Cu sine


Te trezești într-un moment al vieții pulsând în aventura cunoașterii și ții între degetele răsfirate de uimire întrebări la care vrei deslușiri. Primești un semn. O carte ce ți-a fost hărăzită își deschide filele și te îndeamnă la un joc al descifrării sensului ascuns printre rânduri. Ce poate fi mai viu, mai trăibil, mai supus emoției decât acea căutare, acel joc al înțelegerii de sine, acea aventură a descoperirii rostului din alții și din tine?

Vrei ca lumina să străpungă întunericul (Tu ești o noapte, eu sunt o stea), dar cu fiecare răspuns se ridică noi întrebări și fiecare soluție generează noi probleme. Sporești astfel taina sinelui și deschizi căutări în propria conștiință.

Până unde? Până când?

„Lumea este ca un dialog al sinelui cu sinea, adică al unui cuget uman tot mai pătrunzător, cu o problemă neîncetat adâncită. Dacă însă, la limită, sinele și-ar da el lumea (altă natură, alte realități, unde sinea ar dispărea, ca în tot ce e de ”făcut”), atunci încă sinea proprie ar rămâne o problemă. Ce este într-adevăr în sinea unui sine care dezvăluie și deține astfel toate lumile?

În limba lui Eminescu și a lui Arghezi, gândurile acestea de natură ultimă se traduc simplu, printr-un joc de-a v-ați ascunselea:

– Am să te dezvălui, spune sinele.

– Am să mă ascund, răspunde sinea.

– Am să te găsesc în toate ascunzișurile, spune sinele.

– Caută-mă și mai departe, am să mă ascund în tine, răspunde sinea.”

Cuvânt împreună despre rostirea românească – Constantin Noica

Anunțuri