(Re)creație


Chipuri angelice, obraji proaspeți, zâmbete încolțite din gesturi simple și candide, o libertate ludică ce cuprinde sufletele vesele: recreația mare! Percepția unei stări ce-ți cuprinde realitatea în ritm galopant: libertateee! Copiii se bucură mereu de această pauză, iar mie, copil fiind în pătrimea sufletului meu (celelalte părți fiind ocupate de stări ale unei femei ajunse la maturitate!) îmi este, prin consecință, proprie această întrerupere a unei continuități ce risca să devină plictisitor de obișnuită.

O (re)scriere când nu mai ai perspective de conotații pertinent înțelese, o (re)organizare când n-ai niciun pic de timp liber, o (re)creație când trebuie să dai ”refresh”,  pare a fi foarte complicat!

Să simplific: mă duc să joc șotronul și nici măcar nu contează că nu știu cu exactitate regulile urmate de copii…mă joc în felul meu! Cel mai mult mă amuză (e doar o mască!) când descopăr pe cei mici într-o harță veritabilă și totul pleacă de la faptul că fiecare știe o altă variantă de joc.

Uite, arunc pietricica în pătratul cu numărul 1 al șotronului. Dacă sar într-un picior, risc să-i supăr pe cei care doresc să o facă cu ambele picioare; dacă sar peste pătrat, risc să intru în conflict cu cei care aleg să-l parcurgă tot prin săritură. Ah! Am uitat să stabilim regulile de joc! Ei, lasă, nu-i nimic, nu mă mai gândesc la consecințe și trec mergând pur și simplu mai departe. Mă simt bine…mă joc!

De la capătul celălalt vine primul reproș: ”V-ați schimbat, doamna!”

Mă gândesc o secundă apoi îmi dau seama că am uitat să spun de la început care sunt condițiile de participare: jocul depinde de experiența participanților (dacă au mai trecut sau nu prin această experiență), de așteptările pe care și le stabilesc de la început (performanță sau menținere la un nivel minim acceptat), de flexibilitatea celor cu care interacționezi (au ei capacitatea de a accepta faptul că pe parcurs trebuie să înveți să te adaptezi schimbărilor care apar inevitabil?), de capacitatea de a primi adevărul oricât de dureros ar fi, acela că ai putea greși (cu deschiderea că odată acceptându-l, te poți mobiliza pentru o nouă strategie de repliere).

Nu încerc vreun răspuns…De unde știu că ce am a spune e mai frumos, mai bun decât tăcerea?

Arunc o altă pietricică, e ultima și poate încheia jocul. Mă uit cu mândrie: voi încheia astfel încă o generație! Aleg să mă întorc la primul pătrățel al șotronului țopăind într-un picior. 8, 7, 6 … număr  și rememorez ceea ce știu eu cel mai bine să fac…să iubesc copiii! Pare simplu, nu?! De ce nu ar fi?! Sunt copiii mei de aproape patru ani, ne petrecem diminețile privindu-ne lung și absorbindu-ne gândurile, ne sprijinim la fiecare încercare, ne întristăm ca mai apoi să aducem soarele, ne impunem competiție ca mai apoi să gustăm rezultatele. Mă împart zilnic pentru 23 de suflete ce așteaptă apa ființei mele, însetați fiind de cunoaștere și devenire.

Și totuși…e mai complicat de atât!

Pe margine, fiind foarte atente la detalii, sunt acele priviri parentale, care dau verdicte extrăgându-se uneori din rolul primordial de entitate familială cu responsabilitate și care își lăsă propriile frustrări pe umerii altcuiva, cineva care poate să ducă poveri…și cine cred ei că ar fi cel mai potrivit în rolul acesta? Evident, persoana mea…

Eu, mă întorc la copii, pentru că doar o clipă am fost distrasă, iar ei au nevoie de mine, mă întreabă cine este la rând la șotron. Așteaptă într-o provocare sfredelitoare să mergem mai departe…iar noi, sărim într-un picior și facem ce știm mai bine: ne luăm o porție de (re)creație și facem din fiecare zi un alt basm. Copii, nu s-a schimbat nimic: vă iubesc la fel de mult, iar restul e doar conturul unui alt șotron în care nu a mai încăput jocul nostru.

Ca orice început, ne aducem aminte de visul ce l-a creat: prima zi de școala, clasa a IV-a – ALBUM FOTO Cadrele mă uimesc continuu prin încărcătura sufletească a unor ființe mici ce dau universuri atât de mari, dincolo de ”micismele” noastre posibilități de explorare!

DSC_4238 DSC_4242 DSC_4249 DSC_4252 DSC_4256 DSC_4263 DSC_4267 DSC_4275DSC_4216

Epilog! Pentru cei care nu cred…

DSC_4182

 

Anunțuri

Recreație, universul tău nemilos


Adulții au o memorie scurtă. Contrar cu ceea ce gândesc mulți, curtea de recreație ține mai mult de Dallas sau Dynasty, decât de Căsuța din prerie. Conflicte, alianțe, gelozii, respingeri, chinuri, umilințe reprezintă de fapt o parte din cotidianul fiecărui elev. La fel și în cazul competiției sau comparației sociale.

Impactul acestor evenimente asupra stimei de sine este mai important decât pot crede părinții. Copiii de vârstă școlară se dedau, fără a ne îndoi de acest lucru vreodată, comparațiilor sociale foarte minuțioase. Dacă le cerem, cei mai mulți dintre ei sunt capabili de a-ți clasa cu precizie colegii în mai multe categorii de: frumusețe, popularitate, performanțe școlare etc., de a se situa ei înșiși în acest clasament și de a trage concluziile care se impun.

Alexandra este mai frumoasă decât mine, de aceea o preferă învățătoarea.

Adrian mi-a furat jucăria și- am plâns, iar pentru că este mai puternic, nu mi-a mai dat-o înapoi.

Nici chiar bunele mele performanțe școlare nu mă linișteau: fiind o elevă bună, fragilă, eram catalogată printre tocilarii cu ochelari și persecutată din cauza asta. Aveam complexe teribile, mă consideram nulă și lipsită de orice interes. Nu îndrăzneam să le vorbesc părinților despre asta, mi-era teamă că nu mă înțeleg.

Pornind de la observații riguroase, s-au stabilit profiluri de comportament social, astfel:

– LIDERII adoptă numeroase comportamente afiliative ce constau în a da cadouri altor copii sau a-i solicita să participe la jocurile lor. Ei pot interveni ca mediatori în conflictele prietenilor lor, dar să se arate și dominanți, pentru a-și recupera un obiect.

– DOMINANȚII AGRESIVI au comportamente afiliative mai puțin numeroase, dar recurg mult la agresivitate. Se angajează în competiții pe care le suportă cu greu.

– DOMINANȚII TEMĂTORI evită competițiile sau conflictele. Ei au adesea conduite de izolare socială, dar adoptă și comportamente afiliative.

*

Dacă ar fi să vă vorbesc despre întâmplările din recreație, aș descrie o epopee. Marile planuri, marile performanțe, dar și formarea stimei de sine prind contur în această perioadă a vieții sociale. Înainte de începerea unei ore, trebuie să dezbatem comportamentele ce tocmai s-au evidențiat în cele 10 minute de pauză…Doar știm: trebuie să luăm în serios îndoielile, nemulțumirile și plângerile copilului când face o evaluare despre sine, despre felul în care este perceput de ceilalți.

Totuși, pauza rămâne un spațiu și un timp gustat de elevi, cu amintiri ce dăinuie mult timp. V-au marcat întâmplări din recreație astfel încât le priviți și acum cu reticență sau aveți amintiri suficient de dragi încât să devină povești de urmat pentru copii?!

20140115_113514 20140115_113519 20140115_113524