii de Piatra – Bucuresti – 26 octombrie 2012

Poate fi cea mai deosebita zi petrecuta alaturi de colegi, dar si de doamna invatatoare…ziua de excursie! Vom avea un program care va putea satisface nenumarate dorinte ale voastre, ale copiilor:

Pitesti: Muzeul Judetean Arges – Expozitia permanenta a Stiintelor Naturii – Ecologie, Casa Verde, Flori de mina, cabinetul numismatic;

Pietrosani: Parcul de distractii– tobogane, leagane, tiroliana etc ; Ferma animalelor (hranirea animalelor, plimbare cu poneii) ; Atelierul de prajituri ( copiii vor ajuta pe cofetar sa modeleze, sa coaca si sa decoreze fursecuri fragede,pe care apoi le vor degusta);

Corbii de Piatra – vizitarea manastirii;

Bucuresti – intoarcerea spre casa – cantece, jocuri de autocar!

Acestea sunt principalele activitati extrascolare si extracurriculare din perioada apropiata, dar conservati-va energia, deoarece vor veni si altele! Sper ca buna-dispozitie, voiosia si, de ce nu, invatarea nonformala sa ne insoteasca pretutindeni!

Muntele si campia – Cunoasterea mediului


Delfinasii clasei a II-a D iubesc natura! La orele de cunoasterea mediului am facut multe calatorii imaginare descoperind muntele si campia cu splendorile faunei si florei specifice fiecarei forme de relief. Fiind multe de povestit, copiii au realizat materiale prezentand informatii si imagini.

Pentru recapitulare, puteti urmari prezentarea extrasa de pe site-ul www.didactic.ro : Forme de relief

David, ( impreuna cu tatal sau ) , a fost inspirat din primele lectii de la Cunoasterea mediului si a realizat o lucrare in care a pus mult suflet, imaginatie si daruire:


Mariei ii place foarte mult muntele, dar este imperios necesar ca pe acel munte sa fie cat mai multe animale, indiferent de care (de la soparle, lacuste, melci, pana la caini, iepuri, cai si daca se poate si ceva animale salbatice). Maria adora animalele. Acest „adora” poate parea un cuvant cam „mare”, dar daca el se refera la dragostea Mariei fata de animale, credeti-ma, este chiar „mic”. Cand vede un animal uita de tot ce este in jurul ei.

De la aceasta pasiune a luat nastere si lucrarea.S-a inspirat in realizarea desenelor dintr-o enciclopedie pentru copii care contine imagini foarte bine realizate si dintr-un material de pe http://www.didactic.ro:  Maria – Proiect muntele

La fel de fascinati de subiectul acesta, Marco Dan si Matei Cioroianu au prezentat colegilor un miniproiect reprezentand aspecte legate de campie si respectiv de munte. Ii felicit pe toti pentru initiativa si sper ca sentimentul aprecierii naturii sa se regaseasca mereu in atitudinea lor!